Creativii zilei: Creative Monkeyz


Data publicării: 31/05/2011

Creative Monkeyz a aparut in august 2010, dar ideea precede data lansarii in online. Proiectul se doreste a fi o comunitate artistica cu doua puncte focale: entertainment si educatie. In spatele conceptului, sunt patru oameni-tineri creativi si creatori de RObotzi. Iata cine sunt ei, intr-o prezentare personala:

Codin Sebastian Pop

Nascut pe data de 14 septembrie 1985 in Cluj-Napoca. Scris poezie, publicat prima data pe la 6 ani in Targovistea Literara – gratie tatalui. Pictat mult, desenat exhaustiv, umplut teancuri de blocuri de desen cu mazgalituri dubioase. Absolvit Liceul Teoretic Nicolae Balcescu – sectia filologie – lucrat prin publicitate – desenat si mai mult – publicat proza prin clasa a 10-a („In cautarea mea”, Casa Cartii de Stiinta). Vandut exemplare cat sa-mi strang buget de-o vacanta.

Pierdut un an din viata la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, UBB, Cluj-Napoca.

Reorientat inspre domenii mai roz – intrat la Facultatea de Teatru si Televiziune, UBB Cluj, sectia Cinematografie-Fotografie-Media. Absolvit dupa 4 ani semi-interesanti – timp in care am obtinut diverse premii prin festivaluri de film cu documentarul „Longitudine-Latitudine” si scurt-metrajele „Sincopa” si „Panza (filmul de licenta)”. Renuntat la ideea de a preda, lovindu-ma de minti obtuze, meschine cu viziuni inguste.

In curs de renuntare la masteratul in „Studii de Teatru si Film” (anul 2) pentru a continua sa fiu pe deplin dedicat proiectului pe care l-am demarat: CreativeMonkeyz.com si serialului de animatie Robotzi.

Legenda continua…

Enache “Druidul” Cezar

Nascut la Ramnicu Valcea in 1980.

30 de ani.

Sound designer/compozitor.

A terminat Liceul de Arta, Ramnicu Valcea.

Studii de muzici inalte la Bucuresti.

A terminat Facultatea de Teatru si Televiziune, sectia Cinematografie Media, promotia 2009

Masterand la UBB pe Studii de Film.

Asistent Universitar la Facutatea de Teatru si Film pe cursul de Sunet si Muzica de Film si Televiziune.

A studiat acustica si sound design la Seoul National University, Seul, Coreea de Sud.

In momentul de fatza lucreaza ca director de creatie la o televiziune locala in Cluj Napoca si este sound designer/compozitor in echipa Creative Monkeyz.

Pasionat de religie alternativa… de acolo “Druidul”.

Pasionat de gadgeturi audio si de hardware audio.

Si-a inceput activitatea profesionala audio la varsta de 14 ani in apartamentul parintilor spre disperarea vecinilor.

Ramona Cordos – 22 ani

Nascuta pe data de 11.10.1988 in Cluj-Napoca ( probabil plangand ) .

Am studiat la Liceul de Muzica Sigismund Toduta primele 4 clase ale gimnaziului. Avand ca profil vioara ( cu toate ca mi-ar fi placut pian, insa nu avem degetele potrivite pentru acest instrument).

Clasele 5-12 le-am studiat la Liceul de Arte Plastice “Romulus Ladea” din Cluj-Napoca. La liceu am ales ca si profil Ceramica fiind inspirata si indrumata de domnul profesor Zmicala Gavril.

Am urmat imediat dupa, Facultatea cu acelasi profil la Universitatea de Arta si Design (UAD) din Cluj-Napoca, Facultatea de Arte Plastice si Decorative sectia Ceramica, in momentul de fata fiind la sfarsitul semestrului 2 din anul 3.

Actualmente fac parte din echipa CreativeMonkeyz (comunitate pe care ne dorim sa o dezvoltam in cel mai sanatos mod cu putinta, ajutand tinerii artisti contemporani sa se dezvolte si ajutand implicit la dezvolarea lor in ceea ce priveste arta si cultura).

Rolul meu in ceea ce priveste Creative Monkeyz  este de creator al elementelor grafice gratuite din rubrica Free Stuff de pe site si de producator al mini-serialului animat RObotzi ( brainstorming, scenariu si animarea efectiva alaturi de Pop Codin Sebastian). Bineinteles, ma ocup si de administrarea si buna-functionarea acestei “comunitati”.

Banea Mihai

M-am nascut in 1986 in Sibiu dar m-am mutat in Cluj de la onorabila varsta de 8 luni. FFD pana in 2005 cand am pasit emotionat in amfiteatrul Facultatii de Stiinte Politice, sectia Comunicare Sociala si Relatii Publice, unde am invatat doua lucruri foarte importante: politica nu e de mine si PR-ul e munca de femei (o afirmatie facuta cu tot respectul pentru sexul frumos). In orice caz aceasta perioada mi-a amplificat apetitul pentru publicitate. Am participat la fiecare editie a Festivalului Studentesc de Publicitate organizat de facultatea noastra si de fiecare data am luat locul 2 (contestabil).

In paralel, in regim de actor freelancer am inceput sa colaborez cu Codin pentru o serie de filme, spoturi si clipuri, experienta din care am furat putina meserie (din pacate nu destula). O parte din proiecte au fost premiate la festivale nationale (“Sincopa” si “Panza”) si asta mi-a dat o oarecare incredere in industria filmului independent.

Intre 2008 si 2010 am urmat Masteratul de Publicitate in cadrul aceleiasi facultati si imediat dupa absolvire am intrat in echipa CreativeMonkeyz. Restul urmeaza sa devina istorie.