Campionii de la Superscrierea Cititorilor 2014


Data publicării: 26/06/2014

Aseară, 25 iunie, am premiat câștigătorii concursului Superscrierea Cititorilor, ediția a II-a.

Andreea Giuclea este autoarea lucrării câștigătoare, Campioana fiecărui punct – un portret al Simonei Halep, publicat în Decât o Revistă (cu fotografii de Cătălin Georgescu și ilustrații de Mircea Drăgoi). Cititoarea care a propus această lucrare în concurs este Ana Maria Ciobanu.

“Mă bucură mult acest premiu, mai ales pentru că vine din partea cititorilor, cărora le mulțumesc pentru încredere și încurajări. Sunt fericită că povestea Simonei Halep a fost citită de mulți oameni, care apoi mi-au scris și m-au felicitat, și asta, pentru mine, e cea mai importantă recunoaștere.” (Andreea Giuclea)

Cu susținerea Orange România – partener principal al competiției și susținător al poveștilor puternice – autorul a primit 300 de euro, iar cititorul, un Samsung Galaxy Core 4G. Le mai mulțumim pentru alte premii și prietenilor și sponsorilor noștri: Editura Humanitas, Editura Publica și Tea Forte România.
Câștigătorele au fost alese de juriu, dintr-un top 10 lucrări stabilit de public prin vot. Au fost înscrise peste 100 de articole care au adunat în total peste 5000 de voturi.

În cadrul evenimentului de premiere, care a avut loc la Librăria Humanitas Cișmigiu, am lansat și o discuție pe tema “Cum arată cititorul ideal”, împreună cu câțiva dintre jurați: Vlad Tăușance, Monica Jitariuc, Luiza Vasiliu și Cristian Neagoe.

“Am mai zis și o să repet: e important să le mulțumim celor care scriu bine. E important să mulțumim celor care ne dau ceva cumsecade de citit – ceva care ne-a plăcut, ne-a emoționat, ne-a enervat, ne-a mirat, ne-a îngrijorat, ne-a pus pe gânduri. Superscrierea Cititorilor are rolul de a oferi cititorilor posibilitatea de a face remarcate astfel de texte mulțumind în același timp autorilor lor. Este o ocazie extraordinară de a pune în valoare texte bune. Anul viitor sperăm să fie texte și mai bune și cititori și mai pretențioși.” a declarat Monica Jitariuc.

Vă invităm să explorați atât TOP 10 materiale votate de public, cât și restul de lucrări înscrise în competiție. Dintre toate acestea, iată o listă de 10 recomandări, care se regăsesc printre preferințele juraților:

Omul care i-a făcut pe criminali să plîngă, Viorel Ilişoi

Rascoala de la Pungeşti, Ioana Pasc

Ziua în care am trăit din gunoiul tău, Dan Andrei

Superscrierea Cititorilor este o competiție aflată anul acesta la ediția a doua și face parte din proiectul Premiilor Superscrieri – de data aceasta, publicul a fost cel care a înscris texte de non-ficțiune pe care le consideră valoroase. Prin participarea la Superscrierea Cititorilor, cititorii au avut șansa să încurajeze autorii care pot schimba perspectiva asupra felului în care sunt relatate evenimentele în România.

Super-multumim si Juriului Cititorilor – compus din 15 profesioniști din diverse domenii, care pun preț realitatea prezentată prin povești bine scrise: Alex Ciucă, Alex Gâlmeanu, Ana Glavce, Andreea Burlacu, Bogdana Butnar, Cristian Neagoe, Cristi China, Corina Vasile, Elena Cîrîc, Luiza Vasiliu, Mădălina Uceanu, Monica Jitariuc, Veronica Dogaru, Vlad Tăușance și Vlad Stroescu.   

“Nu tot ce se scrie merită citit, desigur, dar devine din ce în ce mai greu să găsești perlele din ocean. Sigur, poți să rămâi la clasici, la cei care scriu mereu bine încă din vremea când se scrie mai puțin, dar riști să ratezi lucruri extrem de importante, texte care ar fi putut să-ți aducă viața pe alt făgaș, mai bun. Și, reciproc, dacă scrii, e din ce în ce mai greu să fii citit și să afli dacă mai merită să scrii. De asta concursul ăsta e important, deși e și el tot o perlă într-un ocean. Sunt onorat să jurizez, deși mă sperie ideea de a judeca texte. Cine sunt eu să o fac? Dacă cumva greșesc teribil? Dacă, din cauza mea, alte perle rămân veșnic ascunse? Și, dragi cititori, câți mai sunteți, să știți că exact aceeași responsabilitate copleșitoare e și pe umerii dumneavoastră. Tratați-o cu seriozitate și nu cumva să vă opriți din citit. Sunteți foarte prețioși.”, a declarat Vlad Stroescu, membru al juriului.

În lista partenerilor care susțin Superscrierea Cititorilor se numără:

Partener principal: Orange România

Sponsori: Editura Humanitas, Editura Publica, Tea Forte România și Friends Advertising.

Parteneri media: Hotnews, Șapte Seri, Dilema Veche, Beau Monde, Cosmopolitan, Marie Claire, Esquire, Decât o Revistă, Iqads, România Pozitivă, Bookblog.ro, Igloo Media.

Pentru mai multe detalii despre Superscrierea Cititorilor și Premiile Superscrieri explorați:

https://ffff.ro/superscriereacititorilor

P.S. Am început deja pregătirile pentru competiția mare, adresată autorilor de non-ficțiune – Premiile Superscrieri, ediția a patra, care va începe la toamnă. De această dată, ne dăm întâlnire cu super-autorii de creative non-fiction.