SUPERSCRIERI la TIFF: Despre emigrare cu Recorder, Barbu Mateescu și Cornel Brad


Data publicării: 20/06/2019

În sala de cinema ARTA, în joia celei de-a doua săptămâni de TIFF, a avut loc o proiecție specială a două filme de mediumetraj: documentarul Recorder „Nu e nimeni acasă” premiat anul acesta la Superscrieri și un documentar scurt, filmat cu telefonul – Învierea Domnului Constantin” (r. Cornel Brad), ambele având ca protagoniști români plecați în străinătate. Filmele au dat startul unei discuții despre fenomenul emigrării: cum și de ce pleacă românii din țară și ce înseamnă plecarea lor pentru societatea pe care o lasă în urmă?

Discuția, la care au participat reporterul Andrei Udișteanu, operatorul David Muntean și editorul Cristian Delcea de la Recorder, regizorul celui de-al doilea film, Cornel Brad și sociologul Barbu Mateescu, a animat și studenții la jurnalism prezenți în sală să pună întrebări despre munca din spatele acestor filme.

> POVEȘTI DE LA FAȚA LOCULUI

David Muntean este un caz special de emigrare: un fiu de emigranți români care a ales să se întoarcă aici. Născut în SUA, a revenit acum 6 ani în România să facă jurnalism în țara lui de origine.

Andrei Udișteanu are mai toată familia plecată în Belgia – în afară de soție și copilul lor. Nici el nu a vrut să plece, tot de dragul jurnalismului. Filmul, în care este vorba despre familia unui fost coleg de la Mediafax, i-a demonstrat că oricât de hotărât ai fi să pleci, emigrarea este un proces mai dureros decât vrem să credem.

Cristian Delcea a simțit pe pielea lui cum este să crești când unul dintre părinți e plecat sezonier la muncă afară și a empatizat cu tristețea fetiței din documentarul „Nu e nimeni acasă”, desprinsă la doar câțiva ani de viața ei de aici.

Cornel Brad a plecat în căutarea domnului Constantin, plecat de 25 de ani din țară și declarat mort de două ori de un tribunal civil, chiar și după întoarcerea lui în România, pentru a-i face portretul în cadrul proiectului său foto Oameni.Putere.România. A dat peste un personaj cu o poveste atât de fascinantă încât a ales să petreacă patru zile cu el, prinzând și Paștele, și l-a filmat cu telefonul în tot timpul ăsta, neștiind ce o să iasă. A ieșit un film. Mai multe despre Învierea Domnului Constantin aici: https://www.facebook.com/iwasdeadandnowimalive/

Mulțumim celor de la TIFF pentru că au inclus în programul lor de anul acesta materialul câștigător al secțiunii TV & VIDEO JURNALISM și ne-au dat șansa să deschidem conversația despre emigrare direct în inima țării.

+ Special thanks lui Iris Kovacs pentru fotografii, din care găsiți mai multe aici.

> Documentarul „Nu e nimeni acasă”, premiat la Superscrieri și difuzat în cadrul TIFF