S-a vorbit mult despre Eurovision, au fost dispute și controverse, în presă și nu numai.
Dar ce este Eurovisionul de fapt? Un concurs muzical, un show live în care publicul poate vota, iar 52 de țări se luptă pentru primul loc. Am vrut însă să înțelegem acest concurs în profunzime și despre asta am discutat luni la o noua Întâlnire în Afara Cutiei, serie de evenimente organizate de TVR în colaborare cu Fundatia Friends For Friends.
Dan Manoliu și Eduard Cârcotă au fost invitații care au dat tonul discuțiilor și le-au moderat. Am descoperit că România are o sarcină grea la acest concurs. Și am înțeles că un astfel de concurs e o carte de vizită ieșită din tipare și că ne reprezintă pe noi, românii. O carte de vizită care învinge votul geopolitic, rivalitățile și simpatiile etno-culturale.
Dan Manoliu ne-a arătat partea frumoasă a poveștii cu Eurovisionul pentru că dincolo de percepția noastră despre Eurovision, dincolo de neîncrederea și scepticismul cu care tratăm reușitele României la acest concurs, dincolo de toate astea, Eurovisionul e un fenomen și e fascinant: “Cele 3 minute înseamnă atât de mult!”, spune Dan Manoliu. Cele 3 minute de pe scenă pot reprezenta o rampă de lansare pentru artiștii români care participă la acest conscurs, dar trebuie să profite de șansa asta.
Eduard Cârcota ne-a explicat cum Eurovisionul nu e doar un concurs de compoziție, el capătă amploare pentru că trebuie să gândești show-ul, să te ocupi de toate detaliile pentru ca, în final, să-ți spui povestea.
“Publicul vine însă să se bucure, fără să conteze care țară e pe scenă.” (Dan Manoliu)
Am învățat că trebuie să ne bucurăm când auzim de reușite. Să ne bucurăm că România participă la a 14-a ediție și concurează cu alte 24 de țări.
Să fim mândri știind că am intrat direct în finală de-atâtea ori, datorită artiștilor care ne-au reprezentat, să ne lăudăm că am ajuns pe locul3 cu Paula Seling și Ovi…să nu ne uităm valorile.
Și să ieșim încă o dată din cutie, să privim cu alți ochi concursul ăsta pentru că, până la urmă, este vorba despre a reusi, despre a face ceva practic dintr-o pasiune.
în colaborare cu