Împreună cu prietenii și partenerii BRD – Groupe Société Générale lansăm ediția a III-a a Burselor Superscrieri/BRD, un program a cărui menire este să sprijine financiar și profesional autorii români de creative non-fiction care pot să documenteze și să finalizeze proiecte jurnalistice complexe, de profunzime, pe tema educației/sistemul preuniversitar de educație în România.
Programul constă în 3 burse în valoare de 2.000 euro fiecare & suport editorial (atât pentru bursieri, cât și pentru alți autori și jurnaliști din noua generație) și se desfășoară sub umbrela Premiilor Superscrieri.
Despre viziunea partenerului nostru
BRD Groupe Société Générale este o bancă universală care oferă servicii atât persoanelor fizice, cât și companiilor și face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Ca actor în societate, BRD investește în proiecte din domeniul culturii, educației și sportului privilegiind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o noua generație și aduc valoare pe termen lung.
Plecând de la convingerea că educaţia are cel mai mare impact asupra viitorului societăţii, banca îşi orientează eforturile şi resursele pentru a construi sau susţine programe care schimbă felul în care copiii sunt pregătiţi pentru viitor. BRD este partener pentru profesori şi şcoala românească în programe precum Fizica Altfel sau Aspire for Teachers. În aceeaşi măsură, BRD crede în inovaţie şi în capacitatea tinerilor de a schimba viitorul cu ajutorul tehnologiei (Mindcraft – development kit de la BRD ; prima competiţie naţională de robotică – BRD First Tech Challenge, laboratorul de robotică MINDCRFAT HUB deschis la Universitatea Politehnică din Bucureşti sau sustinerea echipelor de robotică Autovortex şi heRObotic) .
Totodată, promisiunea BRD se regăsește și în programe de dezvoltare a spiritului antreprenorial al tinerilor, prin parteneriatul cu Innovation Labs, unul dintre cele mai cunoscute acceleratoare de business din România.
În cultură, BRD încurajează proiecte inovatoare, recunoscute și apreciate de tineri. Sub această viziune a fost creată Scena9, o platformă de jurnalism care oferă zilnic instrumente de orientare pe harta lumii culturale, și sunt susținute inițiative de teatru, film, artă vizuală contemporană sau muzică clasică, conturând universul implicării în cultura românească.