donează

Natalia Antelava: „The essence of the investigating journalism is the follow-up.”

text: Anca Chimoiu
foto: Liviu Florin Albei

Natalia Antelava a fost jurnalist corespondent al BBC încă de pe băncile facultății și a avut astfel șansa și de a învăța jurnalism în „tranșee”, devenind reporter de război și de situații de criză. A trăit în mai multe locuri din lume și a acoperit mai multe teatre de război. Ca reporter extern trebuia să facă mereu presiuni la Londra sau la New York pentru ca reportajul să fie difuzat, așa că într-o bună zi, stând în aeroportul de la Sana’a, capitala Yemen-ului, și uitându-se la toți ceilalți jurnaliști care plecau odată cu ea s-a gândit că lucrurile au scăpat cumva de sub control în jurnalismul „clasic”. Era după șase săptămâni în care acoperise, pe cont propriu, criza din Yemen, viza turistică îi expira și risca să fie expulzată – așa că a trebuit să plece, deși lucrurile erau departe de a se fi terminat și clarificat la fața locului. Cum ar putea oare jurnaliștii de azi să facă follow-up consistent? Cum ar trebui să arate o redacție de știri care nu lasă lucrurile în aer și urmărește și ce se întâmplă în lunile de după o criză? După ce și-a pus aceste întrebări, s-a consultat cu diverși cunoscuți și prieteni din branșă pentru a vedea cum s-ar putea realiza acest tip de jurnalism internațional. A durat cam doi ani.

„We really want to create a platform that is not just commited to covering the crisis or a certain issue, but is also designed for continuity. A basic follow-up is important in any sort of journalism, as I was talking earlier today with Luiza on the incredible story about the surgeon here.”

Poveștile la care se gândea atunci Natalia nu apărea niciodată la marile televiziuni ori ziare. La fel ca în situația chirurgului Burnei din investigația Luizei Vasiliu (citește aici seria de 6 materiale): toate televiziunile erau prezente la marele eveniment medical anunțat cu surle și trâmbițe, dar nu venea nimeni a doua, a treia zi sau după o lună să verifice starea pacientului. Investigațiile pe care și le dorea urma să aibă aceeași abordare, pe termen lung, a unui subiect.

„One good example is what happened in Libya, when we had the NATO bombing in Libya; the spotlight was in Libya, everyone was in Libya, the hotels were full of journalists, we’re all covering Libya, then Gaddafi was gone, the bombing was over, then there was nothing in Libya and then the gassing happened.  And then we really didn’t know what happened with the NATO bombing and then the gassing, in six months.”

De aici, dar și din alte experiențe personale, precum cea din Yemen, a venit nevoia de continuitate: pentru înțelegerea cadrului, a informației puse în context și pentru livrarea unor povești care veneau cu mult mai mult decât informația brută oferită la știri, care urmăreau ce se întâmplă și după știre.

Natalia vorbind despre întâlnirea cu Zio Su, 8 ani, unic supraviețuitor din familia sa al ciclonului Nargis, care a lovit Burma în 2008, la TEDx Tbilisi.

Ideea de la care s-a plecat în Coda Story  a fost să folosească potențialul și instrumentele internetului, într-un mod diferit de ceea ce se mai făcuse până atunci. „As a foreign journalist, you send your story then you go to the bar. Now you have to give another update and so on and you never get your drink.”  în experiența Nataliei, în epoca internetului, articolele nu mai au sfârșit sau continuitate, ci mereu update-uri. Primul pas înainte a fost când, în 2014, proiectul Coda Story a câștigat competiția  Startups for News organizată de Global Editors Network.

Având în minte o platformă de reportaje care să realizeze mai mult decât aceste simple update-uri ale unei povești, Natalia și partenera ei londoneză de la începuturi au stabilit o întâlnire cu o agenție de web design care le-a cerut, pentru ce-și doreau ele ca platformă, 200.000 de lire sterline. Banii aceștia nu existau, așa că inițial părea că platforma mai trebuia să aștepte. „Where are those billionaires?” s-au întrebat la finalul întâlnirii, sperând într-o minune ca în cazul ProPublica. Investitorul străin cu multe milioane nu a venit, dar, în mod neașteptat agenția de web design le-a oferit realizarea unui prototip pro-bono și astfel Coda Story a început să prindă contur. Acela a fost momentul în care Natalia s-a gândit că planul chiar devine realizabil, iar încurajările prietenilor nu s-au lăsat așteptate, după cum a remarcat cu sarcasm: „Don’t worry about it, it is not gonna last.” Atunci avea să înceapă de fapt adevărata aventură: cea a strângerii de fonduri și a stabilirii de parteneriate pe termen lung.

Cum nu existau bani pentru a trimite și un fotograf pe teren, s-au gândit să înlocuiască pentru început partea vizuală cu materiale grafice și de ilustrații: „Editorially, we want to create content around individual events and to show what the big picture is. We wanted to be sure that the big picture is never lost but the details are interesting for other people too”, a spus Natalia. „We try to be as creative and truthful as we can.” În timp, Coda Story partea asta s-a dezvoltat într-un mic departament de grafică și animație care produce conținut nu numai pentru propriile investigații, dar și pentru alți parteneri, cum ar fi BBC (vezi aici excelenta animație My Family’s Deadly Escape from Raqqa) , departament care a devenit chiar o mică sursă de venit pentru platformă. 

Ediția-pilot Coda Story s-a lansat  cu o serie despre criza minorității LGBT în Rusia: Russia’s War on LGBTQ Rights. Această criză a fost urmărită timp de șase luni, ceea ce a dus inițial la asocierea Coda cu un site de susținere gay, dar lucrurile aveau să se lămurească în curând: poveștile căutau motivația pentru care Rusia a devenit așa de homofobă dintr-o dată, oficial și fără vreo motivație aparentă (citește aici un interviu mai detaliat cu Natalia despre subiect). 

„We take one story and follow it for a long period of time, stay on characters and subjects.”  

Abordarea Coda Story, deși o platformă recentă, este deja astăzi una de referință, pentru că e foarte greu să faci astfel de jurnalism în care poveștile și personajele să fie urmărite pe o perioadă lungă de timp. Întrebată despre viitor, Natalia  are planuri mari:  „In our dreams, Coda is going to be a media empire, we gonna steal Paul Steiger from ProPublica,  /…/ running ten-fifteen teams of journalists, covering different crisis around the world, globally, making connections that really help you understand, if you want to understand what`s happening.”

***
La câteva zile după prezența Nataliei Antelava la SuperZiceri și Superscrieri
#7, colaborarea dintre Reveal (The Center for Investigative Reporting) și Coda Story, și anume podcastul Russia s New Scapegoats a fost premiat cu prestigiosul duPont Award, motivația fiind “a courageous radio documentary … (that) shed new light on the dangers of Russia’s anti-gay movement and exposed its cynical motives.”

Urmărește Coda Story

Implică-te!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Writing
is healing

Oscar
Caragiale
Au mai rămas
zile până la
#GalaSuperscrieri2017