Dacă Superscrierile și Superautorii și-au găsit cititorii o datorăm și susținerii prietenilor de la EuropaFM, Pagina de Media și IQads care au stat de vorbă cu membri ai juriului și cu o parte dintre jurnaliști, pentru a înțelege mai multe despre cum se schimbă jurnalismul românesc, cum sunt documentate materialele câștigătoare și cum se construiește o relație cu cititorii.

Poveștile din spatele Superscrierilor câștigătoare cu Victor Ilie, Mihai Voinea și Cristian Delcea

Petrișor Obae, de la Pagina de Media, l-a invitat în studioul său pe Victor Ilie, marele câștigător al acestui an, pentru a afla mai multe despre ancheta din sistemul de sănătate publicată pe RISE Project care i-a adus lui Victor premiul I la categoria INVESTIGAȚIE și SUPERSCRIEREA ANULUI: cum a ajuns la subiect, cum l-a documentat, ce s-a întâmplat după publicare și ce planuri are împreună cu noua redacție Inclusiv.

„ După publicare a fost foarte amuzant să observăm în statisticile interne ale spitalului cum scad încasările din cauză că opriseră mecanismul de inventare de diagnostice. Și într-un fel sau altul, din cauza noastră, spitalul Matei Balș a pierdut în vară un milion de euro, pe care nu i-a mai furat de la Casa de Asigurări.” – Victor Ilie

Tot în studioul Pagina de Media au fost invitați și jurnaliștii Recorder – Mihai Voinea și Cristian Delcea, cu povestea materialului care a fost votat anul acesta SUPERSCRIEREA CITITORILOR: „Catedrala umilirii neamului” + despre cum își aleg subiectele și cum gestionează relația cu publicul lor.

„După publicarea materialului cu catedrala am pus o întrebarea pe grupul cu donatorii noștri: Uitați, am publicat materialul foarte târziu, suntem supărați din cauza asta și am vrea să aflăm părerea voastră. Credeți că acesta este modelul potrivit, în care ținem standardele Recorder și nu ne abatem de la ele chiar dacă durează trei zile să publicăm sau vreți să facem materialul mai repede, dar să iasă la 90%? Absolut toate comentariile au spus: așteptăm cât e nevoie, dar vrem să vedem materialele așa cum doar voi știți să le faceți” – Mihai Voinea

>> lista completă a câștigătorilor Superscrieri #8 AICI

De la oficialii Superscrierilor Emilia Șercan și Teodor Tiță

Emilia Șercan – președinta juriului de anul acesta, a fost numită Omul de milioane al săptămânii la EuropaFM, ocazie să povestească despre procesul de jurizare al materialelor înscrise la Superscrieri, despre cazurile de plagiat pe care le investighează și despre credibilitatea presei românești.

„Aceste premii onorează în primul rând relevanța, onorează adevărul, onorează credibilitatea pe care jurnaliștii reușesc să o aducă în spațiul public. Și sunt multe materiale care, de-a lungul anilor, au fost premiate și care au ajutat oamenii să se informeze mai bine, mai corect, cu informații precise, adunate de jurnaliști determinați să își facă meseria așa cum trebuie. Îmi vin în minte câteva materiale –  seria de materiale despre Colectiv, materialul despre Bucureștiul total nesigur în fața unui cutremur major, materiale care au trecut dincolo de orice fel de bulă în care noi ne ducem existența. Materiale care au emoționat, au revoltat și au informat, iar toate aceste trei elemente trebuie să fie conținute de articolele de presă relevante.” – Emilia Șercan

Teodor Tiță, în dialog cu Petrișor Obae pe Pagina de Media despre tipurile de presă prezente în concurs și despre diversitatea tematică a Superscrierilor, care se mărește în fiecare an pentru a surprinde complexitatea lumii în care trăim.

„Vezi subiecte la care nu te-ai gândit sau subiecte care ți-au trecut prin minte, dar și în ele vezi abordări, unghiuri noi. Iar dacă ai răbdare să te uiți pe ele vezi scriitură foarte bună, iar vestea cea mai bună e că vine de la jurnaliști care nu au zeci de ani în spate.” – Teodor Tiță

DE CE-ul din spatele Superscrierilor, via Elena Stancu, Paul Radu și Andreea Pavel

Trei fondatori de publicații independente și câștigători Superscrieri- Elena Stancu (Teleleu.eu), Paul Radu (RISE Project) și Andreea Pavel (Info Sud-Est) au povestit pentru IQads despre relația lor cu cititorii de care depind pentru a-și putea documenta materialele, despre sacrificiile pe care le fac pentru a păstra obiectivismul acestora și despre experiența lor la Cercul de Donatori Superscrieri, unde o mână de oameni le-a demonstrat cât de important e să-și spună public nevoile și că există, printre cititorii lor, oameni care sunt dispuși să-i susțină financiar.

Noi am plecat de la Cercul din noiembrie cu o energie din care ne hrănim și astăzi și care ne-a făcut să lucrăm fără întrerupere din ianuarie încoace. Am livrat materiale cât am fi livrat în aproape un an, iar numărul de cititori a crescut de câteva ori. Asta a fost posibil datorită energiei colectate în seara respectivă, dar și datorită donațiilor care ne-au ajutat să nu mai avem o vreme grija cheltuielilor și să ne concentrăm toată atenția la muncă, în teren, în subiecte, documentări, scris până târziu.” – Andreea Pavel

>> restul poveștilor lor AICI.

 

 

Implică-te!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Writing
is healing

Oscar
Caragiale
Zilele & Gala Superscrieri 2019