Ghidul aplicantului

Bursele Superscrieri/Avon 2014 au menirea de a sprijini financiar și profesional autorii de creative non-fiction care pot să gândească, să documenteze și să finalizeze proiecte jurnalistice complexe, de profunzime, pe tema violenței domestice din România.

TREI BURSE DE CÂTE 1.000 DE EURO FIECARE vor fi acordate în 2014 celor  mai bine cotate proiecte de creative non-fiction înscrise în concurs. În plus, bursierii  Superscrieri/Avon vor beneficia, pe parcursul derulării proiectului, de un program de mentorat în trei etape (definitivarea unghiului de abordare/planul de  documentare/redactare&editare).

TEMA BURSELOR SUPERSCRIERI/Avon 2014 este violența domestică.

SCOPUL BURSELOR SUPERSCRIERI/Avon e să încurajeze autorii să sară bariera de clișee, apoi să înțeleagă și în cele din urmă să înfățișeze publicului fenomenul violenței domestice în variatele lui forme și simptome, de la costuri pentru societate până la traume personale duse în spate decenii la rând, de la neputințe legislative până la cultura lui “bătaia e ruptă din rai”.

ÎNCURAJĂM, DE ASEMENEA, proiectele care includ inovație profesională, fie  că e vorba de etapa culegerii de informație, de cea de redactare/editare, de felul în care e utilizată tehnologia sau de interacțiunea cu publicul.

Bursele Superscrieri, ca şi Premiile Superscrieri, se adresează tuturor autorilor, consacraţi sau nu, din presă sau de pe platforme digitale, jurnalişti sau bloggeri, profesionişti sau amatori.

Răspunsurile noastre la întrebările frecvente:

1. Cine poate candida?

La Bursele Superscrieri/Avon poate candida orice autor, angajat permanent în media sau freelancer, care poate* garanta că proiectul jurnalistic propus va fi publicat/difuzat în media din România.

IMPORTANT. Încurajăm proiectele de echipă, în care titularul aplicației lucrează împreună cu un fotoreporter/artist vizual/multimedia artist. Când își depun candidatura, titularii de proiect sunt invitați, în cazul proiectelor de echipă, să menționeze numele coechipierului și să trimită portofoliul acestuia.

*Candidații vor anexa la formularul de aplicație un acord scris de publicare/difuzare semnat de redactorul-șef/editorul canalului media ales pentru publicarea/difuzarea materialului.

2. Câte proiecte poate înscrie un autor/o echipă?

Maximum trei proiecte.

3. Poate o echipă avea mai mult de doi membri?

Da. Echipele pot avea un titular de proiect și doi sau mai mulți coechipieri. Titular de proiect este considerat autorul care trimite aplicația și își asumă publicarea materialului rezultat.

4. Când și cum se acordă bursele?

Cele trei burse, în valoare de 1.000 euro* fiecare, vor fi plătite celor trei titulari de proiect câștigători astfel:

1. Prima tranșă (50% din sumă), în termen de șapte zile lucrătoare  de la anunțarea proiectelor câștigătoare, cu dovada respectării calendarului inițial.

2. A doua tranșă (restul de 50%), în intervalul 14-20 iulie 2014.

Organizatorii lasă la latitudinea titularilor de proiect să gestioneze sumele transferate în funcție de contribuția membrilor echipei la materialul final.

*Bursa este de 1.000 de euro este acordată în sumă netă, taxele fiind suportate de organizator.

4. Sunt bursele împărțite pe categorii în funcție de genul publicistic/canalul media pe care va fi difuzat materialul?

Nu.

Bursele Superscrieri/Avon sprijină proiectele coerente, congruente cu misiunea programului, indiferent de canalul pe care vor fi difuzate, genul publicistic ales sau instrumentele utilizate.

Pot primi bursă deopotrivă reportajele scrise/video, proiectele fotografice/infografice, eseurile, portretele, documentarele, investigațiile sau proiectele de explanatory journalism.

Orice formulă – fie ea una clasică, de jurnalism old school, sau nouă, de jurnalism multimedia împletit cu forme non-standard de prezentare a informației (imagine, sunet etc.) – e privită ca eligibilă atât timp cât se înscrie în direcția urmărită de Bursele Superscrieri/Avon, aceea de a arăta publicului care este impactul social al violenței domestice.

5. Care este calendarul derulării burselor?

Înscrieri: 7 aprilie – 9 mai 2014

Evaluare înscrieri: 12 mai – 6 iunie 2014

Anunț proiecte câștigătoare: 9 – 15 iunie 2014

Intâlnire cu organizatorii și semnarea planului de realizare: 10-13 iunie

Perioada realizare materiale & mentorat: 14 iunie – 24 august 2014

Publicare: până la 15 septembrie 2014

6. În ce constă programul de mentorat?

Fiecare bursier selectat va beneficia de trei sesiuni personalizate de mentorat cu Mona Dîrțu, câte una pentru fiecare dintre cele trei mari etape ale proiectului – definirea unghiului de abordare, planul de documentare, definitivarea produsului finit (redactare/editare). Mona a lucrat de-a lungul timpului în mod direct, în diverse redacții – fosta rețea Monitorul, Mediafax Group, Realitatea-Cațavencu, TVR – cu peste 150 de jurnaliști.

Pe lângă munca de redacție, Mona a condus traininguri pentru jurnaliști începând cu 1997 și a susținut un workshop pe tema “Canale de comunicare – presa scrisă” la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași.

7. Care este termenul de înscriere?

 9 mai 2014

8. Care sunt criteriile de selecție?

Bursele Superscrieri/Avon iau în calcul în egală măsură punctele tari ale candidatului și ale proiectului:

a. Motivație – 10 puncte

b. Unghiul de abordare al temei – 10 puncte

c. Relevanță – 10 puncte

d. Este proiectul realizabil (în timpul dat/condițiile impuse de regulament? – 10 puncte

e. Originalitate/Inovație – 10 puncte

9. Unde vor fi publicate/difuzate materialele?

Candidații se obligă să obțină acordul publisherului/difuzorului pentru proiectul propus. Acordul scris al acestuia va fi transmis odată cu formularul de aplicație.

Termenul limită de publicare a materialelor este 15 septembrie 2014.

Autorii înțeleg și consimt că după publicarea/difuzarea în premieră, până la termenul limită, pe canalul media ales de bursier, organizatorii burselor vor avea libertatea de a folosi și republica/redifuza materialul pe orice canal media, din România și din străinătate, fără niciun fel de restricție.

10. Criterii de descalificare

a. Titularul aplicației nu respectă termenul limită de trimitere (9 mai 2014).

b. Aplicația este incompletă și/sau nu se înscrie în tematica propusă.

c. Datele despre candidați și/sau portofoliile acestora includ neadevăruri și/sau falsuri.

d. Există dovezi că titularul aplicației sau membrii echipei au încălcat Codul Deontologic Unic al presei românești, adoptat la Convenția Organizațiilor Media din octombrie 2009.

11. Cum trimit aplicația?

Puteți trimite formularul de aplicație completat până la 9 mai 2014 pe adresa bursele.superscrieri@ffff.ro.

———————————————————-

Exemple de posibile subiecte

AMINTIRI DIN COPILĂRIE. Povestea cuiva, de preferat personaj cunoscut, care hotărăște să vorbească public despre efectele pe care violența în familie le-a avut asupra sa.

“BĂTAIA RUPTĂ DIN RAI” ÎN FAȚA LEGII. Povestea unui agresor ajuns în fața instanței. Poate fi găsit un proces avansat, care mai are puțin până la pronunțarea sentinței. Reconstituire + discuții cu toți cei implicați + ziua intrării în penitenciar.

MÂINILE CARE ȘTERG LACRIMI, MÂNGÂIE, APĂRĂ. Dincolo de numărul de cazuri, violența întreagă înseamnă armate întregi de oameni care luptă în fiecare zi pentru a-i trata efectele. Înseamnă polițiști, procurori, legiști, avocați, ONG-iști, terapeuți, judecători, preoți, asistenți sociali, educatori, medici etc. Ce cred ei despre violența domestică, cum își văd ei rolul în combaterea ei. O hartă a resurselor pe care violența domestică le înghite anual + infografică + explanatory journalism.

VIOLENȚĂ FĂRĂ CUVINTE. Proiect fotografic – o lună într-un adăpost pentru victimele violenței în familie.

ACESTEA NU SUNT DOAR CIFRE. Sub fiecare cifră e un noian de drame. Câte o poveste adevărată (text/video/audio/fotografie) pentru fiecare cifră de pe pagina Violența domestică în România (Campania Respectului).