V-am mai povestit despre cei de la CROS (Centrul de Resurse pentru Organizații Stundențești) și planurile lor de a revoluționa educația și de a crea noi experiențe studențești. Ei bine, în spiritul Ciorne 2.0, ne-am gândit să-l întrebăm pe Traian (Learning architect la CROS) cum a început totul.

Care au fost circumstanțele în care ți-a venit ideea pentru CROS? Cu cine erai? Unde? Când?

Deși nu sunt sigur, cred că prima data ideea a apărut la Cluj, prin 2006, într-o terasă de lângă campus. Eram mai mulți dar mi-i amintesc doar pe Vlad (Atanasiu) și pe Carmen (Mureșan). Eu și Vlad eram coordonatori ai unui proiect național de promovare a Procesului Bologna iar Carmen coordona proiectul în Universitatea Babeș-Bolyai. Promovam Procesul Bologna pentru că ne-au atras de acolo două idei: învățământul centrat pe student și ideea că studenții sunt parteneri în propriul proces de educație nu materie primă pentru mașinării de predare-examinare. Eu și Vlad ținusem traininguri în vreo 16 universități din România despre acest Proces Bologna și de fiecare dată întrebam participanții “cum ar arăta universitatea ideală?”. Aveam o sesiune despre asta. Tot punând întrebarea asta am ajuns să ne formăm tot mai viu imaginea unei universități ideale … pe sufletul nostru. Și nu semăna deloc cu universitățile românești pe care le știam. Și cum stăteam noi la terasă și constatam cât de mici sunt șansele ca universitățile actuale să se transforme în organizații centrate pe student … a apărut ideea “cum ar fi să ne facem noi o universitate?”.

Cum a fost la început? Care au fost primii pași pe care i-ai facut?

Trecuse mai bine de un an de la discuția de pe terasă din Cluj. Era pe la sfârșitul verii în 2007 când m-am întâlnit cu Vlad și Violeta în parcul Romniceanu … pe lângă Academia Militară, să vedem ce facem mai departe cu viețile noastre. Ideea universității se ținuse scai în mințile noastre, chiar dacă părea SF. Atunci am hotărât împreună că vom face universitatea asta și că tot ce vom face în continuare va fi în acea direcție. Primul lucru concret, în afară de zeci de întâlniri de strategie a fost să înființam juridic CROS. Apoi am depus un proiect la Tinere în Acțiune – HRemotion – care a fost finanțat și uite așa ne-am apucat de treabă. Tot în perioada aia am aplicat și la Proiect1000 al celor de la X3 Studios și ne-am ales cu o siglă care ne e foarte dragă.

Cât de mult au contat oamenii din jur să construiești organizația?

Tot ce a contat în dezvoltarea CROS, cred eu, au fost acțiunile, deciziile și atitudinile oamenilor. Acum, mi-e greu să împart între oamenii din echipă și oamenii din jurul CROS. Știu sigur că aportul oamenilor din jur a fost semnificativ, chiar și la început. Au fost tot felul de gesturi de bunătate, generozitate și ajutor dezinteresat. Bunica lui Vlad care ne-a lăsat să-i transformăm apartamentul în sediu, deși suspina de fiecare dată că bibelourile nu mai erau la locul lor. Oamenii de la X3 care au dat 198 de ore unei organizații care nu exista. Părinții noștri care ne-au susținut deși le venea greu să creadă că ce facem e altceva decât o joacă. Oameni din mediul de afaceri care ne-au sfătuit și ne-au recomandat mai departe chiar dacă se citea din avion că suntem “niște idealiști”. Acum oamenii din jur au un aport foarte mare. Chiar dacă echipa CROS a crescut la 15 oameni, o bună parte din combustibilul pentru visul de a crea o universitate și apoi o revoluție în educație vine de la prietenii și partenerii CROS.

Unde vreți sa ajungeți cu CROS-ul?

Vrem să avem o universitate alternativă solidă care să fie scânteie și punct de sprijn pentru o transformare profundă a educației. Vrem să punem umărul la o mișcare care să schimbe ADNul educației în România. Să-l schimbe cum? Să înlocuim controlul cu încrederea și traseele impuse cu autonomia. Îndoctrinarea cu gândirea critică. Standardizarea cu personalizarea. Competiția cu colaborarea. Predarea teoriei cu joc, voluntariat sau orice altă formă de învățare activă și într-un final să obținem un sistem care în loc de a transmite informații, formează caractere și cultivă înțelepciune. În 20 de ani vrem ca măcar 50% din tinerii din România să învețe în astfel de medii.

Implică-te!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Writing
is healing

Oscar
Caragiale
DONEAZĂ