SUPERSCRIERI 2.0

Mărturii de la adolescenți

Despre proiect | Cercetare |Ateliere & intervenții | Campanii |Broșura „Generația nevorbită”


>>> Violența NU are legătură cu victima, care adesea nu are nicio vină. Violența este mai răspândită decât am crede, pentru că nu înseamnă doar abuz fizic ci și emoțional.

>>> Conștientizarea și vorbitul despre o eventuală traumă ajută, paradoxal, în relaționarea socială. Așa îți faci prieteni adevărați și vezi cine este lângă tine. Profesorii și psihologii pot fi aliați importanți.

>>> Băieții sunt mai greu de convins să vorbească despre relații și au tendința să minimizeze impactul și efectele violenței.

Verfică și glosarul nostru, ca să înțelegi și cele mai subtile forme de manifestere ale abuzului.


#relații

„Sunt de părere că relațiile la vârsta noastră sunt, fără doar și poate, rezultate a modului în care societatea ne influențează viețile. Îmi amintesc de mine în gimnaziu, fiind puțin debusolată de faptul că nu am avut până atunci un prieten. (…) Suntem alimentați de tipologiile de adolescenți care își condamnă viața, își pierd devreme virginitatea și sunt instabili emoționali. Sunt în toate filmele și serialele pentru adolescenți, iar noi împrumutăm de acolo câte ceva și ne construim în consecință. Nu putem trata matur o apropriere sexuală, suntem străfulgerați de niște instincte incontrolabile și suntem distruși dacă nu ne răspunde la mesaj.

Într-un astfel de context în care suntem mai mult ceea ce vedem în jurul nostru decât ceea ce suntem.” Diana, 17 ani, Bacău

„Problema cu noi adolescenții este ca mergem cu 1.000km/h câteodată. Ne schimbăm foarte repede, nu știm exact ce vrem, doar că vrem și mereu mai mult și mai mult și să fie ceva nou…bănuiesc că vom pierde asta pe parcurs, chiar dacă eu nu aș vrea să se piardă asta la mine. Incertitudine e starea noastră generală și e foarte bine, mai ales odată ce înțelegi asta și mai ales vorba aia cu put yourself first e cel mai bun sfat pentru un licean care se aruncă în relații.” Crina, 17 ani, Suceava

„Găsirea unei persoane pe lungimea ta de undă cu care chiar ai ce sa vorbești și să te înțelegi, asta e chestia misto în a avea o relatie in liceu. Genul ala de relatie unde baza e prietenia, nu ai dat 3-4 like-uri intr-o noapte tarzie cand pe tipa sau tip il loveste singuratatea, iesiti la suc a doua zi si brusc apare relatie pe facebook. O relatie are nevoie de timp, de o bază de prietenie.” Diana, 18 ani, Alexandria

„Poți să fii exact așa cum ești, fără să te gândești înainte la lucrurile pe care le spui sau faci. Totul să vină de la sine și să nu îți fie frică să fii judecat, cum deseori se întâmplă. Ai o relație mișto atunci când partenerul îți este și cel mai bun prieten.”, Rebeca, 17, Iași


#violență

„Eram la mine în cameră și nu puteam să respir, mă apucase de gât după ce i-am spus că vreau să ne despărțim. Plângeam și eu, plângea și el. După ce a terminat de vorbit despre cât de mult mă iubește mi-a dat drumul și l-am dat afară. N-a mai pus piciorul de atunci la mine în casă, îmi lăsase urme pe gât și le-a văzut mama, care a reacționat imediat. Cred că dacă nu intervenea ea nu aș fi avut puterea să schimb nimic.” Andrada, 18 ani, Craiova

„Acum pot să spun că înțeleg că și manipularea este o formă de violență. Încrederea asta oarbă într-o persoană care te face mai mult să suferi, nu neapărat fizic, ci la nivel psihic și spiritual, poate aduce multe frustrări ce în unele cazuri duc la probleme de încredere, subapreciere și depresie. Nu mai văd violența ca pe ceva foarte agresiv, rar întâlnit, ci ca ceva mult mai subtil, intim, dar de o amploare și gravitate mai mare.”, Lena, 17 ani, Galați

„O singură dată am pățit să primesc o palmă de la parteneră. Reacția mea a fost una foarte sobră, nu sunt un tip violent verbal/fizic. Singura chestie pe care am făcut-o a fost să îi pun 4 întrebări:
– De ce ai făcut asta ?
– Te simți mai bine acum?
– Dacă eu aș ți-aș fi dat o palmă, tu cum reacționai?
– Îți pare rău?
Eu am rămas cu palma, ea cu un sentiment profund de vină.”, Ștefan, 18, Năsăud

„Unii adolescenți sunt de părere că a fi într-o relație cu cineva înseamnă exploatarea ființei iubite prin control ridicat, care duce la abuz.”, Diana, 17 ani, Bacău 

„Din punctul meu de vedere un prim pas pentru a opri violența verbală sau fizică între cupluri e prin a-i învăța pe tineri cum să comunice eficient și în cele din urmă, cum să încheie în mod civilizat o relație și să treacă peste, fără să pună toată vina pe umerii partenerului sau să șteargă cu un burete murdar clipele frumoase petrecute împreună.”, Vlad, 18, Mangalia 


#părinți

Adolescenții observă standardele duble și diferențele dintre ceea ce li se cere și ceea ce li se arată, ca modele de viață. Ei observă pattern-urile disfuncționale din relațiile de cuplu ale părinților lor și fac eforturi conștiente de a nu se lăsa influențați de aceste modele. În același timp, observă că oricât de mult ar încerca acel „să nu fiu ca mama/tata”, realitatea le demonstrează de multe ori că apelează la aceleași strategii de rezolvare a conflictelor sau de a obține diverse lucruri de la cei din jur, de la îndeplinirea unor nevoi de bază și până la dinamica relațională de cuplu.

Adolescenții observă că între ei și părinții lor există nu doar un gap generațional, ci și o criză de comunicare, potențată de posibilele momente dificile din viața lor: adolescența și turbulențele ei și criza „cuibului gol”, pe care părinții o experimentează atunci când realizează că adolescenții încep să se separe de ei și intră în relații amoroase.  

Pe de altă parte , adolescenții se referă la ei înșiși ca fiind „copii”, consideră că asta este o urmare a felului în care se poartă părinții cu ei – supraprotectivi, mențin dependența și împiedică formarea autonomiei, lucruri care vin la pachet cu menținerea unui nivel scăzut de încredere în sine la adolescenți, chiar dacă intențiile părinților pot fi cele mai bune.

De asemenea, participanții au punctat și discriminările culturale și sexuale pe care părinții lor le perpetuează: „băieții cam fac ce vor, fetele nu prea pot”, motivele fiind plasate undeva în moștenirea mentalității comuniste, sau mai degrabă a fricilor și măsurilor de precauție pe care trebuiau să le ia familiile tinerelor în lipsa metodelor contraceptive sau a posibilității de a renunța la o sarcină nedorită.

O altă categorie de probleme este lipsa prezenței efective și a implicării directe a părinților în activitățile adolescenților:  „Lucrez în teatru, dar de 2 ani jumate ai mei nu au venit niciodată să vadă cu ce se mănâncă. Stau și până la 5 dimineața la teatru și ei nu-mi spun un cuvânt” / „Mama îmi oferă tot felul de servicii în loc de afecțiune. Înțeleg că atunci când era mică a avut multe lipsuri și era mult mai greu, dar pe mine nu m-a mai îmbrățișat de nu știu când.” Astfel de exemple au fost relatate de participanți cu emoții și uneori chiar cu lacrimi în ochi, ceea ce demonstrează nu doar autenticitatea trăirilor descrise, ci și un nivel foarte ridicat de frustrare / suferință pe care adolescenții îl experimentează în relațiile cu părinții lor. 

Adolescenții au discutat despre idealizarea imaginii copilului, care nu e văzut ca o ființă diferită, ci ca ceea ce vor părinții ca el/ea să fie: „e ca și cum ai vrea să bagi un cub într-un triunghi” spunea unul dintre participanți, referindu-se la incongruențele dintre așteptările / exigențele părinților și abilitățile / pasiunile / interesele / identitatea copiilor lor. Deși admit că „părinții au mai multă experiență de viață și știu mai bine”, adolescenții relatează propriile istorii de conflicte cu familia, majoritatea dintre aceste conflicte fiind explicată prin faptul că nici părinții nu își cunosc copiii și nici copiii nu își cunosc cu adevărat părinții: „le e frică să nu pară vulnerabili, nu vor să admită dacă au greșit ceva ca și când asta le-ar strica imaginea”.

Capacitatea adolescenților de a învăța din greșeli pare să fie limitată atât de încercările adulților de a le oferi lecții de viață „de-a gata”, cât și de modelul oferit de acești adulți, pentru care greșelile sunt ceva greu de acceptat și greu de recunoscut.

„Nu aveți uneori impresia că noi trebuie să-i ajutăm pe ei? Eu am 18 ani, tu 56, cum să te ajut eu pe tine, nu am experiență de viață. Poate ar trebui doar să m-asculți când vorbesc.” , Valentina, 18, București 

„Lipsa de încredere a părinților în noi vine de la lipsa de încredere în cum ne-au educat.”, Ana, 18, București 

Mă gândesc că mama mea putea să treacă prin aceeași experiență prin care trec și eu acum și să nu o afecteze atât de mult … sau în același fel. Poate ei i se părea normal practic să își ia o palmă de la tatăl ei din când în când. Eu dacă îmi iau o palmă de la tata, s-a terminat pământul… e sfârșitul lumii.”, Y, 18, București 


#profi

Relațiile adolescenților se întâmplă, în mare parte, la școală, ceea ce le face observabile de o altă categorie importantă de adulți: profii. Adolescenții acuză tendințele de discriminare și segregare: diriginta de clasă care nu se opune relațiilor dintre adolescenți, dar nu ia în considerare ideea că există și adolescenți homosexuali și militează pentru formarea cuplurilor „în clasă”, profesorul de matematică care își exprimă față de elevi opinia conform căreia fetele nu au nevoie de atâta școală.

Adolescenții admit faptul că există multe cupluri „chinuite de hormoni” care își manifestă afecțiunea în gesturi nepotrivite pentru holurile școlii – „ce faci acasă nu ar trebui să faci și pe holul liceului” – ceea ce determină reacții în lanț: profesorii se simt ofensați și nerespectați, fac observații sau aplică sancțiuni și apoi generalizează convingerile conform cărora relațiile dintre adolescenți sunt ceva rău / de evitat până la o vârstă. Participanții sunt de părere că, indiferent de tipul de relație, adolescenții ar trebui să își adecveze comportamentul în funcție de context. Pentru a evita comportamentele „obscene” ale adolescenților în spații publice, adolescenții consideră că este nevoie de educație sexuală și educație vizavi de corp, astfel încât ei să facă diferența dintre intimitate și vulgaritate sau nuditate vs. expunere publică indecentă sau violență vizuală.

În privința discriminării de orientare sexuală, adolescenții observă o mare diferență de viziune între ei și generațiile mai înaintate în vârstă, care ori consideră homosexualitatea o boală vindecabilă – singurele momente în care părinții par să fie dispuși să apeleze la psihologi sau psihoterapeuți, cărora le cer să le „repare” copiii – ori sunt mult prea inhibați sau refractari pentru a discuta astfel de problematici cu copiii lor – „nu vor să pară vulnerabili”.

„Dacă stai pe mesaje la ore, profii te dau afară. Ori nu stăm pe telefon doar pentru că suntem combinați – îndrăgosteala aeriană trece, e doar o perioadă. Uneori o facem doar pentru că ne plictisim foarte tare la ore.”, Ana, 18, București 

„Dacă eu mă duc la școală și văd jocul de-a puterea și mă duc acasă și văd jocul de-a puterea, probabil că într-o relație o să tind să iau puterea sau să devin foarte submisiv.” X, 18, București 

Implică-te!

Writing
is healing

Oscar
Caragiale
Au mai rămas
zile până la
#GalaSuperscrieri2017