Cele trei documentări despre violența domestică, de la Bursele Superscrieri/Avon


Data publicării: 03/12/2015

Trei echipe de jurnaliști au investit peste șase luni de zile pentru a putea expune o nouă și dură perspectivă asupra complexității fenomenului de violență domestică în România – aceea a relației cauză/efect dintre violența domestică și prostituție & proxenetism la noi în țară. Cum ajung copile abuzate fizic și emoțional de apropiați să facă „carieră” la marginea străzii, cum funcționează, concret, acest sistem care le alimentează iluzii și, nu în cele din urmă, ce putem găsi ascuns în sufletele lor, atunci când avem răbdarea și curiozitatea de a privi dincolo de aparențe?

Cele trei proiecte s-au materializat prin programul Bursele Superscrieri/Avon, ediția a doua, pe care l-am pus la punct împreună cu partenerul nostru, Avon România. În luna aprilie a acestui an au fost scoase la concurs trei burse a câte 2.000 de euro, pentru propuneri de proiecte jurnalistice pe tema violenței domestice, iar ideile de materiale selectate de un juriu profesionit au ajuns acum la vremea publicării:

scren-shot2I. „Notre Dame de Companie” este materialul realizat de Victor Ilie, Iulia Roșu & Ana Tepșanu, publicat pe o platformă online Adevărul

citește materialul

Proiectul pornește de la premisa că există o legătură între violenţa domestică și traficul de persoane. O demonstrează zecile, sutele de cazuri de adolescente traumatizate, vulnerabile, debusolate, care cad anual în plasa proxeneţilor români. Platforma „Notre Dame de Companie” demonstrează, din trei perspective, că violenţa domestică provoacă mai mult decât vânătăi și durere fizică.

0800 500 333 este numărul unic național pe care-l pot apela victimele violenței domestice. Acest număr nu exista în momentul în care am publicat poveștile noastre din proiectul „Notre-Dame de Companie“, dar ne bucură să știm că astăzi victimele abuzurilor de acasă au la cine să apeleze pentru consiliere și informații. Vrem să credem că am contribuit, măcar puțin, la urgentarea lansării acestei linii telefonice naționale (lansată pe 27 noiembrie a.c.). În condițiile astea, putem spune că întregul proiect a fost o reușită dincolo de cotele jurnalistice”, declară Iulia Roșu.

II. „Apropiere” este materialul realizat de Ani Sandu și Octavian Coman – materialul va fi publicat în următorul număr de print al Decât o Revistă, până la jumătatea lunii decembrie.

Ascultă teasingul audio.

Într-o casă din București, câteva tinere abuzate, scăpate din cuiburi de proxeneţi, încearcă să uite ce-au pierdut și să pună temelia la ce e posibil. E casa lor provizorie, dar pentru multe e mai „acasă” decât oriunde. O poveste despre durerosul proces de reconstrucţie a zece vieţi strivite de umilinţe, disperare, abuzuri.

„Am pornit de la ideea de a documenta legătura între violența în familie și traficul de persoane și am descoperit că sunt fenomene care apar des împreună, lăsând urme adânci în viețile victimelor. Când zic „adânci”, mă refer pe de o parte la cât de tare marchează abuzurile traiectoria victimelor spre exploatarea sexuală și la cât de dificilă fac încercarea lor de a-și reface viețile. Pe de altă parte, sunt urme care nu se văd ușor, sunt monștri care zac în adâncuri și pe care noi, ceilalți, când îi vedem ocazional ridicându-se la suprafață, preferăm să-i ignorăm sau să-i privim ca pe un spectacol, de la distanță.”, declară Ani Sandu.

brokenIII. „Fuck off my broken heart” este materialul realizat de Timea Honț, publicat pe Casa Jurnalistului

citește materialul

Gia (22 de ani) trecută prin episoade de violenţă domestică și prostituţie, a ales să-și schimbe radical viaţa. Nu îngropându-și trecutul, ci asumându-și-l și spunându-l întregii lumi. Autobiografia unei femei care își digeră în spasme istoria personală și înaintează către un viitor care abia capătă contur.

„Povestea Giei e un teanc de inimi frânte, de la abandonul din copilărie, bătăile și abuzurile din adolescență, până la lupta de supraviețuire din prezent. Împreună, am lipit bucățile, am făcut un puzzle și l-am numit “Fuck off my broken heart”. Nu i-am zis portet, feature sau reportaj, ci experiment jurnalistico-existențial pentru că miza nu a fost textul, ci procesul prin care am trecut amândouă ca să spunem povestea cât mai sincer, în timp real.”, spune Timea Honț.

Programul de burse este o extensie a unui proiect care deja a prins rădăcini în România: e vorba de Premiile Superscrieri – o competiție care, de cinci ani încoace, susține jurnalismul narativ și scrierea creativă de non-ficțiune din România.

Bursele reprezintă atât un sprijin financiar, cât și editorial. Pe toată perioada de documentare și realizare materiale, bursierii au parte de mentorat cu Mona Dîrțu. Tot în cadrul programului, Mona susține și Seminariile Superscrieri, gândite ca întâlniri de bune practici ale meseriei de jurnalist și deschise către noua generație de autori români.

”Prin aceste burse ne-am propus să construim un cadru articulat prin care mediul de business să poată susține jurnaliștii și fotojurnaliștii români care vor să lucreze în profunzime teme de interes social. Dincolo de această idee de bază, cred că oricine citește aceste materiale are acele câteva clipe de la final în care se revoltă, își pune întrebări sau își dă răgazul să trăiască o emoție. Dacă e așa, parteneriatul pe care noi, FFFF, îl facem cu o companie (Avon, în cazul de față) și cu autorii, este unul câștigător pentru publicul larg, în primul rând”, spune Beatrice Weber, președintele executiv FFFF.

Alexandra Maier, Corporate Social Responsibility Specialist Avon Cosmetics Romania, motivează parteneriatul pe care compania l-a făcut cu FFFF, pentru a susține generarea de conținut de calitate:

“Prin Campania Respectului pentru femei ne propunem să aducem în atenție una dintre problemele majore ale societății românești, violența domestică. Un fenomen de a cărui amploare nu suntem mereu conștienți, dar care în timp devine rădăcina altor numeroase abuzuri. Dacă în 2014 bursele au vorbit despre problematici precum Ordinul de Protecție, Antecedente Penale sau Harta Violenței în România, anul acesta a fost un an al maturizării pentru Bursele Superscrieri Avon, anchetele explorând traficul de persoane, un efect ascuns al violenței domestice care marchează dramatic traiectoria victimei. Credem cu tărie că jurnalismul responsabil, care investighează cauze și spune povești este calea prin care în viitorul nu foarte îndepărtat respectul va fi o valoare a majorității.

 

Pentru mai multe detalii despre Bursele Superscrieri/Avon, explorați: https://ffff.ro/burselesuperscrieri/. Materialele publicate prin programul Bursele Superscrieri/Avon din 2014 pot fi citite aici.

Publicațiile care vor să preia cele trei materiale realizate la Bursele Superscrieri/Avon sunt invitate să scrie la superscrieri@ffff.ro.

Printre susținătorii programului Bursele Superscrieri/Avon se numără: Șapte Seri, HotNews, Adevărul, Dilema Veche, Foreign Policy, RFI România, Decât o Revistă, The Institute, Igloo, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Sub25, România Pozitivă, Think Outside The Box.

  burse