Bursele Superscrieri/Avon oferă 6.000 de euro pentru proiecte jurnalistice


Data publicării: 30/03/2015

Pentru că mulți am crescut vâjâindu-ne pe la ureche că „bataia e ruptă din rai”, „il bat ca să fac om din el” sau „unde dă mama, creste”.
Pentru că 61% dintre noi consideră că violența în familie este o chestiune privată și am fost educați în ideea că nu e politicos să te amesteci.
Pentru că soluțiile legale pe care le avem la dispoziție ca victime ale unor relații abuzive sunt slab sau deloc mediatizate, nu ajung la cine are cea mai mare nevoie de ele sau nu au un impact real.

Pentru toate de mai sus, continuăm pentru al doilea an programul de burse pe tema violența domestică. Mulțumim partenerului nostru, Avon România, pentru viziunea pe termen lung și încrederea pe care o are în faptul că schimbările într-o societate pot porni de la modificări de percepție și de la articole care presează nervul care trebuie.

Programul pilot, desfășurat în 2014, a fost inițiat cu scopul de a construi un cadru articulat de susținere a jurnaliștilor și fotojurnaliștilor români care vor să lucreze materiale de profunzime, amănunțit documentate și atent redactate.

Pentru 2015, se vor acorda trei burse în valoare de 2.000 de euro fiecare pentru realizarea a trei materiale jurnalistice complexe pe tema “violența domestică”. Suntem în căutare de proiecte care să treacă dincolo de tipare de abordare și să aducă noi perspective asupra temei – să înfățișeze publicului fenomenul violenței domestice în variatele lui forme și simptome, de la costuri pentru societate până la traume personale duse în spate decenii la rând, de la neputințe legislative până la cultura lui “bătaia e ruptă din rai”.

Poate câștiga o bursă Superscrieri/Avon orice autor din România – indiferent că este profesionist sau amator, jurnalist sau blogger, se exprimă prin cuvânt sau prin imagine, publică pe platforme tradiționale ori exclusiv în mediul digital. Organizatorii încurajează, proiectele complexe, de mare impact, realizate de echipe autor + fotoreporter/artist vizual.

Termenul limită de trimitere a formularului de aplicație, disponibil pe www.ffff.ro/burselesuperscrieri, este 26 aprilie 2015.

Pe lângă bursele propriu-zise, programul include două componente care adaugă valoare proiectelor câștigatoare: un program de mentorat și o serie de trei ateliere de scriere creativă, Seminariile Superscrieri, susținute de Mona Dîrțu – sub îndrumarea căreia se va desfășura tot programul de burse.

Juriul care va selecta bursierii, pe baza unor criterii de evaluare a propunerilor de proiecte, este format din: Dan Duca, Liviu Iolu, Marius Chivu, Mihnea Măruță, Raluca Kisescu (AVON Romania), Simona Tache, Vlad Mixich și Vlad Petreanu.

“Rezultatele programului pilot din 2014 – cele trei materiale publicate de echipele bursiere, toate super-propunerile de proiecte înscrise, felul în care s-au desfășurat Seminariile Superscrieri – ne-au arătat că programul de burse acoperă o nevoie adâncă: autorii sunt gata să-și pună la bătaie energia, timpul și creativitatea dacă cineva le creează contextul și le oferă puțin sprijin. Asta s-a întâmplat la prima ediție a Burselor Superscrieri/Avon, când toți bursierii au făcut mai mult decât și-au propus în proiecte. Suntem recunoscători că partenerii noștri ne înțeleg misiunea, iar implicarea lor crește. Ceea ce reușim să facem nu ne mai împarte în proiect-sponsor-public țintă, ci ne unește într-o comunitate în care fiecare contribuie cu propria performanță pentru a ne bucura împreună de materiale jurnalistice de excepție. Le suntem recunoscători tuturor și invităm pe oricine crede în forța poveștilor bine scrise să ni se alature”, declară Beatrice Weber, președinte executiv FFFF.

 

Pentru mai multe detalii despre Bursele Superscrieri/Avon, explorați: https://ffff.ro/burselesuperscrieri/.

Printre susținătorii programului Bursele Superscrieri/Avon se număra: Șapte Seri, HotNews, Adevărul, Dilema Veche, Foreign Policy, Decât o Revistă, The Institute, Igloo, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Sub25, România Pozitivă.