donează

Cine ar fi cel mai în măsură să-și dea cu părerea despre sistemul de educație, dacă nu părinții și elevii? I-am rugat pe câțiva dintre prietenii FFFF să ne spună care ar fi o bilă albă și o bilă neagră pe care ar oferi-o ei acestui sistem, ca beneficiari. Vă invităm cu drag să vă scrieți și voi părerile și experiențele legate de acest subiect pe conturile voastre de social media, folosind hashtag-urile #bursesuperscrieri și #educație. Vom continua să adunăm aici postările și vă mulțumim anticipat!

Între timp, noi încurajăm autorii să aplice la ediția actuală a Burselor Superscrieri/BRD pe tema educație. În toamnă veți putea citi șase noi super-materiale jurnalistice pe această temă, în care veți regăsi cu siguranță documentări legate de părerile exprimate de prietenii noștri.

Mihnea Măruță co-fondator pressone.ro membru al juriului Superscrieri & Bursele Superscrieri
Mihnea Măruță
co-fondator pressone.ro
membru al juriului Superscrieri & Bursele Superscrieri

Cultivarea pasiunii & responsabilitatea de a alege

De bine, de cel mai bine, sunt acei profesori, tot mai puțini, care se încăpățânează să le ceară copiilor să gândească, să evite clișeele și înregimentarea, care-i învață să învețe, care le deschid mintea pentru a se căuta pe ei înșiși.
Cea mai tristă realitate din sistemul de educație, care nici măcar nu e o cauză primară, este blazarea majorității profesorilor, stingerea luminiței care ar trebui să-i însuflețească pe elevi, cantonarea în programă și în lecții plictisitoare, ceea ce îi determină pe copii să meargă cu scârbă la ore și să evadeze tot mai mult în superficialitatea rețelelor sociale.
Să ai pe mână viitorul și să îl modelezi după aceleași și aceleași tipare, “de la sunetul primului clopoțel” până la “suntem mândri de absolvenții școlii noastre”, asta e o dezînsuflețire națională. Și de aceea pleacă românii din țară, pentru că nu sunt educați să fie pasionați, să ardă pentru o idee, să fie responsabili încă din copilărie pentru o alegere sau alta.

 

Eliza Rogalski Founding Partner at Rogalski Damaschin Public Relations
Eliza Rogalski Founding Partner @ Rogalski Damaschin Public Relations

Inițiative vs. formalism

La capitolul bile albe:  
-profesorii de pe vremea noastră, care, în plină epocă digitală, adună în clase copii și îi țin curioși și fascinați de cunoaștere. Dacă nu mă credeți, întrebați de fenomene precum CEX-Centrul de Excelență în Filosofie. Sunt convinsă că mai sunt și altele.
-profesorii tineri din vremea noastră, care se întorc să predea copiilor de la țară și pe care i-am găsit în Teach for România. Dacă ne-am face cu toții treaba cum și-o fac ei, am fi un pic mai departe decât suntem în acești 25 de ani de mers în cerc.
La capitolul bile negre:
-formalismul. Să bifăm lecții, să bifăm activități, să bifăm referate, să bifăm în general. Când se termină școala și viața devine un pic mai grea decât un like pe facebook, se vede câtă școală a făcut fiecare și la ce i-a folosit sistemul.
-prea multă politică în școală, prea puțină școală în politică. Nimic de adăugat, nimic de explicat, știți voi la ce mă refer.

 

Ella Moroiu jurnalistă
Ella Moroiu
jurnalistă

Educația, direct proporțională cu  oamenii din sistem care o aplică

Ei bine, bila mea albă merge la Oameni. La pedagogii cu vocaţie şi talent care au ajuns în sistem ca să construiască – şi le şi iese. Cunosc câţiva – unii mi-au educat copiii. Cu ei, ăştia mici ai mei şi-ai voştri au şanse să ajungă să gândească cu capul proprietate personală şi să construiască la rândul lor ceva. Când or fi adulţi – sau poate mai devreme.

Bila neagră? Merge la oameni. La personajele aterizate din greşeală în şcoli, grădiniţe, facultăţi, dar mai ales inspectorate şi minister. Cei cu talent şi vocaţie la pus beţe în roatele dezvoltării naţiei şi generaţiei următoare, cei care ţin în braţe plagiatori, care educă mai departe generaţiile cu formula ctrl+c ctrl+v, “taci din gură”, “crede şi înghite biblioteci pe nemestecate ca să iei şi tu o diplomă” şi tot aşa. Îi ştim cu toţii, îi vedem că sunt goi, dar ei rămân împăraţi. Chiar şi acum.

 

ana glavce
Ana Glavce HR Manager @ TNT România

Dascăli cu vocație vs. dascăli demotivați

Bila mea albă merge către dascalii cu vocație: acei oameni care dincolo de realitatea destul de tristă în care trebuie să muncească au știut să nu renunțe la respectul de sine și de meserie și la iubirea față de elevii lor. Către cei care nu au găsit în racilele sistemului o scuză pentru a nu-şi respecta menirea.

Bila mea neagră merge către acei dascăli care, revoltați sau demotivați fiind (pe drept cuvant) de dificultățile de care au parte, au înțeles să reacționeze aruncând cu această frustrare în direcția copiilor, neglijându-i sau formându-i cu resentiment.

Sigur că cercul este vicios: un sistem rănit și spoliat populat de oameni răniți care de cele mai multe ori ne rănesc copiii și astfel perpetuează sistemul cu toate rănile lui… Acest cerc trebuie spart. Din nefericire, nu cred că banii ajung: e nevoie și de timp, răbdare si minți luminate care să gândească o schimbare reală.

 

Roxana Dobriță Coordinating Editor at Cosmopolitan Romania
Roxana Dobriță
Coordinating Editor at Cosmopolitan Romania

Criza de identitate a unei instituții fără conștiință

O să încep cu lucrurile mai puțin bune, pentru că din păcate sunt mai multe. Cred că sistemul educațional e într-o criză profundă de identitate. E un fenomen fascinant, dacă n-ar fi atât de trist. Copiii noștri, la fel ca și bătrânii, activează, cel puțin până ies de pe băncile școlii, într-un univers care are prea puțin de-a face cu ceea ce se întâmplă cu adevărat în lumea reală. Școlile devin din ce în ce mai irelevante în ceea ce privește universul profesional de după. Nimeni nu mai crede că școala este cea care te ajută să devii un savant bun, un politician dibace sau un poet sensibil. Adevărul e că școala, mai nou, nu te învață mai nimic în afară de obediență. Cred că logica abstractă a instituției în sine e o cizmă în gâtul multora din profesorii ale căror contribuții individuale ar putea duce la o cât de mică schimbare. Chiar dacă profesorilor le pasă și muncesc și se zbat, instituția e ca un psihopat tenace – nu are conștiință. Și nu prea știu, din păcate, ce ar trebui să facem ca să schimbăm asta – eventual să dăm o tură prin Finlanda și să vedem de ce la ei merge.

Cât despre lucrurile bune, ele au mai degrabă legătură cu partea umană a ”afacerii”, cum am menționat și mai sus. Mă bucur că mai există încă profesori buni, care încearcă să-și îndeplinească tranzacțiile cu elevii într-un mod măcar onorabil, că mai există profesori care nu se complac, care mereu se întreabă, care încă se zbat să definească și redefinească ceea ce ar trebui să însemne educația într-o lume atât de superficială ca a noastră.

 

Suzana Dobre Romania American Foundation
Suzana Dobre
Romania American Foundation

Olimpiada de rezultate vs. olimpiada de plăcere

Fiind din fire o persoană critică, mi-a fost greu să decid care să fie bila neagră. Până la urmă m-am decis pentru competiția fără sens și fără criterii relevante. Încă din clasele mici, mulți părinți vor și uneori fac presiuni aiurea să fie copiii lor cei mai buni (orice ar însemna asta) iar profesorii sunt pe aceeași lungime de undă. De aici avalanșa de concursuri încă din clasa întâi, teme multe, focus pe notă, nu pe ce învață copilul, zeificarea olimpiadelor dar și cadouri pentru doamna etc. etc. Cu atâta focus pe rezultate, măsurate îndoielnic, uităm că învățarea e un proces, că o notă de 6 cu feedback clar poate fi mai de folos decât un 9 plagiat, că învățarea poate fi interesantă în sine nu pentru notă. Competiția asta aiurea este și între profesori. Dacă ai olimpici ești cel mai bun și prin urmare unii profesori lucrează doar cu vârfurile, restul copiilor nu servesc scopului. Altora le e jenă să spună că nu știu sau că au greșit că să nu-și piardă statutul în fața celorlalți profesori, și prin urmare cum să devii mai bun, dacă nu recunoști că ai lucruri de îmbunătățit.
Bila albă este pentru acei profesori care își fac treaba excelent, în ciuda unei culturi deformate. Și ce impact au oamenii ăștia! Copilul meu a avut în clasa a 5-a și a 6-a un profesor de biologie pasionat. Chiar și acum la liceu învață cu plăcere biologia cât să facă efortul să se trezească într-o sâmbătă dimineața că să se ducă la olimpiadă (părinții de adolescenții știu ce înseamnă trezitul asta). Poate o să devină o opțiune de carieră, nu știu, el va decide, dar sigur biologia va rămâne o chestie cool pentru mult timp pentru că s-a întâlnit cu acel domn profesor la un moment dat în viața lui.

alex pomana
Alexandru Pomană Strategic and Creative Planner @ Friends TBWA

Mai mult sport, mai puțin antrenament la toceală

Să încep cu lucururile bune: cred că (încă) sunt mulți profi care fac meseria asta din pasiune. Am avut și eu câțiva, am descoperit alții în timp. Și mi s-ar părea excelent să poată fi apreciați cumva vs. cadrul didactic de tipul “spune-mi sărumâna, uite ce important sunt eu și am și catalog, te spun lu tactu și lu mă-ta”.
Nu cred în presiunea notelor. Nu cred că un copil poate fi de zece, perfect, și la limba română, și la chimie. Cred că excelezi la ce iubești și livrezi la ce trebuie. D-aia mă enervează obsesia notei 10. Cu care, recunosc, am fost crescut.
E aiurea că nu avem oră sport. Cred că este cea mai importantă materie din școală. Și sunt foarte serios când spun asta. Ok, formal o avem, dar ajunge o foaie de hârtie pe care o semnează colegul de bancă și ești scutit tot anul.
Foarte important, mi s-ar părea absolut necesar că elevii să iasă mai mult din școală, faza națională de tocit. Să nu mai fie nevoie doar să învețe pagini cu lucruri, ci să și facă parte din acele lucruri. Să aplice, să experimenteze. Și, astfel, să se prindă mai ușor ce le place.  

hatu
Cristian Hatu, membru fondator și președinte al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale

Determinarea profesorului => determinarea elevului => pasiune

Dacă e să încep cu bilă neagră, cred că principala sursă a multor rele din sistem este prea puțina expertiză care există. Vorbesc aici despre expertiză pe cum să se predea pentru ca elevul să înțeleagă și vină cu plăcere la ore, cum să sune abilitățile pe care ar fi logic ca școala să le formeze și cum să fie ele măsurate. Și mai grav e că puțină expertiză care există este folosită prost sau nu e folosită deloc. De aici vin multe din zbaterile nesfârșite din sistem.

Am simțit asta pe pielea noastră – ne-a luat aproape un an să găsim pe cineva care să ne fundamenteze coerent și inteligibil învățarea prin investigație, deși în alte țări această metodă producea de ani de zile o diferență enormă în predarea științelor.

Bilă albă – a fost o surpriză enormă să observăm cât de mare e determinarea unei bune părți din profesori în a schimba starea de lucruri din sistem. Vedem asta la profesorii de fizică cu care colaborăm; și nu e vorba doar de câțiva, ci de sute, de multe sute de profesori-http://ceae.ro/proiect-învățarea-fizicii/ Am observat cât de uimiți sunt când văd cum reapare la copii curiozitatea, cum îi văd că încep „sa gândească pe cont propriu” după câteva săptămâni după ce-și schimbă modul în care predau. Îmi amintesc ce scriau câțiva copii dintr-o școală din Brașov –„Am fost uimit când mi-am dat seama de câte pot face cu mintea mea” sau „La ora de fizică, mi-am folosit mintea mai mult decât în tot restul saptamanii”.

Reaprinzând în elevi curiozitatea și dorința de a înțelege lumea din jur, se reaprinde și în profesori pasiunea. Vedem asta tot mai des în ultimii 2 ani, când am înțeles și noi mai bine cum e de procedat; nu e vorba doar despre ce instrumente le dai profesorilor, ci și despre cum stai lângă ei și îi sprijini în acest proces de schimbare. Primul pas este să li se dea instrumentele potrivite.

Tea Nicolae elevă în clasa a XI-a
Tea Nicolae
elevă în clasa a XI-a

Profesori care te ghidează spre conformism vs. profesori care te ghidează spre adevăr

Bilă neagră: Mie o profesoară îmi spune la fiecare oră că trebuie să mă conformez, pentru că așa e-n viață. Nu se întâmplă chestii care ne plac și trebuie să acceptăm asta, lucru pe care îl învățăm de pe acum. Deci dacă un profesor ne insultă, trebuie să scrâșnim din dinți și să acceptăm. Că așa e în viață. Nu trebuie să chiulim și trebuie să luăm note mari la toate materiile. Că așa e în viață. Activitățile noastre extrașcolare sunt doar EXTRAșcolare, pentru că oricum nu contează dacă nu se transformă în note de 10. Că așa e în viață. Acum trebuie să învățăm – deși mai tot ce am învățat a fost în afara școlii. Că așa e în viață. Profesoara ne-a spus că viața noastră nu a început încă. Noi suntem acum în școală. Și viața începe după.
De abia aștept să văd ce e viața asta, doamnă profesoară. Mă întreb cum o să se transforme într-o notă de zece.

Bilă albă: Dar am cunoscut și câțiva profesori buni pe care i-am iubit din toată inima mea. De exemplu, cel mai minunat și frumos profesor mi-a povestit, acum vreo două săptămâni, Discipolii la Sais a lui Novalis. Câțiva discipoli pornesc într-un drum inițiatic, iar drumul se sfârșește în templul de la Sais. Acolo, pot să-i dezvelească chipul zeiței din templu și astfel află Adevărul. Primul discipol intră, îi coboară vălul și-și vede propria față.
Profesorul meu era înlăcrimat când mi-a povestit chestiile astea, și am lăcrimat și eu.
Și mi-ar plăcea ca toți profesorii să fie ca dumneavoastră, domnule profesor. Nu v-am spus niciodată, dar luna trecută m-am simțit mai rău decât m-am simțit în vară. Dumneavoastră nu știți, dar pentru mine ‘vara asta’ e un punct cheie în scara mea de tristețe. Mi-ați citit o poezie și m-am simțit așa frumos. Aș vrea ca toți profesorii mei să mă facă să mă simt ca dumneavoastră.

 

FFFF - 600x400 AD - burse BRD 2 v2

Implică-te!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Writing
is healing

Oscar
Caragiale
Au mai rămas
zile până la
#GalaSuperscrieri2017