Atelier corporate Storytelling

Primăvara aceasta mergem la Iași (12-13 mar) și Cluj (27-28 feb) cu o ediție “2 în 1” a atelierelor noastre de comunicare în scris. Înscrieri la ingrid@ffff.ro.


Se poate învăța storytelling-ul?

Primul lucru cu care pleacă oamenii de la atelier e gândul că storytelling-ul nu-i o magie; o chestie pe care doar cei aleși o pot face. Storytelling înseamnă, în fond, „a povesti” – iar ăsta-i un meșteșug pe care oricine-l poate deprinde. Nu doar cei care-au fost „buni la compunere” pot scrie o poveste bună.

Al doilea lucru pe care îl iau cu ei e un kit de instrumente care să-i ajute să detecteze povestea relevantă, să-i extragă miezul și apoi să-o structureze. Iată două jurnale de la workshop-ul din iunie 2017 cu însemnări relevante ale participanților:

O poveste bine spusă face cât un o mie de tabele, toată lumea știe asta. Neurologii insistă că așa ne sunt alcătuite creierele: să reacționeze la narațiune, nu la cifre și concepte. Ca să spui o poveste, însă, trebuie mai întâi s-o găsești.

Fără un “storyfinding” bine făcut, “storytellingul” nu are cum să capete tracțiune, adică să atingă oamenii, să schimbe comportamente și să miște lucruri.

Atelierul își propune să descompună în piesele componente magia storytelling-ului și s-o recompună la loc, împreună cu participanții, prin exerciții practice. Să arate diferențele dintre storytelling și “corporate speak”, să analizeze studii de caz, tipologii de povești și să împărtășească bune practici de descoperire și redactare a acestora.

Este un program de folos deopotrivă companiilor dar și ONG urilor si asociațiilor.

Atelierul de Corporate Storytelling este organizat de Fundaţia Friends For Friends (FFFF) și creat de Mona Dîrțu, care are 20+ ani de experiență jurnalistică în presa generalistă și de business și scrie, săptămânal, newsletterul Monday Memo.

Contact: ingrid@ffff.ro

STRUCTURA ATELIERULUI

ZIUA 1

  • ZONA DE CONFORT A COMUNICĂRII CORPORATE. Plusuri, minusuri, mituri, frici, bariere. Era comunicării nemediate; schimbarea de paradigmă de la comunicarea mediată (companie > media > consumatori) la comunicarea directă (companie > consumatori).
  • STORYTELLING VS. “CORPORATE SPEAK”. Ce este și ce nu este o poveste bună. Cum identificăm lacunele unei potențiale narațiuni. Lista atributelor-cheie. Reverse engineering & analiză pe povești folosite în prezent în companie.
  • ROSTUL POVEȘTILOR ÎN ORGANIZAȚIE. Ce obiective/scopuri vrem să atingem prin storytelling, prin ce canale și prin ce tipuri de mesaje. Poveștile ca vectori de mesaje.

ZIUA 2

  • TIPOLOGII DE STORY-URI. De ce funcționează poveștile. Studii de caz, exemple. Exercițiu pe echipe.
  • INSTRUMENTE PENTRU IDENTIFICAREA POVEȘTILOR RELEVANTE. Harta poveștilor-vector din companie. Listă de întrebări care „deblochează” poveștile. Exercițiu: simulare de story extraction.
  • „CEI 5C” ÎN STORYTELLING: Circumstanțele, Curiozitatea, Personajele (Characters), Conversațiile & Conflictul. Cum identificăm cei 5C și cum îi punem în valoare.

CE / CINE / CÂND / UNDE / CUM

FORMATUL: Atelier – momente de teaching alternate cu exerciții, simulări, lucru pe echipe

GRUPA: Max. 14-16 participanți.

DURATA: 2 zile a câte 8 ore fiecare (pauza de lunch inclusă)

UNDE: în sufrageria Fundației Friends For Friends (str. Brezoianu nr.4, et.2)

OBIECTIV GENERAL: Transfer de modele, metode și tips&tricks de storytelling aplicabile de a doua zi

OBIECTIVE SPECIFICE: Le stabilim împreună, în funcție de obiectivele de business ale companiei și despre nevoile concrete ale participanților

COST PARTICIPARE: 260 euro pentru cele două zile. Include și catering, lunch, materialele necesare

  • Susținem ONG’urile– discount 20%

Recomandăm prezența la ambele ateliere, atelierul de corporate writing & cel de corporate storytelling. Putem oferi o reducere pentru acest pachet. 

MODULE SPECIALE / TO BE DISCUSSED

În funcție de obiectivele companiei, putem adăuga module personalizate pe următoarele teme:

  • CONȚINUT CREATIV. Cum generezi content pentru canalele de comunicare ale companiei. Simulări de formate pe un subiect particular.
  • CREARE DE FORMATE-STANDARD. Cum creezi “template”-uri. Generare de idei de rubrici împreună cu participanții.
  • DECLINAREA MESAJELOR. Cum adaptezi informația în funcție de canal (newsletter intern, Facebook&LinkedIn, publicație cu difuzare externă).
  • ÎMPACHETAREA MESAJELOR. Soluții de îmbogățire a materialului prin foto, video, linkuri, grafice etc. Simulare pe exemple din companie.
  • CALENDARUL EDITORIAL. Cum alimentezi ritmic un canal propriu (newsletter, publicație internă etc.) cu materiale de actualitate. Generarea de subiecte. Evenimentele previzibile. Lucrul cu calendarul. Planificare & organizare.