UPDATE: Oferta de Early Bird a expirat, dar abonamentele pentru festival sunt în continuare disponibile pe Eventbook.ro.

Am lansat primele abonamente la Festivalul Superscrieri #9, cu un discount de 50% pentru acei entuziaști care vor să-și asigure de pe acum un loc pentru 22-23 martie. 

Ia-ți acum un ABONAMENT LA FESTIVAL

După 9 ani în care a creat o tradiție din susținerea jurnalismului de interes public din România, cu mai mult de 100 de autori premiați de-a lungul timpului și sute de cititori prezenți la talk-urile și evenimentele din ultimii ani, Superscrieri se întoarce într-un nou format, dar cu aceeași misiune – aceea de a crea o punte între scriitori și cititori. Alături de ei, în 2020, Festivalul Superscrieri te invită la două zile de descusut lumea în care trăim. Să căutăm răspunsuri la subiectele care ne-au măcinat conștiința colectivă în ultimul an și noi întrebări pentru a înțelege cum construim viitorul dintr-un prezent atât de neliniștit. Să le mulțumim acelora care, cu răbdare, desfac nodul realității și ni-l explică, cu cauză și efect. Să-i cunoaștem pe tinerii în care ne punem speranța lui mâine. Să știm cum putem și noi să contribuim la aceste #semnedeschimbare. 

Două zile care să dea înțelesuri noi semnelor pe care „în fiecare zi” le-a lăsat peste noi. 

🧲 Teasing din program

#semnedeviitor Tinerii mai citesc? Duminică (22 martie) ți-i aducem în față pe cei care credem că vor defini viitorul prin implicarea lor civică și socială, printr-un conținut propriu asumat, care ne reamintește tot mai răspicat că mâine aparține, de fapt, noilor generații și că noi ar trebui să-l construim în acest sens. 

#semnedeschimbare Ce se întâmplă după o bombă în presă? Luni (23 martie) intrăm în trei dintre cele mai puternice subiecte ale ultimilor ani, alături de jurnaliștii care le-au întors pe toate părțile și au arătat că jurnalismul poate, într-adevăr, să fie scânteia de la care se aprinde un foc în motorul societății civile și zguduie un sistem. 

#semnedecititor 
Ziua de luni se încheie cu Gala Premiilor Superscrieri, un moment de mulțumire pentru autorii și poveștile care ne-au ajutat să-l vedem pe 2019 mai clar în toată complexitatea lui. Jurnaliștii care au bătătorit terenul lui 2019 sunt cei alături de care și următorii ani pot sta mai des sub semnul transparenței și al deciziilor pe care le luăm în cunoștință de cauză. 

 Abonamentul asigură intrarea la evenimentele din cadrul festivalului de duminică 22 martie și luni 23 martie, inclusiv Gala Premiilor Superscrieri #9 (+ after party cu câștigătorii). 

Implică-te!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Writing
is healing

Oscar
Caragiale
DONEAZĂ