donează

.

Despre proiect | Proiectul Pilot | Proiectul ecoRomânia
Academia | Echipa Impresii


„Policlinica” este un program creat special în bucătăria creativă a Fundației Friends For Friends și care s-a născut dintr-o constatare simplă: zeci de ONG-uri creează și dezvoltă proiecte inovatoare și vizionare, cu un impact real în societate, dar prea puţine dintre ele sunt “communication ready”. Pentru ONG-uri, care au de obicei echipe mici, allocate pe proiecte, e greu să mai aloce resurse ca să-și găsească „vocea” cu care să transmită lumii ceea ce fac. Ori printr-o comunicare care să li se potrivească, pot ajunge să le crească notorietatea, impactul, şi nu-i așa, să aibă accesul la finanţări care să le facă sustenabile pe termen lung.

În ciuda acestei nevoi, marketingul şi comunicarea sunt o problemă de execuţie pentru multe ONG-uri. Soluţia noastră este să le transferăm cunoştinţe şi abilităţi fundamentale de marketing şi comunicare, care să-i ajute pe oamenii din ONG-uri să-şi crească awareness-ul şi să amplifice impactul proiectelor pe care le dezvoltă. Noi credem că toţi membrii dintr-un ONG pot fi comunicatori, într-un fel sau altul, dacă li se pune la dispoziție know how-ul necesar și adaptat nevoilor lor.

Context & obiective

Policlinica de Marketing și Comunicare pentru ONG-uri este înainte de toate o platformă de resurse în cadrul căreia specialiști în marketing și comunicare colaborează activ cu organizațiile pentru a le ajuta să comunice mai bine cu stakeholderii lor și să-și promoveze acțiunile și programele, nu suficient de cunoscute publicului.

Scopul nostru este ca organizaţiile care trec prin acest program să înţeleagă importanţa comunicării, să primească instrumentele necesare şi să le folosească pentru a-şi comunica intenţiile, proiectele şi rezultatele. Am gândit toate fazele programului în așa fel încât să obținem impact pe câteva linii clare:

  • Stabilirea poziționării brandului și a imaginii de ansamblu a comunicării
  • Redefinirea ADN-ului și value proposition
  • Calibrarea canalelor de comunicare
  • Stabilirea unui univers lingvistic comun în marketing și comunicare
  • Stabilirea obiectivelor, a pragurilor și acordarea de ajutor pentru atingerea lor
  • Creșterea vizibilității proiectelor organizațiilor prin dezvoltarea de tactici creative
  • Mărirea rețelei de furnizori și experți

Implică-te!

Writing
is healing

Oscar
Caragiale
Au mai rămas
zile până la
#GalaSuperscrieri2017