text: Anca Chimoiu
fotografii: Liviu Florin Albei, Claudiu Popescu
Pe Paul Steiger, Jacqui Banaszynski l-a prezentat la un eveniment într-o universitate din Missouri spunând că ar fi putut jura că este jurnalist încă de la prima lor întâlnire, și asta doar privindu-i pantofii, pe care nu îi avea niciodată lăcuiți.
„Since that time I have tried to keep my shoes shined”, cu acestea a deschis legendarul om de presă Paul Steiger seara de Superziceri, duminică, 19 noiembrie, pe scena sălii de teatru Apollo111, purtând o pereche de pantofi sport.
Steiger este unul dintre acei jurnaliști care a reușit să rămână toată viața în zona pionieratului, chiar și atunci când avea o carieră cu greutate în spate. La începutul-începutului, părinții viitoarei soții l-au privit cu scepticism pentru că nimeni în acele timpuri nu considera jurnalismul o carieră profitabilă. Cu timpul însă, și absolvenții unor colegii renumite au început să se îndrepte tot mai mult spre jurnalism și chiar și oameni cu studii de afaceri și management – care le-ar fi permis să se devină faimoși și bogați – au ales calea asta. A urmat o bună perioadă în care jurnalismul părea că își câștigase pentru totdeauna statutul și că își trasase cu fermitate granițele. După care a venit, pe nepusă masă, epoca internetului, care avea să schimbe totul pentru totdeauna. Afacerea profitabilă care fusese jurnalismul de print și TV a devenit peste noapte una cu termen de expirare. Sau o șansă. Paul Steiger a adus împreună o echipă de reporteri de investigație proveniți din redacții renumite ca Washington Post or Los Angeles Times, să lucreze pentru o publicație nouă, online. A înțeles foarte repede că s-au schimbat regulile jocului și a valorificat întocmai oportunitățile care veneau din această schimbare neașteptată:
„If you’re running a race, do you wanna be a truck with paper and ink in it or do you wanna be an electron? You know, an electron goes a lot faster and has no space limitations.”
După o carieră de 41 de ani în print, ca jurnalist și apoi ca managing editor al Wall Street Journal, în 2007, Steiger s-a pensionat. Avea pe atunci 64 de ani și se întreba ce anume putea face pe mai departe. A avut norocul nesperat de a întâlni un cuplu de filantropi foarte bogați, foști bancheri, dispuși să investească 10 milioane de dolari US într-un proiect de jurnalism de investigație, pentru care se consultau cu diferiți oameni din presă. A schițat pe o bucată de hârtie cum își imagina că ar putea fi redacția unei platforme de știri, iar spre surprinderea lui, finanțatorii au spus că era fix ce-și doreau. Această carte blanche i-a oferit șansa de a-și crea o echipă valoroasă încă de la început, mai ales și pentru că printul intrase deja în perioada de criză, ceea ce a însemnat inevitabil și concedierea unor condeie tocmai din zona de investigație (cea mai costisitoare parte a unei redacții).
Despre modele de redacții/publicații & susținerea lor, Paul Steiger & Natalia Antelava LIVE @ Weekendul Superscrieri 2018 (Teatrul Apollo):
Despre alcătuirea echipei, Steiger povestește cu mult umor: „My philosophy in management has always been to get as many smart people between me and the work as possible, so I knew the right people to recruit and hire.” Ca redacție nou-constituită, aveau însă o problemă: publicul nu auzise vreodată de ei, deși fiecare jurnalist în parte reprezenta un nume.
„The deal was that we were gonna do investigating reporting – and the goal in investigating reporting is to tell people what’s happening, to shine spotlight on abusive power and to give people that information that, if they believe you, they will go do something about it.”
Doar că nu poți avea efectul acesta, de serviciu public, dacă nu te citește nimeni. Așa că strategia adoptată de ProPublica a fost de a lăsa conținutul de pe site la liber, să poată fi preluat de oricine și, mai ales, de a alege partenerii de joc potriviți pentru promovarea fiecărei investigații în parte. În cazul acesta, parteneri înseamnă alte publicații cu care ProPublica să colaboreze pe un subiect, cărora să le ofere exclusivitate temporară și care să fie cea mai bună alegere pentru ca un subiect anume să ajungă la publicul care trebuie.
Singurul obstacol: să îi convingi pe ceilalți să se joace cu tine.
Primul ales a fost emisiunea TV 60 minutes, de pe CBS, poate cea mai cunoscută platformă de știri din televiziune. A doua investigație s-au gândit că s-ar potrivi mănușă la New York Times, dar nu au avut succes în a îi convinge. Era vorba despre o problemă de mediu, unde guvernatorul și legislatorul permiseseră unei companii să facă extrageri care, aflase reporterul ProPublica, poluau apa potabilă. Povestea afecta direct cetățenii statului New York, așa că s-au îndreptat spre un ziar mic, local, Albany Times Union, care ajungea direct la locuitorii din capitala statului. Pentru editorul ziarului nu a existat nicio îndoială: primea conținut gratis, de calitate și de maxim interes pentru publicul lui, care trebuia doar redimensionat ca să intre pe print. Articolul a ajuns pe prima pagină, iar până în prânz, guvernatorul a interzis extragerile până nu se rezolva problema de mediu. „One story on page one is worth 50 stories on page 16.” După acest succes, au ajuns să convingă și New York Times să le dea prima pagină.
Investigația „Deadly Choices at Memorial” a câștigat atât premiul Pulitzer pentru investigație cât și, pentru că fusese publicată în New York Times-ul de weekend, un alt premiu de prestigiu, de data asta pentru print, și anume National Magazine Awards. „So we have the same damn story winning both of those big prizes”, unul dintre beneficiile pe care le poți avea când colaborezi cu instituții de presă din alte medii.
La vârsta de 70 de ani, Paul a decis să lase locul de lider al ProPublica succesorilor lui, ca să rămână mai degrabă consultant editorial și să se ocupe de finanțări, cât și de deplasări ca cea la București. Investigațiile au mers însă mai departe la fel de bine și au făcut treabă, fie scoțând oameni din pușcărie, fie băgându-i pe alții după gratii și câștigând în continuare premii Pulitzer. Strângerea de fonduri din donații s-a dovedit a a fi mult mai ușor de realizat după alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA, moment în care donațiile private către redacție au crescut considerabil. Cu timpul, ProPublica nu a mai avut nevoie să caute colaboratori, pentru că a devenit o redacție căutată de jurnaliști foarte bine pregătiți.
„We are not the answer to the problem of investigative reporting in the United States, much less in the world, but we are a part of an answer.” a mai spus Paul Steiger. În condițiile în care întregul concept de presă s-a schimbat, în condițiile în care web-ul a răsturnat vechile modele, jurnalismul a devenit o mare oportunitate dar și un mult mai mare risc.
„The world now is trickier but much more exciting than it was ten years ago, and I wish you all good spirit and good living.” ne-a urat Paul Steiger înainte să părăsească scena.
***
Citește mai multe despre:
- cum l-a afectat pe tânărul Paul Steiger moartea președintelui Kennedy (în interviul pentru Adevărul)
- cum adevărul este și mai greu de găsit azi decât era în secolul trecut (cu Andra Matzal, pentru Scena9)
- povestea ProPublica, relatată de Sever Voinescu în 3 episoade, în Dilema Veche (episodul 1, episodul 2, episodul 3).
