Am dat naștere unui proiect de colectare a cărților din domeniile noastre preferate. Pentru a face treaba mai ușoară pentru toată lumea, ne-am tot gândit la o modalitate de a le aduna din locuri cu potențial de strângere. Și așa au apărut cutiuțele.
Ele au plecat deja la plimbare în companii şi în spatii vizitate de iubitori de cunoaştere. Cazarea e stabilită la o lună de zile, timp în care ne dorim să își facă prieteni noi cu mână darnică și ochi bun la titlurile cărților care vor ajunge la noi în rafturi.
Cutiile sunt curierii noștri, care vin la voi cu acea dorință de cunoaștere pe care o vezi doar la oamenii creativi. Sperăm că se vor întoarce cu tolba plină.
Aceștia sunt cei care au făcut-o deja și le FFFFoarte mulțumim.