E DESPRE SENS. (2) Secretele succesului


Data publicării: 16/10/2019

Niște rețete care s-au dovedit a fi de succes, de la două dintre proiectele care au trecut pragul programului Policlinica de Marketing și Comunicare pentru ONG-uri.

Luni, 7 octombrie, la Expirat Halele Carol, 60 de oameni din „tripleta magică” ONG / finanțator / industria comunicării și-au făcut timp să vorbească împreună despre sănătatea comunicării sectorului non-guvernamental. Problema de start a Policlinicii de Marketing și Comunicare pentru ONG-uri, proiect dezvoltat în parteneriat cu Romanian American Foundation, a fost lipsa de putere & abilitate de comunicare a ONG-urilor. Trei ani mai târziu, tragem linie și culegem insighturi despre cum putem face lucrurile mai bine pe mai departe.

Două cazuri fericite, pacientul 0 – Cristian Hatu și propunerea lui de a face fizica și chimia interesante din nou pentru liceeni și Crenguța Bărbosu de la Worldvision România, care împreună cu omul de strategie Ioana Gheorghiță din Policlinică au dus la bun sfârșit o superbă campanie menită să scoată liceele agricole din conul de umbră în care se aflau și să le reașeze în secolul 21.

  1. Scalare din partea ONG-ului + investiție sistemică din partea finanțatorului

Cristian Hatu (Centrul de Evaluare și Analize Educaționale) vede succesul programului Fizica Altfel la beneficiarii lui, în trecerea de la blazare la entuziasm. Elevi care au trecut de la „domnul profesor, dar nu putem cu mintea noastră” la „mă simt ca un detectiv.”

La nivel de implementare, spune el, diferența o fac scalarea și investițiile sistemice din partea sectorului de business.

Ce trebuie să înțeleagă sectorul de business pentru a investi într-un astfel de proiect, care să producă schimbare în sistemul educațional:

  1. Necesitatea și urgența intervențiilor la nivel de sistem. Altfel, vom vedea un impact real abia peste 30 de ani.
  2. Comunicarea dificilă atunci când factorul emoțional nu e la îndemână.

+ Oportunitate de job: un fundraiser cu skilluri de advocacy

      2. Cercetare + comunicare strategică

România, știm cu toții, are un potențial agricol extraordinar și finanțări europene neabsorbite. În momentul de față, importăm 2/3 din alimente. Worldvision România și-a luat ca proiect liceele agricole din România, cele care pot da fermierii pentru viitorul agriculturii din țară. Licee în care, în momentul de față, intră elevi cu medii între 1 și 4, care nu pot intra nicăieri altundeva.

La nivel de comunicare, marea problemă au fost miturile: „agricultura e sapă” și „la liceul agricol nu se face școală”. Ioana Gheorghiță a gândit o cercetare pentru a scoate la iveală ce ar fi atrăgător ca promisiune pentru elevi, dar și pentru părinții lor și profesorii lor de generală, adulți care influențează sau uneori iau deciziile pentru ei.

Cercetarea pe teren a scos la iveală alte beneficii în afară de cele care erau la prima mână (oportunitate de angajare imediat, lucru cu animalele):

  • Relația elev/profesor e mult mai apropiată în liceele agricole, profesorii sunt mult mai atenți și implicați cu elevii lor. Cum părinții multora dintre ei sunt plecați la muncă afară, asta e un super asset.
  • Înveți făcând: componenta practică după 8 ani de tocit în școală e ce au menționat cei mai mulți elevi ca fiind cel mai mare atu. 

Din aceste insighturi a ieșit campania Mândru să fiu fermier.