Creative Fitness Intensive Program


Data publicării: 29/07/2013

Următoarea ediție Creative Fitness Studio este programată în toamnă. În caz nu mai ai răbdare până atunci, lasă-ne datele tale. Dacă primim suficiente cereri pentru o nouă grupă, ne punem în mișcare și facem o ediție specială pentru voi.

Înscrie-te în lista deschisă

“Creativitatea a devenit o necesitate, nu mai este un moft sau un privilegiu. Avem nevoie zilnic de viteză de reacție, de capacitatea de a interpreta informații noi, de idei bune și de alegeri deștepte. Este deja o parte din jobul nostru și din viața noastră, din procesul continuu de învățare pe care trebuie să ni-l asumăm pentru a progresa. Atelierele CFS te ajută să exersezi aceste deprinderi, să le descoperi și să le dezvolți”.

PT CINE

 

 

Creative Fitness Studio se adresează tuturor celor care sunt conștienți de importanta ideilor bune puse in practica si de rolul creativității în viața lor profesională și personală, precum și în dezvoltarea potențialului lor individual. Pot participa profesioniști din orice domeniu, tineri, studenți, șomeri care au nevoie de mai multe idei și de o metodă simplă și structurată prin care să rezolve problemele pe care le întâmpină. De sesiunile anterioare s-au bucurat profesioniști ce activează în MarCom, banking, telecom, FMCG,  resurse umane, ONG, logistică, IT, distribuție, educație, cât și studenți și antreprenori în căutare de soluții inteligente.

În cadrul programelor Intensive dechise publicului ne-au trecut pragul atât profesioniști din companii și corporații, ONG-uri dar și antreprenori: ANPCDEF, AD consulting, GMP, Sister, Vodafone Leaders  România, F64, HP, Ideea Adv, Institutul Român de training, JTI, Magazinul de Mirodenii, Orange România, Procter&Gamble, AIMS, Sabmiller, Tea Forte, TNT, WWF, Fan Courier, Accenture, Brenntag, Rogalski&Grigoriu.

cu ce ramaii

Creative Fitness Studio este un curs intensiv de descoperire, stimulare și dezvoltare a creativității ce pune accentul pe soluții practice. În cadrul celor 4 sesiuni desfășurate pe parcursul a două săptămăni vei descoperi importanţa inovaţiei în plan personal şi profesional prin:

  • tehnici de interviu şi de debriefing inspirate din advertising şi jurnalism
  • tehnici alternative de brainstorming și generare de idei
  • exerciții ce îmbunătățesc rapiditatea decizională și găsirea de soluții
  • tactici de implementare a ideilor
  • elemente de gamification – transpunere în jocuri a procesului profesional și a provocărilor din viața personală.

Toate conceptele introduse sunt ilustrate prin exerciții individuale și de grup pe care participanții le pot relua cu ușurință grație unui set de cărți de joc care sintetizează conținutul cursului.

Poți aplica tehnicile deprinse pentru:

  • creșterea performanţei în faţa deadline-urilor,
  • eficiență în ședințe și brainstorminguri,
  • organizarea agendei, programului și carierei,
  • îmbunătățirea comunicării cu familia, prietenii sau colegii.

De la Creative Fitness Studio vei pleca în primul rând cu soluții dezvoltate de tine însuți pentru probleme reale din plan personal sau situații dificile din universul profesional. Vei învăța atât tehnici de introspecție și analiză, cât și scurtături colaborative care să îți îmbunătățească performanța în echipă.

program

 

 

 

 

 

 

Joi, 13 martie – 19:00 – 22:00 – Încălzire și Analiză Creativă

Sâmbătă, 15 martie – 10:00 – 17:00 – Analiză Creativă şi Generare de Idei, Sesiune de Inspirație (lunch inclus în program)

Duminică, 16 martie – 10:00 – 14:00 – Dezvoltarea Ideilor şi Implementare Creativă

Marți, 18 martie – 19:00 – 22:00 – Exerciții de prezentare. Cum să-ți transformi ideea într-o cauză. Recapitulare şi A-HA-uri

Fiecare dintre cele 4 sesiuni introduce un personaj-joker care defineşte universul studiilor de caz și a informației de background. Creative Fitness Studio se desfășoară sub semnul Copilului, Nebunului, Savantului și al Îndrăgostitului, modele care reprezintă 4 abordări distincte ale creativităţii: prin inocenţă, prin diferenţă, prin metodă şi prin entuziasm.

detalii inscrieri

 

 

 

 

 

 

Înscrie-te cu datele tale. Noi îți facem factura, iar plata se efectuează ulterior. Locurile sunt limitate și se ocupă în ordinea rezervării lor și a efectuării plății.

FORMULAR ÎNSCRIERE

Pachet pentru o persoană 185 euro. Include materialele pentru curs, snacks, drinks & lunch pentru sambata.

Pachet 2: Best Friends de 2 persoane / discount 8 % / 170 euro x 2 persoane

Pachet 4: Best Coleagues&Partners pentru 4 persoane / discount 13% / 160 euro x 4 persoane

(încurajăm participarea în echipe combinate client-agenție /furnizor de  diverse  servicii)

Dacă ai intrebari,  scrie-ne la beatrice.weber@ffff.ro.

Plata se face prin transfer bancar la cursul valutar BNR din ziua plăţii sau cash (la sediul FFFF). 

Numărul contului în care trebuie să faci plata este: RO70 BACX 0000 0003 5572 9000 (cont în RON deschis la Unicredit Ţiriac Bank, titularul contului: Fundația Friends For Friends). Adaugă la detalii de plată “Creative Fitness Studio”.

Grupa minimă de lucru este de 25 de persoane (antenamentul va fi reprogramat dacă grupa minimă nu e formată)  și cea maximă este  de 35.

Condiții anulare: cu minim 5 zile înainte de începerea antrenamentului. Taxa de înscriere poate fi redirecționată către un  antrenament viitor sau restituită cu reținerea unei  taxe de 10%.

Acesta este un program creat pentru a aduce publicului nostru inteligent și curios  instrumente  și soluții cât mai concrete de descoperire  și accesare a potențialului individual.

Finanțarea acestui program reprezintă pe lângă o investiție în dezvoltarea personală și o investiție în susținerea  activității zilnice  a Fundației.

antrenorii

 

 

 

 

 

 

sandra_ghitescu

Sandra Ghițescu

Trainer, consultant în comunicare, public speaker și unul dintre cei mai activi networkeri în industrii creative. În ultimii 7 ani a îmbinat pasiunea pentru comunicare cu vocația pentru training în proiecte de învățare pentru clienți  și organizații ca Orange, Petrom, Unilever sau Grolsch ca Life After Work, Let’s Do It Romania, The HUB (București și Viena). A dezvoltat și susținut cu succes programe de comunicare interpersonală, branding personal, dezvoltarea creativității, jocuri de construire a echipelor și ateliere de game design de care s-au bucurat participanți de la studenți și entry level la management și antreprenori, din România, Austria și Marea Britanie. În prezent este community manager şi responsabil de comunicare la Hub Vienna.

 

vlad_ioan_tausance

Vlad Tăușance

Scriitor, jurnalist, strategic planner și public speaker. Scrie pentru Esquire, Cosmopolitan, Şapte Seri, Tataia, wall-street.ro și a construit reviste ca MAX Romania, ON Vodafone și Energiea. În ultimii 7 ani și-a exersat creativitatea la lumina zilei, dezvoltând proiecte de publishing și platforme de comunicare online pentru clienți ca Vodafone, Blue Air, Teatrul Metropolis, Decathlon sau Grolsch, dar și pe înserat ca antreprenor, DJ și bucătar amator. Parcursul profesional eclectic i-a întărit pasiunea pentru interdisciplinaritate pe care nu ezită să o transmită de câte ori are ocazia. Urăște copy & paste. A publicat un volum de debut în 2011 – Legende Urbane, Editura Herg Benet – şi în 2013, Saga, bilete la clasa de mijloc.

 

 

Intră aici pentru mai multe feedback-uri de la foști participanți (video/foto/declarații)

 

Le mulțumim prietenilor noștri:

Tea Forté România ne va aroma antrenamentele cu minunate combinații de ceaiuri.

Colour – Beautiful Things ne oferă simpaticele agende pentru participanți.