TEDxYouth@Bucharest 2012


Data publicării: 16/05/2012

Nu aveam cum să ratăm o activitate care începe de la ideea asta: “Let’s imagine a new world order!  In this world young people leave behind the old ways of doing things and they take chances creating their own future.”  Așa că vineri, 11 mai, ne-am făcut câteva bagaje (le explicăm imediat) și, la invitaţia prietenilor de la InCub, ne-am oprit la Teatrul Bulandra pentru speech-urile TEDxYouth@Bucharest.

Speakeri tineri și frumoși, cu idei și planuri de a-și schimba propria lume și, implicit, de a pulsa energie ­în lumile altor visători practici și practicanţi : muzicieni, debateri, snowboarderi, designeri, pictori și antreprenori.

Noi, conștiincioși defel, cum suntem, am învăţat de la fiecare câte “un ceva”, cât de mic, din care share-uim câteva chestii:

De la Allen Coliban, Președinte al Federaţiei Române de Curling, am reţinut că trebuie nu doar să ne alegem propriul drum, trebuie neapărat să ne și placă și să ţintim cât mai sus. Așa, dacă îţi place drumul pe care l-ai ales, chiar dacă nu reușești să ajungi până la capăt, măcar rămâi cu pașii, care știi că sunt ai tăi.

Stefana Popa ne-a tot repetat întrebarea “Ce vă enervează cel mai tare?”, în ideea că trebuie să facem orice ca să schimbăm lucrul respectiv. Ne-a spus că pe ea cel mai tare o enerva plictiseala. Si așa a inventat un loc unde nu se plictisește nimeni: Incubator 107 – locul în care oricine poate învăţa pe oricine orice.

Philip Cherechez Tosa, “a geek with a strong entrepreneurial mindset”, după cum spune despre el însuși și co-founder la Lateral, CrunchBase și GeekMeet, a făcut diferenţa dintre sistemul de învăţământ și mentori, in general: “Mentors teach you using their experience; teachers have theoretical knowledge, but few experience. The normal process is: learn about something, become good at it and give it forward.”

Radu Cotarcea, debater profesionist, ca să spunem așa, ne-a f­ăcut să vedem dezbaterea ca pe un motor al schimbării și al evoluţiei personale: “Actively engage with your own beliefs, argue with yourself. Get out of your comfort zone, take your own beliefs and try to hammer them down.”

Toto Eremia a.k.a. Deliric1, hip hop artist, ne-a surprins cu un speech “altfel”. A urcat pe scenă cu un fel de papirus de câţiva metri de pe care a citit ce avea de zis, în versuri și cu muzică pe fundal. Refrenul a fost: “N-am bani, n-am faimă, n-am condiţie,/ Dar am un pix, am o foaie, am ambiţie.” Acest moment plin de energie ne-a facut să îi cerem “papirusul” pentru expoziţia Ciorne 2.0.

Vă spuneam la început de niște bagaje cu care am mers la TEDxYouth. Nu am fost doar spectatori, le-am pregătit tutror participanţilor la eveniment un fel de “quest” cu premii. Toată lumea a primit cate o cheie “care descuie minţi”, iar trei dintre aceste chei descuiau și niște cutii în care se aflau: o carte din Biblioteca noastră de Inovaţie, setul de cărţi de joc de la Creative Fitness Studio I și, marele premiu, un abonament la seria II de antrenamente Creative Fitness Studio. Sperăm că cei care au caștigat să se bucure de premii, iar ceilalti să își păstreze cheile, cine știe, într-o zi sigur vor descuia ceva.

Mulţumim InCub și abia asteptăm următoarele speech-uri Ted! Iar voi sperăm să găsiţi cheia potrivită “to stay out of the box”!