Notre-Dame de companie

Notre-Dame de companie, de Iulia Roșu, Ana Tepșanu, Victor Ilie

materialul final a fost dezvoltat sub forma unei platforme online
în cadrul publicației Adevărul.ro, 2015
Vezi aici materialul integral.


Cele șapte evadări ale lui Nicky
de Iulia Roșu

De zece ani încheiați Nicky își face planuri de scăpare. Când a plecat prima dată de-acasă, căutând să se pună la adăpost de violențele din familie, avea 8 ani și era în clasa a II-a. Când a evadat din bordelul în care a ajuns în final, avea 17 ani și era într-a XII-a. Între cele două vârste, două povești paralele, împletindu-se una cu cealaltă spre un destin al cărui scenariu încă n-a fost scris. Una dintre povești e despre captivitate, suferință, rușine, abuzuri, sex pe bani, lacrimi, deznădejde. Cealaltă e despre libertate, luciditate, curaj, hotărâre, luptă, speranță.

Titlul e „Loverboy“. Pentru cine nu le știe povestea, sunt versuri simple, cu rimă, asemeni milioanelor de versuri scrise de fete pentru iubiții lor:

„Te ține de mână și mergi, nu îți pasă
Nu vorbești, atitudinea nu te lasă
Orbești instant la o vorbă dulce
Și mergi cu el oriunde te-ar duce“.

„Oriunde“. Cuvântul, așternut pe pagina unui caiet de dictando, s-a scurs din penița istoriei personale a unei copile pe care vorba dulce a dus-o spre iad. N-ai cum să înțelegi, doar citind versurile, ce poate însemna „oriunde“ – dar poți deduce, în schimb, că n-a fost o poveste cu happy end:

„Îți repeți în gând, zi și noapte, că e alesul
După o mare de lacrimi te prinzi care-i mersul“.

Sunt rânduri terapeutice; scopul lor e să curețe suferința, s-o cicatrizeaze. „Scriu despre ce am trăit și asta mă ajută“, spune Nicoleta. Când s-a terminat „nebunia cu el“, povestește, era foarte deprimată. „Nu mă puteam opri din plâns“. Plângea și scria în jurnal, singurul căruia îi putea spune, onest, prin ce trecuse. Își punea acolo întrebări grele, își dădea răspunsuri amare. Nimic nu e fără durere când ești forțată de iubitul tău să te prostituezi.

„Ce fraieră eram, nu știu ce era în capul meu atunci. Auzi, că EU îi greșesc LUI?!“

Fata mă trage de mână și mă coboară în lumea ei. „Sunt la ora de istorie. E 11 dimineața și nu am chef de nimic. Mă gândesc la el și mă macină multe. Mi-e foarte greu să trăiesc fără el, îl iubesc mai mult pe zi ce trece și îmi pare rău când îi greșesc”, consemnează, pe prima pagină, jurnalul. Citește, bufnește în râs, se uită îmbujorată la mine. „Ce fraieră eram, nu știu ce era în capul meu atunci. Auzi, că EU îi greșesc LUI?!“. Așa gândea atunci. Pagini întregi despre iubirea pe care ea i-o purta, despre iertare și încredere. Pe alocuri, câte-un semn de îndoială – se întreba, chiar și atunci, dacă el era într-adevăr sincer cu ea.

Îndoiala a făcut loc, între timp, certitudinii: acum știe că nu era sincer. Din cauza lui a ajuns aici, la centrul de reabilitare pentru victimele traficului de persoane de lângă București. Sunt zece fete în centru, cele mai multe minore. Copile care merg din nou la școală, învață limbi străine, trec prin consiliere, gătesc, cântă, râd, fac eforturi să-și recapete încrederea în sine, se hrănesc cu verbul „te iubesc” și cu îmbrățișări – și învață să-și construiască, din cenușa destinelor lor de adolescente, o viață adevărată.

PRIMA EVADARE: Din casa tatălui

Nicky aduce din camera ei un album cu poze. Nu ți-e greu s-o identifici: e același copil senin, blond, care te privește cu ochi zâmbitori din fotografii. În jurul ei, în cadrele foto, mama, tatăl, surorile – secvențe din istoria uneia dintre milioanele de familii ale României. Niciun indiciu despre viața în absența aparatului de fotografiat, despre șirul de evadări care o aștepta, despre secretul care-a stat îngropat în sufletul ei ani de-a rândul, un secret pe care părinții ei n-au știut cum să-l afle.

„Lui tata îi plăcea să bea mult, o bătea des pe mama, când ajungea acasă”, își amintește Nicky. Era alcoolic, violent și fără loc de muncă, dar pe fete nu le bătea. Doar o dată, când i-au luat apărarea mamei, „s-a supărat rău […] și ne-a lovit și pe noi”. A fost singura dată când Nicky a mâncat bătaie de la taică-său, când a simțit pe pielea ei ce înseamnă violența măsurată în palme și pumni. Nu știa, pe-atunci, că există și alte unități de măsură ale durerii.

Între cei doi părinți au crescut, cum au putut, între episoadele de liniște și cele de abuzuri, trei surori. Nicky, fata mijlocie, își amintește de viața de dincolo de fotografiile din care privea cu ochii zâmbitori, dar vorbește cu blândețe, azi, despre părinții ei.

„Țin minte că prin 2004, ai mei s-au certat foarte tare; eu aveam vreo 7 ani și a trebuit să plec împreună cu surorile să locuim cu bunica pentru o vreme“. Aceea a fost răspântia. Liniștea pe care n-o găsea acasă o căuta prin alte părți. La bunici, la rude apropiate. „Era o zi de vară“, povestește, „și unchiul meu, adică vărul mamei, m-a chemat pe la el p-acasă să-mi dea bomboane și să ne jucăm“. Unchiul Petre avea 37 de ani pe-atunci, stătea peste drum și „venea mai mereu pe la noi, se înțelegea foarte bine cu mama“. Femeii îi era milă de el, povestește Nicky, pentru că avea un handicap și fusese internat în tinerețe la Socola, spitalul de psihiatrie din Iași.

Nu-și mai amintește exact ce joc jucau în acea zi, unele dintre detalii s-au estompat. „M-a pus să mă dezbrac, și cumva a ajuns să mă pupe în zona intimă“, spune. „Aveam 8 ani, și, sincer, nu îmi mai amintesc foarte bine. Dar așa s-au întâmplat lucrurile cu mine până la 17 ani“. Povestește sec, cu ochii ațintiți în scrumiera plină de pe masă. Când voia s-o vadă, „inventa un pretext – cum să-l ajut la curățenie, să-i iau pâine, să-i plătesc facturile – și așa ajungeam des în casa lui“. „Mă chema la el, mă punea să mă dezbrac, apoi începea să mă atingă și să mă pupe. Uneori mă punea să fac pipi în gura lui. Câteodată mă fotografia goală. Și mă amenința <<dacă nu ești cuminte, te spun alor tăi. Știi ce o să-ți facă!>>. Iar înainte să plec îmi dădea dulciuri și bani“.

„Nu-l urăsc, nu simt nimic pentru el. De ce să-mi fac eu inimă neagră din cauza lui?“

Așa s-a scurs, vreme de nouă ani, viața lui Nicky: între casa părinților, care stătea sub amenințarea abuzului fizic și psihologic, și casa unchiului Petre, care stătea sub semnul abuzului sexual – uneori și de trei ori pe săptămână.

„Poate dacă eram o familie mai unită, fără atâta violență“, reflectează retrospectiv Nicky, „unchi-miu, chiar și așa – cu problemele lui psihice – n-ar fi îndrăznit să se bage în familia noastră“, spune fata. „Nu-l urăsc, nu simt nimic pentru el. De ce să-mi fac eu inimă neagră din cauza lui?“.

A DOUA EVADARE: Din șantajul unchiului Petre

Secretul abuzului sexual venea la pachet cu alte secrete: în timp, vărul mamei a învățat-o pe Nicky „la rele“. Își amintește de o altă zi de vară, în care unchiul Petre o aștepta în fața școlii. Nicky are de-acum 11 ani. Apare cu ghiozdanul în spate, unchiul o ia de mână și îi spune să meargă la magazinul din cartier, să mănânce o înghețată. Nicky se bucură. La magazin, bărbatul cumpără două pahare cu tărie, le pune pe masă și îi spune copilului: „Hai, gustă, o să-ți placă!“. Fata ia o gură, se strâmbă. El o încurajează să bea mai departe. După 10 minute, trece pe lângă ei, ușor alcoolizat, tatăl fetei. „Ce bea fii-mea acolo?“, întreabă el. „E al meu, moșule!“, minte unchiul Petre. Tatăl pleacă mai departe. Nu bănuiește o secundă ce-i face fetiței lui vărul protejat al familiei. Aceea a fost prima dată când Nicky a pus gura pe alcool.

„Când eram deja mai mare, unchi-miu mă punea să-i trimit mesaje obscene. Odată, m-am dus la el și acolo mai erau două fete mai mici decât mine.“

Avea doar 11 ani, dar înțelegea cumva că ceea ce i se întâmpla era greșit. Și, deși înțelegea, n-avea curajul să le spună părinților secretul țesut în casa de peste drum, să ceară ajutor. „Când mi-am dat seama de relația cu unchiul meu era prea târziu. Mi-a fost teamă să spun. Mi-a fost teamă de ce ar zice lumea, apoi de ce ar face părinții mei, mai ales tata. Nu doar lui, dar și mie“, spune Nicky. Cât a fost mică, unchiul Petre i-a cumpărat tăcerea cu jucării și dulciuri și mai apoi, în adolescență, cu bani, țigări și alibi-uri – și, bineînțeles, cu amenințarea secretului dezvăluit, a rușinii, a fricii de consecințe. Evadase din casa familiei, o lume a scandalului și a abuzului fizic, și devenise prizoniera casei de peste drum, o lume a abuzului sexual și a șantajului.

Sex cu unchiul n-a făcut niciodată, susține, dar îi cerea alte lucruri. „Când eram deja mai mare, unchi-miu mă punea să-i trimit mesaje obscene. Odată, m-am dus la el și acolo mai erau două fete mai mici decât mine. Atunci ne-a pus pe toate trei să ne dezbrăcăm și să stăm să ne atingă, apoi să facem pipi pe el. Avea niște plăceri bolnave“.

Nicky încearcă să-și explice, retrospectiv, deciziile de-atunci. „Aveam o relație foarte apropiată cu el. Nu mai vedeam cu adevărat ce se întâmplă“, spune. Fetița de pe vremuri se transforma în adolescentă – „a fost primul om căruia i-am spus că mi-a venit mensturația, că nu mai sunt virgină, că îmi place de un băiat, iar el mă acoperea când voiam să ies în oraș, în fața părinților“, își amintește.

„Relele“ la care unchiul o învățase se înmulțiseră, la fel și cele din afara casei de peste drum. „Mă amenința mereu că mă spune alor mei. Știa deja prea multe despre lumea în care intrasem: chiuleam, mă drogam, beam foarte mult. Tot el m-a învățat cum să profit de băieți, să fac bani din sex“, recunoaște copila din fața mea, al cărei trecut ți-ar fi imposibil să-l ghicești.

Totul e explicabil. Nicky, viața ei și toate „relele“ – alcoolul, drogurile, sexul – sunt traseul standard pe care-l parcurg copiii cu destinul fracturat de întâmplări în fața cărora sunt târâți de adulții din jurul lor. „Stimă de sine scăzută, tulburare de stres post-traumatic, anxietate, tulburări de dinamică sexuală, depresie“, enumeră psihologul Mihai Copăceanu, care a consiliat mai multe victime care au trecut prin astfel de experiențe, câteva dintre consecințele abuzului sexual. „Şi din nefericire ele se cronicizează. Totodată, pentru a face faţă emoţiilor şi trăirilor negative, victimele devin dependente de alcool și de substanțe“, continuă Copăceanu.

Nicky a înțeles toate astea în timpul orelor de consiliere din ultimul an – inclusiv faptul că nu ea a fost de vină pentru rătăcirile din viața ei. Știe, acum, că abuzurile din copilărie sunt „principalul motiv pentru care viața mea s-a răsturnat“. Și că „relele“ sunt o consecință, nu o cauză: „Cred că toate lucrurile pe care le făceam mi-au scăzut încrederea în mine“, spune. Nicky a început să-și descifreze, deja, suferințele.

Doar că atunci, în adolescență, nu le găsise încă leacul. Îl căuta, simțea că singura soluție era să plece din nou. Iar în toamna lui 2013, evadarea din viața pe care i-o croise unchiul Petre purta și un nume.

A TREIA EVADARE: Din adolescența de chiul, sex și droguri

În acea toamnă, Nicky avea 17 ani și era îndrăgostită. Și într-o zi, când a plecat de la școală, nu s-a mai întors acasă. „Era cel mai frumos bărbat, prințul din poveste. Nu-i găseam niciun defect“, spune ea, răsfoind agenda în care stau scrise paginile relației. Cristi era cu 20 de ani mai mare decât ea, „nu lucrase nicio zi în viața lui“, dar a știut s-o asculte, să-i ofere un umăr pe care să plângă și-apoi să-i arate culoarul de evadare din calvarul ultimilor nouă ani. „Ne-am întâlnit într-un bar, am băut cu el acolo, până târziu“, își amintește Nicky. „La un moment dat, nu mai știu cum, am ajuns la subiectul legat de familie și am început să plâng în hohote. El m-a întrebat dacă vreau să mă ducă acasă și eu i-am spus că nu“.

„Mă atașasem de el, îmi plăcea cum mă alinta, mă simțeam în siguranță cu el. Atunci credeam că asta îmi doresc.“

Fugise de scandalurile de-acasă și dăduse de abuzurile unchiului; dar iată că avea acum, la 17 ani, șansa de a cunoaște un om alături de care să-și clădească propria familie – una fără bătăi și fără abuz sexual. Mama ei a sunat imediat la Poliție, „dar eu le-am spus polițiștilor de la secție că nu vreau să mă întorc“. Nicky era încă minoră, însă polițiștii au tratat-o ca pe încă unul dintre numeroasele cazuri de „fetele rebele“ în care n-are rost să se implice. „Au ridicat din umeri și i-au spus maică-mii că n-au ce face, că or să mă ducă acasă și o să fug din nou. Apoi ne-au arătat ieșirea“. Fata și-a luat de-acasă haine și cărți și i-a spus maică-sii că se mută la prietenul ei, fără să dea însă vreun nume.

Era bine. Zi de zi Cristi – porecla lui era Panda – îi aducea micul dejun la pat. O săptămână, a doua săptămână. „Mă atașasem de el, îmi plăcea cum mă alinta, mă simțeam în siguranță cu el. Atunci credeam că asta îmi doresc“, povestește Nicky.

„M-a trimis la un bărbat să fac sex cu el pentru bani, dar nu mi s-a părut ceva deplasat că mai făcusem înainte, cum mă învățase unchi-miu.“

Așa a trecut aproape o lună de iubire – până când cei doi au rămas fără bani. Bărbatul alături de care se simțea în siguranță nu lucrase nicio zi în viața lui – știa însă alte căi de a face rost de bani. Era un „loverboy“. Una dintre definițiile de dicționar ale termenului, cea în care Panda se încadra perfect, n-avea nicio legătură cu iubirea: un loverboy e „un bărbat care începe o relație cu o tânără pe care o întreține, făcând-o dependentă de el, pentru ca ulterior să-i ceară banii înapoi, forțând-o de obicei să se prostitueze“.

„M-a trimis la un bărbat să fac sex cu el pentru bani, dar nu mi s-a părut ceva deplasat că mai făcusem înainte, cum mă învățase unchi-miu.“ Și așa Nicky a început să se prostitueze – pentru a-și întreține dragostea. Și pe Panda. „O făceam doar pentru banii de mâncare, băutură și țigări. În primele luni i-am cheltuit împreună, apoi el voia să ne cumpărăm un apartament, așa că ne trebuia mai mult.“

Casa în care se adăpostise de abuzurile unchiului, locul acela în care-și făcea temele, iubea și visa la familia ei, s-a transformat deodată în bordel. „Aveam câte 3-4 clienți pe zi după ce mă întorceam de la școală. Toți erau aduși de Cristi și de prietenii lui“, spune Nicky. „Nu mai apucam să trec pe la ore decât de vreo două ori pe săptămână“ – era în clasa a XII-a deja, în câteva luni o aștepta bacalaureatul. Plus că în același apartament-bordel, pe lângă ea și Cristi mai locuia un proxenet, care aducea și el un alt rând de clienți pentru alte minore, pe care le forța să se prostitueze prin diverse constrângeri: fizice, emoționale, economice. Banii din sex ajungeau, bineînțeles, în buzunarele bărbaților.

După trei luni în care Nicky a continuat să facă sex cu o mulțime de bărbați, într-o nouă închisoare, Panda al ei a decis să se mute amândoi la Mihaela, concubina lui, împreună cu care avea o fetiță de 8 ani. Iar Mihaela nu-i era doar concubină – era și ea proxenetă. „Am lucrat împreună de câteva ori“, spune Nicky, „mergeam la clienți în hotelul de deasupra apartamentului“.

Cristi avea, acum, două femei care făceau bani pentru el. Și devenea tot mai violent. „Cred că o bătea pe Mihaela“, spune Nicky – și, într-o criză de gelozie, a luat-o la pumni și pe ea. I-a umflat fața, i-a rupt mâna. A ajuns la spital, unde a rămas cinci zile internată. Devenise prostituată în toată puterea cuvântului și lua bătaie de la proxenetul ei. Se gândea, din nou, cum să facă să evadeze.

A PATRA EVADARE: Din bordelul lui Cristi

Atunci, după acea bătaie care a adus-o în spital, a hotărât să plece. „I-am spus că am terminat-o cu el și că vreau să mă întorc acasă“, își amintește. „Dar n-a durat mult. M-a bombardat cu mesaje, și-a cerut scuze. Am cedat și m-am dus înapoi la el“. O spune cu un sentiment de vinovăție. E greu să înțelegi că ceea ce a ținut-o lângă el, în acel bordel, era dragostea pentru omul care o abuza în toate felurile posibile: „Nu puteam să plec, simțeam că nu pot să respir fără el.“

„Nu puteam să plec, simțeam că nu pot să respir fără el.“

„Te iubesc“, scria Nicky în acele zile în jurnalul ei, „dar nu pot să trăiesc o viață în chin […]. La 17 ani, fetele fac altceva, poate că m-am grăbit să plec de acasă cu tine. Dar nu pot să cred nici acum că m-ai întors din drum, eram atât de hotărâtă să mă duc înapoi la părinții mei […]. Aș vrea să fie ca înainte, tu să nu mai fii așa violent și să nu mai bei atât…“.

Cu această dorință s-a întors în casa Mihaelei, cealaltă femeie a lui Cristi, care-și creștea acolo fetița de 8 ani. Tot 8 ani avea și ea când unchiul Petre i-a „răsturnat viața“. Cristi „spunea mereu cât de mult își iubește fetița, dar el mai avea copii, de unul știu sigur, pentru că l-a făcut cu o fată de 14 ani, pe care a folosit-o ca pe mine și pe care am întâlnit-o mai târziu, în centru“, îmi dezvăluie, puțin furioasă, Nicky. Cristi era instabil, poate de aceea a și cedat. Era nervos și se certau, „dar putea să se schimbe dramatic“. Își amintește de ziua de 8 martie, după ieșirea din spital. A trimis-o la un client să-i ceară 200 de lei, punând-o să mintă că are nevoie de bani ca să cumpere un cadou pentru aniversarea unei colege. Nicky s-a dus, a luat banii, i-a adus lui Cristi. „Am ieșit în oraș de banii ăia, i-am cheltuit pe toți atunci. Țin minte că am fost să mâncăm, mi-am comandat o friptură și el îmi tăia tacticos fiecare bucățică, pentru că eu aveam mâna în ghips.“

„Eram urmărită peste tot de oamenii din clanul din care face parte. Și când mă duceam la școală, îi știam după mine.“

Scăparea a venit, de data asta, din exterior. Trecuseră două luni de la bătaie, era deja luna mai. Și într-o dimineață – era ora 6,00, își amintește – în casa lor au descins polițiștii DIICOT, care l-au luat pe sus pe Cristi. A mers și ea la Poliție, dar i-a fost frică să declare ceva contra lui ori să depună plângere: „Eram urmărită peste tot de oamenii din clanul din care face parte. Și când mă duceam la școală, îi știam după mine“. A plâns mult la sediul Poliției, era confuză și speriată; iar apoi, fără să știe atunci de ce, a început să scrie. A scris, până seara la 19.00, întreaga ei poveste de iubire și prostituție forțată. Își dorea cu disperare să evadeze.

Și a mai aflat, cu ocazia arestării, ceva: că omul pe care-l iubea de „nu putea respira fără el“ avea un întreg palmares de ani de pușcărie pentru trafic de minori, trafic de droguri, viol, proxenetism și furt. Și-a dat seama că ea îl cunoscuse în scurtul timp dintre două detenții, perioadă în care Panda a adăugat la lista lui șase victime: pe lângă Nicky, alte cinci adolescente chinuite – lipsite de dragoste, atenție și siguranță – au devenit personaje în scenariul „loverboy“, au fost abuzate, traficate, umilite.

Nicky ajunsese din nou, prin arestarea iubitului-proxenet, la o răscruce. Trebuia din nou să-și facă un plan de scăpare. Dar n-a vrut să se întoarcă acasă – dimpotrivă, își dorea să fie „cât mai departe de casă“. Voia să tragă linie, să vindece rănile pe care trecutul i le lăsase pe trup și pe suflet, să-și construiască o altfel de viață. Cu o semnătură pusă pe acordul de a intra într-un centru de reabilitare de lângă București, Nicky a evadat și din acest al treilea capitol de abuzuri ale vieții sale. De data asta spera să fie altfel.

A CINCEA EVADARE: Din statutul de victimă

Fibra de om care preia în sfârșit controlul asupra propriului destin, care se împacă cu sine și ripostează, s-a arătat prima dată atunci. Frica de Cristi s-a risipit încetul cu încetul, deși el a încercat să o intimideze chiar și atunci când se afla în arest preventiv. Nicky a depus plângere. El i-a trimis, printr-un amic comun, o scrisoare prin care-i cerea indirect să și-o retragă. N-a vrut. Nicky e un caz rar, totuși: doar 10% din victimele traficului de persoane depun plângere împotriva agresorilor, arată statisticile naționale. „Nu o să-mi retrag niciodată plângerea, orice ar face el sau prietenii lui“, îmi spune hotărâtă. „Am fost acum o lună la tribunal, l-am văzut acolo, dar nu mi-a fost frică de el, am fost sigură pe mine și am vrut să-i arăt asta“, povestește fata despre cea mai recentă înfățișare la proces. Azi așteaptă sentința – o sentință care ar marca, simbolic, sfârșitul celui de-al treilea capitol de abuzuri din viața ei.

„Nu-i venea să creadă și se simțea vinovată că nu a văzut ce se întâmpla sub nasul ei. I-am spus că o iubesc oricum.“

Cel de-al doilea capitol s-a încheiat, și el, tot cu o sentință. Unchiul Petre e „acum e la pușcărie și el“. Și aici Nicky a jucat un rol: a povestit polițiștilor despre cei opt ani de abuzuri și șantaj la care a supus-o unchiul Petre de îndată ce a aflat că alte două fete – aceleași pe care Nicky le cunoscuse la el acasă, înainte să se mute la Cristi – l-au denunțat. „Atunci am prins și eu curaj“, spune fata. Le-a povestit și polițiștilor, și mamei, și tatălui – a povestit toate acele lucruri pe care nici măcar jurnalului nu îndrăznise până atunci să i le încredințeze. Mama, își amintește Nicky, a plâns zile în șir după ce-a aflat toate cele întâmplate – „nu-i venea să creadă și se simțea vinovată că nu a văzut ce se întâmpla sub nasul ei. I-am spus că o iubesc oricum“.

Iar Nicky a mai aflat ceva important: că mama ei a fost cea care-a salvat-o din închisoarea lui Panda. N-a reușit s-o convingă să se întoarcă acasă, dar a pus poliția pe urmele proxenetului. „Ai mei m-au sprijinit de când au aflat că am fost traficată. La început au fost intrigați, mama era disperată, dar după ce au aflat și de unchi-miu, au înțeles altfel situația“, spune tânăra. Nu s-ar întoarce, totuși, acasă. „Vorbesc zilnic cu mama la telefon, dar locul meu acum e aici, nu vreau înapoi în Iași“.

A ȘASEA EVADARE: Din capcana „stimei scăzute de sine”

Nicky are doar 18 ani, dar are o neobișnuită capacitate de a se autoanaliza, de a-și reevalua deciziile, contextul în care le-a luat, cauzele care au împins-o în rețeaua de victime ale unui traficant. A trebuit, pentru a face toate astea, să muște din nou din rău, să-și retrăiască adolescența mutilată de abuzuri și suferințe. Învață din întâmplările prin care-a trecut, trage concluzii, își regândește valorile. A învățat, de exemplu, că „oricât de greu ar fi în familie, fetele care se află într-o situație ca a mea ar trebui să găsească alte soluții decât să se arunce într-o lume care le e necunoscută. Să stea să cântărească foarte bine riscurile și să se gândească dacă e mai bine cu un străin, care nu are milă, decât cu familia“.

„Oricât de greu ar fi în familie, fetele care se află într-o situație ca a mea ar trebui să găsească alte soluții decât să se arunce într-o lume care le e necunoscută.“

Sunt vorbe pe care le aștepți de la o bătrână înțeleaptă, nu de la o fată de 18 ani crescută în violențele familiei, abuzată sexual de unchi, traficată de iubit. Nicky își cultivă încrederea în sine recunoscându-și, cu onestitate, greșelile. E hotărâtă să nu mai calce niciodată pe-acel drum care-a dus-o într-un apartament-bordel.

Și-a reevaluat până și iubirea pentru Cristi. „Nu cred că l-am iubit vreodată, cu adevărat, dar mă atașasem de el“. Mărturisește că ultima oară când l-a întâlnit, la proces, l-a privit altfel decât până atunci. „Nu-mi dau seama ce am putut să văd la el“, îmi spune. O privesc confuză. „Ți-am spus că eram foarte diferită atunci“, răspunde înainte ca eu să-i pun vreo întrebare.

Se gândește și la sutele, miile de fete care trec prin ce-a trecut ea. Numai anul trecut, spun datele ANITP, au fost identificate în România 757 de victime ale traficului de persoane, dintre care 251 de minori cu vârste între 14 și 17 ani. Din restul – 506 de persoane – 61% sunt femei. Iar cifrele sunt doar acea părticică a fenomenului scoasă la suprafață de justiție; sunt mii de Nicky în România de azi. „Eu m-am trezit târziu“, spune fata, „abia când a venit Poliția, dar alte fete ar trebui să-și pună întrebarea dacă asta este ceea ce vor ele cu adevărat: o viață în care corpul tău nu îți mai aparține“.

A ȘAPTEA EVADARE: Din propriul trecut

Nicky are 18 ani azi, dintre care 10 stau sub semnul abuzurilor de tot felul. Pentru copleșitoarea majoritate a victimelor, un deceniu de traume poartă în el, ascuns – o spun toți cei care cunosc fenomenul traficului de persoane – echivalentul unei sentințe de condamnare pe viață. Puține sunt fetele care, după experiența traficului și abuzurilor, reușesc să se despartă de trecut. Majoritatea alunecă, mai devreme sau mai târziu, înapoi în mâinile celor care le-au abuzat. Șansele lor de a-și construi o viață normală, de a-și câștiga existența fără să-și vândă trupurile, de a-și întemeia familii, există, dar sunt mici. Lupta cu trecutul care le devorează viitorul e teribilă.

E o luptă pe care Nicky a început-o și vrea s-o continue. Și-a recuperat trupul și, prin consiliere și introspecție, și încrederea în sine. Acum își recuperează și identitatea. A depus plângeri împotriva celor care-au abuzat-o. A povestit totul părinților, cu care a reluat relațiile. S-a mutat departe de orașul ei și de familia ei, pornind de la zero în alt mediu. S-a reîntors apoi la școală, la un alt liceu, să termine clasa a XII-a. A terminat-o. A luat și bacalaureatul. A dat la Facultatea de Drept. A fost admisă. Azi e studentă.

„Dacă nu mă gândesc să țintesc cât mai sus, nu o să pot schimba nimic în lume.“

„Vreau să mă fac judecătoare“, mi-a spus încă de la prima noastră întâlnire. Vrea dreptate – dacă nu pentru ea, atunci pentru alte fete care ar putea cădea în mâinile traficanților. Simte că stă în puterea ei să-și schimbe viața și să-și recâștige dreptul la viitor. E ambițioasă, e hotărâtă și vrea mai mult: „Dacă nu mă gândesc să țintesc cât mai sus, nu o să pot schimba nimic în lume“.

Nicky vrea, reiese din vorbele ei, să schimbe mai mult decât propriul destin. Și are șanse, în sfârșit, ca și această dorință să i se îndeplinească: e pentru prima dată, în cei 18 ani ai ei, când trăiește într-un loc din care nu mai trebuie să evadeze.

 

Articolul face parte din platforma Notre Dame de Companie, publicată pe Adevărul.ro

http://violentadomestica.adevarul.ro/

Implică-te!

Writing
is healing

Oscar
Caragiale
Zilele & Gala Superscrieri 2019