ATELIER DE BUSINESS WRITING – 26-27 MAR 2020, București


Data publicării: 01/02/2020

Următorul atelier are loc la noi în sufragerie pe 26-27 martie. Ia-ți acum  BILET sau scrie-ne la ingrid@ffff.ro, dacă ai nevoie de mai multe detalii.

Se poate învăța scrisul? Bineînțeles. Așa cum oricine poate învăța să meargă pe bicicletă, oricine poate învăța și să scrie corect, concis, convingător. Suntem crescuți, însă, cu o preconcepție: aceea că oamenii se împart de timpuriu în “buni la compunere” și “buni la matematică”; și că doar cei cu talent pot scrie bine. 

De fapt scrisul de fiecare zi – mail-uri, rapoarte, prezentări, proiecte, postări pe blog și pe Facebook etc. – își are, ca orice meșteșug, bucătăria lui; una în care talentul e un ingredient binevenit, dar nu indispensabil. Un text bine scris, care-și va atinge scopul, ține mai degrabă de calitatea informației și a argumentelor, de focus și de structură. 

La atelierul Monei Dîrțu, jurnalist și trainer, veți învăța să stăpâniți procesul scrisului – care își are etapele lui – și veți deprinde câteva trucuri utile, aplicabile chiar de a doua zi. 

***

Puteți citi povestea atelierelor și detalii despre modul de lucru într-un interviu cu Mona Dîrțu publicat în IQads: “Cine vă zice că se poate face storytelling din birou, «de pe net», e un mare impostor”. Printre idei:

PROBLEMA: “Cred că milioane de oameni irosesc anual milioane de ore – miliarde, catralioane – citind de 2-3 ori la rând un mail sau un raport pentru a înțelege «ce vrea să spună autorul». Scrisul prost e ca diabetul – nu doare ca migrena, dar roade tot. Dacă ar sta cineva să socotească cât timp – și câți bani, până la urmă – se consumă într-o organizație pentru că X a trimis către K, Y, W și Z un mail confuz, care generează 10-12-20 reply-uri cu întrebări de clarificare, cred că ne-am lua cu mâinile de cap. Scrisul cum-se-nimerește – pe mail, de exemplu, sau în rapoarte, memo-uri, prezentări – înghite timpi de procesare, nevrozează organizațiile, generează neînțelegeri în termeni de «cine ce trebuie să facă» și-i istovește pe cei care-s nevoiți să parcurgă texte mult prea lungi, nefericit structurate, vagi, bombastice, haotice”.

SOLUȚIA: “Am în formularul de feedback pe care-l dau la sfârșit de atelier o rubricuță în care-i întreb pe oameni “ce anume, din cele învățate în aceste două zile, poți aplica de mâine?”. Văd acolo: «pun cele două întrebări esențiale», «fac harta stakeholderilor», «fac mindmap», «stabilesc predicatul autorului», «aplic structura de kebab», «fac piramida inversată», «structurez pe formula Wall Street Journal», «verific 5W+H», «testez verbe puternice vs. verbe slabe», «aplic metoda Zinsser pentru eliminat cuvintele inutile», «procesez citatele»; «îmi exersez vocabularul citind literatură română», «caut personaj pentru narațiune», «caut cei 5C ai unei narațiuni puternice», «stabilesc de ce-ul», «pun call to action»”.

***

STRUCTURA ATELIERULUI

ZIUA 1 

  • ÎNAINTE DE A SCRIE. Principalele bariere. Cele două întrebări fundamentale. Obiectivul textului. Cum ne definim publicul. Unghiurile de abordare. Exerciții și simulări pe teme date.
  • INFORMAȚIA. Cele trei tipuri de surse de informație: documentele, observațiile directe și interviurile/discuțiile. Planul de documentare. Simulare pe exemple din companie / reverse engineering pe un text existent.
  • SELECȚIA INFORMAȚIEI. Ce e relevant și ce nu. Separarea informației care servește unghiul de abordare de informația care împovărează materialul și-l confuzionează pe cititor. Metode de lucru: mindmap, conspect etc. Exercițiu.
  • STRUCTURA TEXTULUI. Template-uri de structură: 5W+H, clepsidra, paharul de martini, kebabul, formula Wall Street Journal etc. Exercițiu.

ZIUA 2

  • INTRO-UL, CONTEXTUL, ÎNCHEIEREA. De ce e important intro-ul. În papucii cititorului. Modele de lead, paragrafe de context, încheieri. Call-to-action.
  • LIMBA DE LEMN. Cum o definim și cum scăpăm de ea. Jargonul și clișeele. Cum aducem la viață formulările care și-au pierdut puterea. Soluții & exerciții.
  • TEHNICI DE DETALIU, TIPS & TRICKS. Metode rapide de reparat un text plat. Verbele, cifrele, citatele, elementul anecdotic etc. Vag vs. concret. Concizia.
  • AUTOEDITAREA. Ultima tușă. Eliminarea cuvintelor nenecesare, legăturile dintre fraze, verificarea logicii interne. Metode: cititul cu voce tare, sună un prieten etc.

***

CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI

  • DURATA ȘI FORMATUL: Atelier de două zile a câte 8 ore fiecare (pauza de prânz este inclusă); momente de predare alternate cu exerciții, simulări, lucru pe echipe
  • GRUPA: Atelierul are loc doar dacă se strâng minimum 12 oameni. Maximul grupei este de 14-16 participanți
  • COST PARTICIPARE: 260 euro pentru cele două zile; include și cafea&snacks, masă de prânz, materialele de lucru
  • DISCOUNT: 20% pentru ONG-uri
  • UNDE: sufrageria Fundației Friends For Friends (București, str. Brezoianu nr. 4, et. 2)
  • ÎNSCRIERI & DETALII: Bilete pe Eventbook.ro, iar mai multe detalii găsiți la ingrid@ffff.ro

+++

Organizăm atât ateliere “open” cât și ateliere special croite pentru nevoile unor echipe din companii sau ONG-uri; în acest caz, facem designul tuturor exercițiilor pe teme/texte din companie. 

În funcție de obiectivul concret al echipei, adăugăm în agenda atelierului segmente personalizate

MODULE PERSONALIZATE / TO BE DISCUSSED 

  • CREAREA DE CONTENT. Cum generezi conținut pentru canalele de comunicare ale companiei. Simulări de formate pe un subiect particular.
  • RUBRICI PENTRU PUBLICAȚII CORPORATE. Cum creezi “template”-uri. Generare de idei de rubrici împreună cu participanții.
  • DECLINAREA MESAJELOR. Cum adaptezi informația în funcție de canal (newsletter intern, Facebook&LinkedIn, publicație cu difuzare externă).
  • VALOAREA ADĂUGATĂ & PACKAGE. Soluții de îmbogățire a materialului prin foto, video, linkuri, grafice etc. Simulare pe exemple din companie.
  • CALENDARUL EDITORIAL. Cum alimentezi ritmic un canal propriu (newsletter, publicație internă etc.) cu materiale de actualitate. Generarea de subiecte. Evenimentele previzibile. Lucrul cu calendarul. Planificare & organizare.

***