donează

interviu de Oana Racheleanu

De cele mai multe ori, nu știm sau poate nici nu ne întrebăm ce presupune munca din spatele unei povești pe care o apreciem. Autorii poveștilor puternice au nevoie de curaj și de răbdare în căutarea adevărului în detaliu. Sunt mereu pe drumuri și trebuie să găsească oameni care să le ofere răspunsurile potrivite. Uneori se atașează și trăiesc experiențe care îi schimbă. Alteori obosesc și nu mai au resurse. Am vrut să aflăm câteva astfel de detalii despre munca din spatele unor povești pe care le-am premiat în acești ani la Premiile Superscrieri.

Oana Sandu a câștigat premiul Superscrierea Anului în 2013, cu materialul „Echilibru”, publicat în Decât o Revistă.
I-am pus câteva întrebări despre documentarea acestui material emoționant, despre moartea subită a unei studente în timpul unei tabere în care se afla cu organizația din care făcea parte.

 

Cât timp a durat în total toată documentarea? Câte deplasări ai făcut și unde? Lucrai și la altceva în paralel?

Oana Sandu: Am pornit la începutul lui decembrie 2012, la puțin timp după moartea Andreei Avramescu. Am făcut în acea perioadă trei vizite la Focșani, la părinții și iubitul Andreei, participând astfel și la parastasul de după Crăciun, unde am mai cunoscut alți prieteni de-ai ei. Am mai făcut două-trei drumuri și la Buzău, la Serviciul de Ambulanță, Direcția de Tineret de care aparținea tabăra Poiana Pinului, și chiar în tabără, ca să văd locul unde s-a întâmplat incidentul.

Cu câte persoane ai vorbit pentru material? Cu cine?

Oana Sandu: Am vorbit cu aproximativ 50 de oameni: prieteni, colegi de organizație, foști colegi de gimnaziu, liceu, facultate, colegi de cameră, profesori, mentori, autorități locale, jurnaliști locali și bineînțeles părinții și iubitul ei, medici. Am încercat să aflu de la fiecare tot ce știa și voia să-mi povestească despre Andreea, ca să pot înțelege cât mai detaliat și autentic personajul despre care urma să scriu. Am avut în minte atunci când am scris primul draft al textului obiectivul (ambiția chiar) de a reda la viață un personaj despre care personal nu știam nimic, dar despre care știam atât de multe lucruri din documentare și mi-am propus să nu ratez nicio informație și să le îmbin pe toate cât pot de natural.

Cu cine ai discutat pentru explicațiile medicale de la final?

Oana Sandu: Cu medici cardiologi, de terapie intensivă și din serviciul de ambulanță București.

Cum ai făcut să afli detalii amănunțite: numele parfumului, că a avut părul permanent, muzica pe care o asculta, importanța cuvântului „echilibru” pentru ea, scena din copilărie cu aprinzătorul?

Oana Sandu: Scena din copilărie cu aprinzătorul mi-a fost povestită de mama și tatăl Andreei, în primul interviu avut cu ei. Celelalte detalii – muzica, cuvântul echilibru, părul permanent – mi-au fost povestite de colegi, prieteni și părinți, și am avut acces, de asemenea, și la emailuri scrise de Andreea, scrisori trimise colegilor, un mesaj audio, chiar și agenda din ultimul ei an, în care își nota to do list-ul și alte lucruri profesionale. Două prietene mi-au spus numele parfumului preferat și m-am dus într-un magazin să-l miros. Câteva săptămâni mai târziu am remarcat același miros în apartamentul părinților și așa am aflat că mama ei se parfuma cu cel al fiicei ca să-l simtă în continuare.

Ai văzut filmările din autocar? Poze (cu Andreea, Ciprian, părinții, colegii)? Mailuri? Profilul ei de Facebook a fost o sursă pentru tine?

Oana Sandu: Am văzut multe fotografii din ziua plecării în tabără și un scurt filmuleț care m-a ajutat să o văd și să o aud și astfel să o descriu cât de bine pot și să o înțeleg.

Cine ți-a povestit prima ședință BEX*?

Oana Sandu: Între 3 și 5 dintre membrii BEX mi-au relatat prima ședință și am reușit astfel să pun cap la ca detaliile, mai ales dialogurile, din relatările lor comune.

*BEX (biroul executiv de conducere al VIP ROmânia, organizația din care făcea parte Andreea)

De unde știi care au fost replicile dintre ei („Steagul Americii nu a fost niciodată așa de sexy, țușcă”)?

Oana Sandu: De la tipul care i-a dat această replică, l-am intervievat despre Andreea și mi-a relatat asta.

Ziceai că ai fost la Focșani, la familia Andreei. Până la această actualizare, de la publicarea materialului, ai mai discutat cu familia?

Oana Sandu: Da, m-am mai văzut cu mama Andreei în toamna lui 2014 și anul trecut și vorbim la telefon și pe email și o ajut, printre picături, cu sfaturi pentru o carte despre fiica ei, pe care vrea să-l publice în memoria sa. Mama Andreei, Liliana, este unul dintre oamenii importanți întâlniți pe teren cu care vreau să rămân în contact tot timpul de acum înainte.

Cum te-a schimbat pe tine acest material? Cum ai trăit povestea asta? Cum ai gestionat totul din punct de vedere emoțional?

Oana Sandu: De fiecare dată când intervievez pe cineva care a pierdut o persoană dragă mă simt responsabilă să încerc să redau cât mai bine portretul acelei persoane. Mă gândesc în timpul documentării și scrierii fiindcă dacă reușesc printr-un text jurnalistic să păstrez vie memoria acelei persoane simt că mi-am făcut datoria. Așa că intervievarea cu grijă contează mai mult decât sentimentele mele, ca reporter, iar pe măsură ce capeți experiență în a documenta subiecte triste sau dureroase, ajungi să te gândești mai puțin la tine ca reporter, și din ce în ce mai mult la cititori, la personaje, și la cei pe care-i intervievezi.

Ai mai recitit vreodată textul după publicare? Te mai întorci uneori la el?

Oana Sandu: Sigur, l-am mai recitit când le-am vorbit unor studenți la jurnalism despre documentarea și scrierea lui; mă întorc la el de fiecare dată când cineva mă întreabă lucruri despre bucătăria lui.


Materialul Oanei se regăsește și în print, pe lângă numărul din mai 2013 al Decât o Revistă, și în cartea Superscrieri – drumul generației noastre, pe care am publicat-o în septemebrie 2015 împreună cu prietenii de la BRD-Groupe Societe Generale. Toți banii pe care îi adunăm din vânzarea cărții vor merge către noi premii speciale la ediția actuală a premiilor.

Între timp, așteptăm noi povești de non-ficțiune Premiilor Superscrieri, ediția a VI-a. Înscrieri până pe 30 septembrie, aici.

Implică-te!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Writing
is healing

Oscar
Caragiale
Au mai rămas
zile până la
#GalaSuperscrieri2017