Nu credeți? Imaginați-vă, dacă sunteți sceptici, harta metroului descrisă cuvânt cu cuvânt, rând cu rând, pagină cu pagină, așa cum ar arăta ea în niște documente Metrorex în care să fie interzise imaginile. Cât v-ar lua să înțelegeți, citind toate explicațiile, puteți ajunge de la A la B, schimbând metroul pe una dintre magistrale? Pariul nostru: mai mult de-o privire. Bun, și-atunci de ce nu folosim mai des de scheme pentru a ne creiona proiectele, de exemplu? Ori de a le explica colegilor noștri? E mult mai simplu decât pare. Nu-ți trebuie talent la desen, ci doar hârtie, creion, o minte curioasă și un ABC vizual pe care-l poți deprinde în câteva zile de la Sandra Ghițescu și Adrian Popa, facilitatorii Atelierului de Gândire Vizuală care are loc luna aceasta la Fundația Friends For Friends.
Cum, când și de ce ați intrat pe tărâmul gândirii vizuale?
Adrian Popa: Intrarea, pentru mine, a fost foarte-foarte-foarte-foarte simplă. Acum ceva ani buni – vreo cinci – un coleg, care mă vedea desenând mereu prin ședințe, m-a întrebat dacă pot să desenez repede. Lucram într-o companie de training pe-atunci. “Da, aș putea”, i-am zis – “dar ce rost ar avea?”. “Să desenezi ce vorbește lumea”, mi-a răspuns. I-am spus că “bine, aș putea, dar ar ieși urât probabil”. “Uite”, mi-a zis, “chestia asta despre care vorbesc se numește facilitare grafică – dă și tu un search pe Google și o să vezi la ce mă refer”. Și după vreo două ore am căutat pe Google și mi-am zis wow, ce interesant! Și am tot căutat, am tot citit, am tot descoperit. După vreo două săptămâni, am început să iau notițe vizuale în ședințele interne și am ajuns, la un moment dat, să le și conduc după un model vizual. Aveam un spațiu de joacă deja, testam metoda – iar povestea s-a cascadat continuu, până când am făcut primul meu training de trei zile cu facilitare grafică inclusă. Făceam asta cam 20% din timp, pe lângă administrare de baze de date și altele (sunt IT-ist la bază). Am ajuns, încetul cu încetul, în punctul în care îmi ocup 100% din timp cu facilitarea grafică.
Sandra Ghițescu: Primul meu contact cu practicile vizuale a fost via filmulețele făcute de RSA Animate; ce bine absorbi informația când e prezentată așa, vizual, mă gândeam. Dar n-aveam vreun gând anume. Al doilea contact, cel care m-a făcut să mă pot apropia de zona asta, a avut loc acum 3-4 ani: eram la Viena, la un “experience design workshop” unde veniseră diverși practicieni cu tot felul de instrumente noi, ieșite din tipare. Fiecare făcea câte un “show and tell” de 15 minute în care își prezenta metoda sau modelul. Și au apărut și niște facilitatori grafici, care ne-au spus de la bun început că scopul lor e să ne viruseze, să ne facă să desenăm cât mai mult; ne-au spus și că gândirea vizuală nu este despre a desena frumos, că există un ABC – cercuri, pătrate, triunghiuri și relațiile dintre ele – pe care oricine îl poate mânui. Eu oricum gândeam în schițe, scheme și metafore; făceam asta intuitiv, pentru a înțelege mai bine relațiile dintre elementele unui proiect. Uneori încercam chiar să-mi iau și notițele vizual. Mai făceam și mindmapping, de exemplu – care nu e gândire vizuală, dar tot e altceva decât un memo clasic de ședință. În cazul proiectelor noi, pe lângă scris făceam adesea și o schemă, să am imaginea de ansamblu. Scheme făceam și la traininguri – nu-mi ieșeau toate, dar erau câteva foarte bune: simțeam că-mi accelerează viteza de a explica și că informația ajunge mai ușor la oameni. Așa că toate se aliniau.
Rep.: Și povestea atelierului când a început?
Sandra Ghițescu: Istoric, acum vreo doi ani, când l-am cunoscut pe Adi – care ținea la Vama Veche un workshop de facilitare grafică. Am schimbat date de contact cu gând că poate vom lucra cândva împreună. “Cândva” a venit anul trecut, odată cu oradecreativitate.ro – un proiect în care am creat content online pe care profesorii îl puteau folosi, gratuit, în Săptămâna Altfel. Ne-am gândit să-l ilustrăm cu altceva decât cu poze de stoc – să creăm noi niște ilustrații originale care să explice tot conținutul. Așa că l-am contactat pe Adi, căruia i-a plăcut ideea. Gândul de a crea împreună un training de gândire vizuală a venit natural, când ne-am dat seama că pe piață există doar ateliere nișate, prin care puteau deprinde limbajul grafic facilitatorii, trainerii și coach-ii – nimic însă pentru oamenii obișnuiți, care să-și exerseze acest skill în propriile proiecte. Ne-am gândit, în plus, să punem în centru gândirea vizuală – adică să-i reconectăm pe oameni cu proiectorul din capul lor, cum îmi place mie să spun. Să-i ajutăm să descarce pe hârtie imaginile pe care oricum le au în minte. Așa s-a născut Atelierul de Gândire Vizuală pe care-l facem prin Fundația Friends For Friends, alături de care am dezvoltat împreună cu Vlad Tăușance și Creative Fitness Studio, un “gym” de antrenare a creativității practice care are deja trei ani împliniți.
Rep.: Vouă cum v-a schimbat practica gândirii vizuale modul de lucru?
Adrian Popa: Pentru mine cea mai surprinzătoare schimbare nu are legătură cu desenul; nu acolo s-a produs marea evoluție. Ci cu faptul că, practicând intensiv desenatul gândurilor altora, am învățat să ascult altfel. Acum, pentru că încerc să prind toate elementele a ceea ce spune cineva, am mai multă răbdare să ascult tot ceea ce are de spus – nu mai sar direct la concluzii. Ascultarea e esențială. Nu poți desena ceva ce n-ai înțeles.
Sandra Ghițescu: Și în cazul meu s-a întâmplat același lucru. Ascult altfel, mai intens și cu mai mare atenție. Adaug aici și plusul curiozității – începi să remarci că oamenii folosesc anumite cuvinte care sunt, de fapt, jaloane importante în poveste. Îți indică direcția, orientarea în timp și spațiu, etapele, obiectivele.
Adrian Popa: În plus, dacă vrei să reprezinți grafic ceea ce îți povestește cineva, te prinzi repede care e bucata lipsă din ceea ce spune. Uneori ideea nu e perfect conturată – și poate că nici cel care o descrie nu e perfect conștient de asta. Alteori nu se potrivesc rotițele între ele. Câteodată constați că în anumite zone e plin de detalii – cu toții ne lăsăm purtați de detalii în segmentele la care ne-am gândit mai mult – și în altele narațiunea e abia schițată. Când vorbești – sau scrii – nu-ți dai înotdeauna seama de minusurile din argumentație. Când însă desenezi, vezi imediat.
Sandra Ghițescu: Exact. Când transpui vizual narațiunea cuiva îți exersezi nu numai răbdarea, dar și abilitatea de a înțelege mai bine ce are celălalt în cap, de a vedea literalmente lucrurile așa cum le vede el; nu rămâi la stratul cuvintelor, ci îi sondezi mai adânc gândirea. Și încă ceva important: notițele vizuale te ajută să menții conversația la obiect. Cazi mai greu în capcana divagațiilor, nu te mai lași ispitit de zone irelevante, fără legătură cu imaginea de ansamblu. E valabilă și reciproca: interlocutorul vede ce desenezi, are sentimentul progresului, se automotivează să urmărească obiectul discuției – și să te ajute să umpli zonele goale din tablou.
Rep.: Și dacă n-ai cu ce umple zonele goale?
Sandra Ghițescu: Tocmai asta-i cu totul special la notițele vizuale – îți semnalează puncte slabe ori cețoase pe care poate altfel nu le-ai vedea decât prea târziu. Te ajută să-ți lucrezi ideile, să ți le testezi. Îmi amintesc că la un moment dat discutam cu niște prieteni – aveam o idee care ni se părea fantastică. Când însă am desenat-o, am constatat că ideea noastră nu stătea pe picioarele ei, plus că avea la temelie o resursă pe care noi încă n-o aveam. Alteori constați, descărcând planul făcut în cap pe hârtie, că unele zone sunt mult prea complicate. Sau că ai nevoie de prea multe resurse pentru a face lucrurile să funcționeze.
Adrian Popa: Un alt lucru minunat e că desenul schimbă dinamica grupului: oamenii sunt foarte atenți la discuție, văd cum totul capătă formă sub ochii lor, participă, adaugă, corectează, clarifică, dau soluții. Nu mai vorbesc despre faptul că o schemă bine făcută îți amintește instantaneu toată conversația – toate ideile sunt acolo, toate detaliile, toate etapele; uneori și feeling-ul întâlnirii.
Sandra Ghițescu: Da, pentru că spre deosebire de o minută obișnuită de ședință, pe care – pentru a rememora ce s-a discutat – trebuie s-o parcurgi integral și să procesezi în același timp tot felul de date, idei, concepte, schița îți scutește creierul de efort. În primul rând, toată povestea încape într-o pagină. În al doilea rând, activează scule valoroase, dar neutilizate din creierul tău – de exemplu capacitatea de a înțelege rapid forme și culori. Suntem deja echipați cu sculele acestea, care ne măresc puterea și viteza de procesare, doar că nu le folosim. Rămânem în paradigma literelor înșirate de la stânga la dreapta pentru că asta e paradigma folosită în școală și, mai apoi, la job. Nu spun că scrisul e rău, nici vorbă; spun că pentru anumite lucruri există scule mai bune decât textul. Nu faci grafică de afiș, de exemplu, într-un fișier Word. Teoretic poți – ai fonturi, ai culori, poți importa imagini. Dar Word-ul te limitează, pentru că e făcut pentru altceva. În cazul unui proiect, de pildă, o schiță îți dezvăluie dintr-o privire relația dintre componente sau etape; și textul poate face asta, dar ai mai mult de procesat și o vei face, evident, cu o viteză mai mică – plus riscul de interpretări și misunderstandings, pe care schițele îl reduc copios.
Adrian Popa: Aș mai adăuga ceva la ideea Sandrei. Tendința de hibridizare aduce valoare adăugată peste tot azi. În industria auto, de exemplu, poți avea un motor exclusiv pe combustie sau unul exclusiv electric – dar combinația lor îți dă mai multe beneficii și mai multă putere. La fel e cu scrisul combinat cu gândirea vizuală: de ce să folosești doar unul dintre instrumente când le poți folosi pe amândouă?
Sandra Ghițescu: Acesta e și motivul pentru care atelierul nostru e de “gândire vizuală”. Înveți un nou limbaj, care adaugă valențe gândirii tale – așa cum a învăța să cânți la un instrument îți dă insight-uri pe care nu le poți avea altfel. Orice limbaj nou învățat ajută la sănătatea instalației – a creierului, a gândirii, a găsirii de soluții.
Rep.: Dar cum e cu cei care se tem că n-au ureche muzicală – sau că se vor face de râs dacă scapă o notă falsă?
Adrian Popa: “Dar eu nu știu să desenez” e prima barieră pe care o întâlnim. E echivalentul lui “eu nu știu să merg pe bicicletă”. Foarte bine, spunem noi – asta nu-i o problemă, e ușor de învățat. Gândirea vizuală se mulțumește cu puțin: forme geometrice simple, relații între ele, câteva simboluri ușor de recunoscut. Talentul la desen e irelevant. Ajută, dar nu despre desene frumoase e vorba.
Rep.: Sunt totuși echipe care preferă să lucreze cu instrumente standard: fișiere text, minute post-ședințe, rapoarte.
Sandra Ghițescu: Da, auzim și asta: “compania mea nu ar fi deschisă la acest mod de lucru, pare complicat și/sau copilăros”. În nouă cazuri din zece, am constatat noi, lucrurile nu stau deloc așa. Sigur că s-ar putea să ai colegi care nu sunt prieteni cu culorile și nici nu se entuziasmează să-și vadă proiectele reprezentate prin norișori, steluțe și omuleți. Dar noi n-am întâlnit pe nimeni până acum care să nu reacționeze bine în fața unei scheme bine făcute. Nu e despre chestii drăguțe, ci despre claritate în transmiterea esenței unei idei, a unui proiect. E un instrument de comunicare, până la urmă.
Rep.: Da, gândirea vizuală pare o soluție excelentă pentru comunicarea în echipă. Dar dacă nu ai o echipă către care să vrei să-ți transmiți ideile?
Sandra Ghițescu: Într-adevăr, am întâlnit câțiva oameni care spun că nu-și dau seama la ce le-ar putea folosi acest skill – nu fac traininguri, nu facilitează ședințe, nu gestionează proiecte mari. În primul rând, nu e obligatoriu să fie despre job – îți poți face o schiță pentru finanțarea sau planificarea unei vacanțe, de exemplu. În al doilea rând, știm cu toții bine diferența dintre o prezentare cu multe cuvinte și una cu multe imagini – fie ele fotografii, scheme, infografice, culori. Gândirea vizuală e un sistem de operare, nu o aplicație particulară de care s-ar putea să n-ai nevoie. Dacă-ți instalezi acest nou sistem de operare, care rulează minunat pe creierul uman – hardware-ul nostru e construit să proceseze imagini captate din lumea exterioară, nu să citească șiruri de litere -, vei vedea cum crește viteza de procesare, cum apar mai puține blocaje, cum proiectele se clarifică.
Adrian Popa: Exact. Transformi conceptele în metafore ușor de înțeles, simplifici, concentrezi informația, o faci ușor de digerat. Inclusiv în context multi-lingvistic. Sigur, pentru echipe multi-etnice există engleza, dar de multe ori nu toată lumea are aceeași fluență; poți fi ușor înțeles greșit. Gândirea vizuală sparge barierele de comunicare, e un fel de limbaj universal. Plus că e un instrument fără costuri și foarte la îndemână: nu-ți trebuie decât ceva care lasă o urmă pe-o suprafață – poți desena și cu un băț pe nisip.
Sandra Ghițescu: Adaug aici și câștigul de timp. Eu mi-am construit deja un set de simboluri pe care le desenez într-o secundă. Să scrii o propoziție durează mai mult de-o secundă. Și dacă aduni secundele economisite, contează. Suntem bombardați cu informație, operăm altfel decât acum 15-20 de ani, când viața era ceva mai lineară – facultate, job, predictibilitate, univers de confort. Acum schimbările sunt rapide și bruște. Viteza și flexibilitatea, plus capacitatea de a decodifica dintr-o privire lucruri complicate – pentru a lua decizii mai bune – nu mai sunt câtuși de puțin niște mofturi. Acum 15-20 de ani oamenii își treceau în CV-uri “cunoștințe de operare pe calculator” sau “cunoașterea limbii engleze”. Erau, pe-atunci, avantaje competitive. Azi e o glumă să te lauzi că știi să folosești un computer ori că înțelegi engleza. Așa e și cu gândirea vizuală, dacă e să forțez o comparație. Azi e un avantaj competitiv; noi credem că mâine va fi, tot mai mult, parte din echipamentul de bază în business – ca și crearea de content ori prezența în social media.
Te interesează? Mai primim înscrieri până pe 17 septembrie. Atelierul de Gândire Vizuală se desfășoară în perioada 24-26 septembrie și este o marcă a Creative Fitness Studio – unul dintre cele mai eficiente programe FFFF, de dezvoltare a gândirii creative și practice din România. Detalii despre atelier și despre cei doi antrenori, aici.
