Ghidul aplicantului 2016

Ghidul aplicantului/regulament ediția a III-a, 2016

Bursele Superscrieri/AVON 2016 au menirea de a sprijini financiar și profesional autorii de creative non-fiction care pot să documenteze și să finalizeze proiecte jurnalistice complexe, de profunzime, pe tema violenței domestice în România.

TREI BURSE DE CÂTE 2.000 DE EURO FIECARE vor fi acordate în 2016 acelor proiecte de creative non-fiction înscrise în concurs care, în urma evaluării juriului, au primit punctajele cele mai mari. În plus, bursierii Superscrieri/Avon vor beneficia, pe parcursul derulării proiectului, de un program de mentorat în trei etape (definitivarea unghiului de abordare/planul de  documentare/redactare&editare) și de două zile intensive de bune practici în cadrul Seminariilor Superscrieri.

TEMA BURSELOR SUPERSCRIERI/AVON 2016 este violența domestică în România.

SCOPUL BURSELOR SUPERSCRIERI/AVON este să încurajeze autorii să sară bariera de clișee în abordarea subiectului, astfel încât materialul final să înfățișeze publicului fenomenul violenței domestice în variatele lui forme și simptome, cu grijă și respect pentru demnitatea persoanelor abuzate. Ne putem referi aici de la costuri pentru societate până la traume personale duse în spate decenii la rând, de la neputințe legislative până la cultura lui “bătaia e ruptă din rai”.

ÎNCURAJĂM, DE ACEEA, proiectele care includ inovație profesională, fie că e vorba de etapa culegerii de informație, de cea de redactare/editare, de felul în care e utilizată tehnologia sau de interacțiunea cu publicul. Cu alte cuvinte, încurajăm diversificarea canalelor de redare a materialului (proiecte de scriitură/fotojurnalism/video/multimedia)*.

*Vezi „Exemple de subiecte posibile” la final.

Bursele Superscrieri, ca şi Premiile Superscrieri, se adresează tuturor autorilor, din presă sau de pe platforme digitale, jurnalişti sau bloggeri, profesionişti sau amatori.

 

Răspunsurile noastre la câteva întrebări frecvente

  1. Cine poate candida?

La Bursele Superscrieri/AVON poate candida orice autor, angajat permanent în media sau freelancer, care poate* garanta că proiectul jurnalistic propus va fi publicat/difuzat în media din România.

Autorii care au beneficiat deja de suport prin Bursele Superscrieri/Avon au acces la finanțare din doi ani. Concret, bursierii ediției 2014 pot candida în 2016, însă cei ai ediției din 2015 sunt eligibili abia în 2017.

Încurajăm proiectele de echipă, în care titularul aplicației lucrează împreună cu un autor/fotoreporter/artist vizual/multimedia artist. Când își depun candidatura, titularii de proiect sunt invitați, în cazul proiectelor de echipă, să menționeze numele coechipierului și să trimită portofoliul acestuia.

* Candidații vor anexa la formularul de aplicație un acord scris de publicare/difuzare semnat de redactorul-șef/editorul canalului media ales pentru publicarea/difuzarea materialului (vezi la finalul formularului de aplicație).

  1. În ce constă aplicația?

Candidații completează în formularul de înscriere detaliile unui proiect jurnalistic pe tema propusă, pe care vor să îl realizeze cu ajutorul unei burse Superscrieri.

  1. Câte proiecte poate înscrie un autor/o echipă?

Maximum trei proiecte.

  1. Poate o echipă avea mai mult de doi membri?

Da. Echipele pot avea un titular de proiect și doi sau mai mulți coechipieri.

Titularul de proiect:

  • este considerat autorul care trimite aplicația și își asumă publicarea materialului rezultat
  • este cel căruia i se va vira bursa, el urmând să o gestioneze în funcție de contribuția fiecărui coechipier
  • este cel care se angajează să păstreze comunicarea cu organizatorii/mentorul pe parcursul programului
  1. Când și cum se acordă bursele?

Cele trei burse, în valoare de 2.000 euro* fiecare, vor fi plătite celor șase titulari de proiect câștigători astfel:

  1. Prima tranșă (50% din sumă), în termen de șapte zile lucrătoare de la anunțarea proiectelor câștigătoare, cu dovada respectării calendarului inițial.
  2. A doua tranșă (restul de 50%), la finalul proiectului, după publicarea materialului final.

Organizatorii lasă la latitudinea titularilor de proiect să gestioneze sumele transferate în funcție de contribuția membrilor echipei la materialul final.

* Bursa este de 2.000 de euro este acordată în sumă netă, taxele fiind suportate de organizatori.

  1. Sunt bursele împărțite pe categorii în funcție de genul publicistic/canalul media pe care va fi difuzat materialul?

Nu.

Bursele Superscrieri/AVON sprijină proiectele coerente, congruente cu misiunea programului, indiferent de canalul pe care vor fi difuzate, genul publicistic ales sau instrumentele utilizate.

Pot primi bursă deopotrivă reportajele scrise/video, proiectele fotografice/infografice, eseurile, portretele, documentarele, investigațiile sau proiectele de explanatory journalism.

  1. Care este calendarul derulării burselor?

Înscrieri: 14 martie – 5 mai 2016

Evaluare înscrieri: până pe 29 mai 2016

Anunț proiecte câștigătoare: începutul lunii iunie, 2016. Se vor anunța public primele zece echipe clasate.

Întâlnire cu organizatorii și semnarea planului de realizare: 6 – 12 iunie 2016

Perioada realizare materiale & mentorat: 12 iunie – 30 august 2016

Publicare: până la finalul lunii octombrie 2016

  1. În ce constă programul de mentorat?

Fiecare bursier selectat va beneficia de trei sesiuni personalizate de mentorat cu Mona Dîrțu, câte una pentru fiecare dintre cele trei mari etape ale proiectului – definirea unghiului de abordare, planul de documentare, definitivarea produsului finit (redactare/editare). Mona a lucrat de-a lungul timpului în mod direct, în diverse redacții – fosta rețea Monitorul, Mediafax Group, Realitatea-Cațavencu, TVR – cu peste 150 de jurnaliști. De asemenea, a fost mentor pentru bursierii din cadrul primei ediții a Burselor Superscrieri/Avon și a susținut Seminariile Superscrieri, o serie de ateliere de scriitură non-fiction la care au participat, în toamna lui 2014 și 2015, 30 de jurnaliști.

Pe lângă munca de redacție, Mona a condus traininguri pentru jurnaliști începând cu 1997 și a susținut un workshop pe tema “Canale de comunicare – presa scrisă” la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași.

  1. Care este termenul de înscriere?

5 mai 2016

  1. Care sunt criteriile de selecție?

Bursele Superscrieri/AVON iau în calcul în egală măsură punctele tari ale candidatului și ale proiectului:

  1. Motivație – 10 puncte
  2. Unghiul de abordare al temei – 10 puncte
  3. Relevanță – 10 puncte
  4. Originalitate/Inovație – 10 puncte
  1. Unde vor fi publicate/difuzate materialele?

Fiecare candidat se angajează să obțină acordul unui publisher/difuzor* pentru proiectul propus. Acordul scris al acestuia va fi transmis odată cu formularul de aplicație.

 

Alegerea canalului media de difuzare a materialului final este la libertatea autorilor – poate fi orice canal media din România. Încurajăm, totuși, orientarea către canale care ar putea asigura o difuzare cât mai amplă a materialului, astfel încât acesta să ajungă la un public cât mai larg.

Termenul limită de publicare a materialelor este 31 octombrie 2016.

  1. Ce se întâmplă cu materialele finale?

Atât publisherul, cât și autorii, înțeleg și consimt că după publicarea/difuzarea în premieră, până la termenul limită, pe canalul media ales de bursier, organizatorii burselor vor avea libertatea de a folosi și republica/redifuza materialul pe orice canal media, din România și din străinătate, fără niciun fel de restricție.

Totodată, se angajează să pună la dispoziția organizatorilor materialele finale, într-un format document (.pdf, .doc), împreună cu fotografiile și cu înregistrările audio-video care însoțesc materialul.

  1. Criterii de descalificare & retragere a bursei

Criterii de descalificare (la aplicare)

  1. Titularul aplicației nu respectă termenul limită de trimitere (5 mai 2016).
  2. Aplicația este incompletă și/sau nu se înscrie în tematica propusă.
  3. Datele despre candidați și/sau portofoliile acestora includ neadevăruri și/sau falsuri.
  4. Există dovezi că titularul aplicației sau membrii echipei au încălcat Codul Deontologic Unical presei românești, adoptat la Convenția Organizațiilor Media din octombrie 2009.

Criterii de retragere a bursei

  1. Nerespectarea, în materialul publicat, a temei proiectului prin care a fost câștigată bursa și/sau schimbarea nejustificată a unghiului de abordare. Firește, procesul de documentare poate aduce schimbări legitime ale ipotezei de lucru și unghiului, dar materialul final trebuie să se înscrie chiar și așa în tematica programului de burse și să respecte scopul său central: înfățișarea fenomenului violenței domestice, a cauzelor și a consecințelor acestuia. Titularul proiectului se va asigura, prin discuții cu mentorul, că materialul final nu deviază major de la promisiunea făcută în proiectul câștigător, indiferent de schimbările de perspectivă apărute în timpul documentării și/sau de eventualele modificări de substanță făcute de editor/publisher.
  2. Abateri de la etica profesională. Tema violenței domestice e una complexă, care presupune intervievarea de persoane abuzate, vulnerabile etc. Pentru orice situație delicată titularul proiectului va discuta cu mentorul.
  3. Nerespectarea de către titularul echipei a termenului de predare a primului draft, așa cum este acesta stabilit prin calendarul burselor și/sau împreună cu mentorul.
  4. Nerespectarea termenului de publicare a materialului final.
  5. Întreruperea comunicării cu organizatorii și/sau cu mentorul pe parcursul realizării proiectului.
  1. Cum trimit aplicația?

Puteți trimite formularul de aplicație completat până la 5 mai 2016 pe adresa bursele.superscrieri@ffff.ro.

Dacă în 24 de ore nu ați primit o confirmare a înscrierii, vă rugăm să dați un mail în care să solicitați o verificare la bursele.superscrieri@ffff.ro/zenaida@ffff.ro.

Exemple de subiecte pe care am vrea să le susținem

Scopul Burselor Superscrieri/AVON e acela de a aduce în dezbatere publică fenomenul violenței domestice, de a informa, de a schimba percepții, de a crește gradul de implicare a tuturor celor care pot ajuta la diminuarea lui – de la autorități la oameni obișnuiți. Orice proiect care se subscrie acestui scop este considerat eligibil; câteva exemple de posibile direcții de abordare:

  1. De ce rămâne violența domestică un subiect tabu în România?
  2. Martorii tăcuți. Care sunt consecințele tăcerii lor?
  3. Aspecte prea puțin explorate ale fenomenului: violența economică, socială, psihologică etc.
  4. Care e de fapt adevărata dimensiune a fenomenului violenței domestice, dincolo de statisticile oficiale?
  5. Povești despre schimbare: inițiative de diminuare a fenomenului și impactul acestora.
  6. Posibile soluții, de la cele care presupun implicarea statului la soluții/inițiative venite din comunitate.

Materialele publicate la primele ediții ale burselor:

Ediția 2015

Ediția 2014