Sintia Radu face parte din juriul concursului Superscrierea Cititorilor. Lucrează în presă de vreo șase ani, dar se consideră jurnalist de mult mai puțin timp. A trecut prin tot felul de redacții (radio, TV și presă scrisă) cu tot felul de oameni care azi îi sunt fie prieteni, fie colegi, fie chiar mentori. Are liste întregi de cărți pe care vrea să le înceapă și zile de doar 24 de ore care îi dau peste cap toate planurile. Este Managing Editor al revistei Esquire, a luat locul I la categoria „Portret” a premiilor Superscrieri ediția 2012, și crede că jurnalismul e de departe cea mai tare meserie pe care și-ar fi putut-o alege.
Interviu publicat pe www.121.ro.
Ce ai citit în ultima vreme și ți-a schimbat percepția asupra realității?
Am liste întregi de povești cu potențial pe care nu am apucat să le citesc, dar ultima care m-a mișcat deosebit e “Never Let Go”, scrisă de Kelley Benham French pentru Tampa Bay Times, despre experiența de a naște un copil la aproape șase luni de sarcină. “Never Let Go” e o narațiune dureros de sinceră, o confesiune cutremurătoare a unei mame care trebuie să aleagă între a avea sau nu copilul pe care și l-a dorit în ciuda a tot, chiar dacă a-i da naștere poate însemna să-l condamne la o viață plină de probleme medicale și la dependența totală de părinții care nu vor fi mereu în preajmă. M-a impresionat cu atât mai tare cu cât am avut privilegiul de a-l cunoaște pe soțul lui Kelly, Tom French, care mi-a fost profesor în Statele Unite și care m-a surprins cu entuziasmul lui molipsitor. Întregul context mi-a adus aminte de cât de diferită e uneori existența altora față de ce ne închipuim despre ei și de câte lucruri înfruntăm toți în spatele ușilor închise.
Cum e să fii jurnalist femeie în România?
Dacă vorbim la modul general, cred că jurnalismul este o profesie frumoasă și totodată grea oriunde în lume și pentru oricine. Implică nenumărate sacrificii, mai ales în plan personal, sacrificii pe care e adevărat că uneori femeile le resimt mai tare, mai ales în ce privește familia de care tind să fie mai atașate. Totuși, există țări în care profesia de jurnalist presupune un parcurs mai anevoios pentru femei care sunt uneori date la o parte în favoarea bărbaților. Din fericire, în România nu cunosc astfel de cazuri. Așa că pot să spun că femeile în România se bucură din plin de toate plăcerile și neplăcerile din domeniul jurnalistic.
Care e modelul tău de femeie?
Admir femeile care conduc imperii în timpul săptămânii și coc prăjituri în weekend, pe cele care bat cu pumnul în masă, dar care lasă să li se vadă manichiura proaspăt făcută, pe cele care dau sfaturi despre putere în timp ce se luptă cu capacele înțepenite ale borcanelor, pe cele desculțe la volan, cochete la piață și seducătoare în bucătărie. Pe orice femeie care, de multe ori, joacă după reguli, dar care știe că viața se trăiește cât mai departe de ele.
Care crezi că e relația femeilor de astăzi cu tabloidele și cu scrierile de calitate?
În România, observ că femeile citesc mai mult decât bărbații. Ce anume aleg să citească depinde de educație, de experiențe, etc. Văd în general că oamenii care au avut șansa și interesul să afle mai multe lucruri despre lumea în care trăiesc, de exemplu cei care călătoresc des, sunt mai exigenți în ce privește lectura pentru că au șansa să compare oferta din România cu cea din alte părți. În tot cazul, există public pentru lecturi “lejere” și public pentru scrieri de calitate.
Ce a însemnat pentru tine premiul Superscrieri pe care l-ai câștigat la ediția 2012?
A fost o surpriză și totodată o mare bucurie. Am spus-o și o repet de câte ori am ocazia: sunt deosebit de mândră că am reușit să obțin premiul Superscrieri pentru un material despre un subiect nu tocmai comod în România și anume pentru povestea unei persoane transsexuale. Faptul că jurnaliști pe care îi respect au votat un asemenea subiect într-o țară care încă se luptă cu homofobia a însemnat nespus pentru mine și cred că e un semn de evoluție.
Ce înseamnă, pentru tine, un cititor responsabil?
Un cititor selectiv și implicat, care susține publicațiile și autorii preferați prin sugestii sau prin semnalarea oricăror nereguli. Practic, un cititor care înțelege că el are, până la urmă, cel mai important rol: el reprezintă cererea care, în cele din urmă, va dicta oferta.
Cum ar arăta o Românie cu cât mai mulți astfel de cititori?
Ar fi probabil mai frumoasă și mai interesantă pentru toți prietenii mei care au părăsit România și care îmi mărturisesc că de-abia așteaptă să se întoarcă atunci când lucrurile vor merge mai bine. Și spun asta pentru că un cititor responsabil e în cele din urmă un om responsabil și România va avea numai de câștigat când va fi populată de mulți oameni de acest fel.
Cum crezi că ar trebui să reacționeze părinții, în general, la ideea unui astfel de concurs? Poate fi văzut ca un instrument care să le asigure copiilor lor un mediu cât mai sănătos (informațional, în speță) în care să crească?
Un astfel de concurs e un pretext pentru a scoate la iveală calitatea și orice instrument de acest fel e binevenit. Stabilește niște repere, niște “uite povești ca astea mi-ar plăcea să mai citesc”, iar asta influențează în cele din urmă capacitatea de selecție a cititorilor. Deci dacă astfel de concursuri s-ar organiza mai des, cititorii, fie ei părinți sau copii, ar avea mai multe șanse să găsească scrieri valoroase care să le educe în cele din urmă gustul pentru lectură.
Care este modelul tău de jurnalist?
Pe lângă toate criteriile de profesionalism (care sunt foarte multe) de care țin cont când analizez un jurnalist, simt o deosebită atracție și respect față de cei care sunt pur și simplu niște oameni buni, adică sufletiști și inimoși. Sună banal sau pare că se îndepărtează de regulile de obiectivitate pentru care jurnalismul e renumit, dar cred că bunătatea este o calitate esențială în profesia asta. Bunătatea te face să te intereseze problemele altora, deci ca jurnalist te vei mobiliza mai repede pentru a apăra niște cauze, te face să abordezi oamenii din jurul tău cu bun simț, să nu dai buzna în viața lor fără măcar să le explici ce li se întâmplă și te va face să-ți dorești să schimbi lumea în bine pentru cei pe care îi vezi că suferă sau pentru cei pe care îi prețuiești. Practic, te face să-ți pese și asta e întotdeauna bine.
Un sfat pentru cei care speră să schimbe lumea prin ceea ce citesc/scriu?
Nu prea îmi permit să dau sfaturi celor care scriu, pentru că și eu sunt unul dintre ei. Mi-aș dori doar ca toți ce care fac asta acum să persevereze indiferent de obstacole pentru ca prin perseverența lor să facă loc scrierilor de calitate și tuturor celor care vor să practice meseria asta la nivel înalt. Celor care citesc le-aș sugera să fie mai atenți. Lectura e un vot de încredere pe care îl oferi poveștii/autorului/publicației, deci să aibă grijă cui îl oferă. Apoi lectura e și o investiție în propria dezvoltare. Investești timp, uneori efort pentru a înțelege scrieri complexe și speri să rămâi cu informații și cu stări deosebite, care să te ajute să crești ca individ. Deci ar fi bine că fiecare dintre noi să-și petreacă orele citind lucruri de calitate pentru că, precum știm, există și investiții păguboase și alea nu plac nimănui :).
Concursul Superscrierea Cititorilor este o extensie a Premiilor Superscrieri, non-ficțiuni care schimbă lumea. De data aceasta cititorii au fost cei care au propus în concurs texte de non-ficțiune pe care le consideră valoroase. Înscrierile s-au încheiat pe 9 mai, concursul aflându-se acum în faza de jurizare, iar câștigătorii urmând să fie anunțați pe 20 mai, pe site-ul nostru.