Adunate de la Superjuriu: «Scrieți, băieți, numai scrieți»


Data publicării: 28/09/2015

Zilele acestea, i-ați putut vedea pe pagina de Facebook HotNews.ro pe membrii juriului Superscrieri, fiecare împărtășind din perspectivele lor asupra competiției de jurnalism narativ și scrieri creative de non-ficțiune pe care o jurizează pro bono. Zicem noi că se completează într-un tablou mai clar despre direcția în care mergem cu Superscrieri, așa că vă învităm să le citiți pe toate.

Rămâneți cu scroll-ul pe pagina noastră de Facebook și pe partenerul nostru, Hotnews, revenim cu updates de la ultimii jurați.

Și nu uitați, toți aceștia abia așteaptă să primească super-materiale, iar înscrierile sunt deschise până pe 30 septembrie (miercuri noapte inclusiv): www.ffff.ro/superscrieri.

 

Hotnews 472x394 v3 mihnea

Mihnea Măruță

„Când am intrat în presă, a-ţi vedea numele tipărit sub un text era un vis şi avea să devină un dar nemeritat pentru noi, generaţia care s-a trezit cu libertatea în braţe. Sunt pentru a treia oară membru în juriul celui mai important concurs al profesiei mele şi, într-un fel, mă simt la fel ca în acei ani de început, când mergeam pe stradă şi aş fi vrut să le împart tuturor ziare cu numele meu scris undeva – uite, sunt şi eu aici, vă daţi seama? Am descoperit câţiva copii care s-au născut cam deodată cu primele mele texte tipărite şi care visează şi ei că vor primi acel dar. Numai că, spre deosebire de noi, ăia treziţi cu libertatea în braţe, ei îl merită.”

 

Hotnews 472x394 v3 Vlad

Vlad Mixich

„Mă enervează toţi cei care susţin că în România jurnaliştii nu pot schimba ceva în bine. Pot şi o fac fără circ, fără plagiate, fără să fie acoperiţi sau aserviţi. Asta m-au învăţat în ultimii cinci ani premianţii de la Superscrieri. Că oricine muncește serios, documentează corect și scrie cu talent poate produce o schimbare concretă, palpabilă. Nu zic că-i uşor; nu e! Nu zic că se întâmplă des; nu se întâmplă! Dar atunci când schimbi ceva pentru că ţi-ai făcut bine datoria, senzaţia e fantastică. Şi prinzi curaj. Iar într-o breaslă atât de perisabilă, cum este astăzi jurnalismul românesc, asta e de nepreţuit. Deoarece curajul nu se poate cumpăra, oricât de mare ți-ar fi salariul sau audiența.”

Hotnews 472x394 v3 marius

Marius Chivu

„Jurizez Superscrieri în credinţa că excelenţa trebuie, mai întâi, recunoscută şi răsplătită, pentru ca, astfel, să inspire şi să creeze emulaţie. Jurnalismul narativ bun întreţine însăşi ideea de civilizaţie, este un instrument deopotrivă de cunoaştere, informaţie, educaţie, atitudine civică şi expresie artistică populară.”

 

 

Hotnews 472x394 v3 cristi

Cristian Lupșa

„Puțini oameni care fac meseria de jurnalist o fac pentru validarea care vine din interiorul breslei; dorința de a documenta și povesti mai departe realitatea vine de altundeva, poate chiar dintr-o nevoie de a înțelege lumea în care trăim și oamenii din ea. Dar această validare – premii, menționări, felicitări – își are rostul ei. E ca farul din port care îți spune că ești pe drumul cel bun și că există oameni care te așteaptă pe mal după o călătorie nebună în interiorul unei povești. Superscrieri e un astfel de far și sper să lumineze o perioadă cât mai îndelungată.”

Teodor TițăHotnews 472x394 v3 teodor

„Orice om e suma poveştilor pe care le-a trăit sau le-a aflat. Jurnalismul narativ e doar inginerie cu poveşti: are nevoie de o structură şi de componente care funcţionează bine împreună. Ori pentru asta e nevoie de oameni care să fie capabili să îl construiască. Poveştile există atât timp cât sunt trăite şi date mai departe. Dacă încerci să îţi închipui o lume fără poveşti, obţii un deşert de inutilitate. *** Există oameni care spun „publicul nu pricepe, n-are timp, n-are chef”. Nu-i adevărat! Publicul pricepe, înţelege şi te sancţionează.”

 

Hotnews 472x394 v3 irina

Irina Păcurariu

„Superscrieri vine să completeze «Scrieți, băieți, numai scrieți» a lui Ion Heliade- Rădulescu, îndemn care și atunci și acum a funcționat doar din punct de vedere cantitativ. Cine are curajul să se înscrie dovedește că își dorește să fie în competiție cu scriitura puternică, care se ridică din baia de vorbe goale pe care presa le aruncă în cascadă în fiecare zi. Astfel de autori trebuie căutați, provocați și aleși și asta reușește în fiecare an această competiție.”

 

Vlad PetreanuHotnews 472x394 v3 vlad petreanu

„În sens jurnalistic, non-ficţiunea este realitate excepţională, iar jurnalismul narativ este tehnica de a împărtăşi poveşti adevărate despre fragmente de realitate excepţională. O superscriere este acea poveste adevărată care te prinde şi ţine cu sufletul la gură prin felul în care este documentată, construită şi transpusă în text. *** Sper că, mai înainte de orice, Premiile Superscrieri au reuşit să creeze o aşteptare – din partea publicului, dar şi din partea autorilor: aşteptarea unui moment de re-asigurare a faptului că, în ciuda tuturor nefericirilor presei, specia jurnalismului narativ, de bună calitate, nu s-a stins – nu anul ăsta, măcar. *** Îmi mărturisesc aici o plăcere egoistă şi cam lacomă – cea de a consuma deodată, în mari cantităţi, poveşti grozave, pentru că asta rămâne în cele din urmă din jurizarea la Superscrieri. Despre rebuturi nu vorbim, căci merită uitarea :-)”

 

Hotnews 472x394 v3 catalin

Cătălin Tolontan

„Jurizez Superscrieri de dragul acestei meserii. Care meserie? Aşa cum sună ea într-o piesă a lui Mihail Sebastian:
Redacţia ziarului Deşteptarea.
Personaje: Pompilian, Voicu (redactori), Niţă (om de serviciu)
Pompilian: Ce-i asta, Niţă, hârtie de scris sau de împachetat?
Niţă : Alta nu-i. Ordin de la administraţie. Iconomie.
Pompilian: Mizerie.
Voicu: Şi decădere. Cunoscutul publicist George Pompilian scrie pe hârtie de împachetat brânză.
Pompilian (sentenţios): Care va înfrunta veacurile. (schimbare de ton) N-ai un subiect?”

 

Hotnews 472x394 v3 simona

Simona Tache

„Jurnalismul narativ face, pentru poveştile reale, ceea ce face literatura pentru poveştile născute în minţile creatorilor: le spune într-un fel memorabil, care mişcă suflete, zguduie minţi şi cutremură lucruri. Cum ar veni, „jurnalismul narativ este pentru noi literatura 2” şi chiar mai mult decât atât, iar oamenii care îl fac bine trebuie citiţi, premiaţi şi iubiţi.”

 

Hotnews 472x394 v3 andrei

Andrei Pungovschi

„Jurnalismul narativ bine făcut mă ajută să trăiesc poveştile altora, mă pune pe gânduri, mă face să vreau să fiu mai bun. Am răspuns pozitiv invitaţiei de a face parte din juriu cu speranţa că, împreună cu ceilalti juraţi, vom oferi o apreciere oamenilor care au reuşit să se rupă de direcţia tristă pe care o urmează fotojurnalismul în mass-media din ţara noastră.”

 

Hotnews 472x394 v3 dan

Dan Duca

„Marele merit al Premiilor Superscrieri este acela de a fi creat un stimul, de a fi strâns pe masa aceluiaşi juriu texte memorabile, poveşti de pus în carte. Am bucuria să promovez un proiect care reprezintă un certificat de garanţie al unei prese făcute aşa cum trebuie. E o onoare să mă aflu în continuare într-o asemenea companie, dar şi în a promova acest demers în rândurile celor care nu regretă ziua în care s-au apucat de scris.”