Le supermulţumim prietenilor care susţin această iniţiativă şi sperăm ca pe parcurs lista să crească:
A patra ediţie Superscrieri patronată de
BRD – Groupe Société Générale
Prietenii de la BRD – Groupe Société
Le suntem recunoscători pentru toate lumile și poveștile pe care ni l-au deschis și pe care ne ajută să le creștem în continuare!
Sponsor principal, a patra ediție la rând
AVON Cosmetics România
Cu o activitate de peste 15 ani în România, Avon s-a implicat în acţiuni filantropice, centrate cu predilecţie pe inițiativa de „luptă împotriva violenței domestice” şi împuternicirea femeilor.
Ne bucurăm să îi avem ca prieteni și susţinători, pentru că nimic nu este mai important pentru jurnalism decât protejarea şi promovarea drepturilor egale. Timp de trei ani ne-au demonstrat, pas cu pas, răspuns cu răspuns, că au încredere în toate demersurile și acțiunile noastre, un lucru rar de găsit printre marile companii care au nevoie să-și facă îndeplinească anumite planuri și strategii prin proiectele pe care le susțin.
Împreună am mai realizat și programul Bursele Superscrieri/Avon, prin care am oferit finanțare pentru realizarea a 12 materiale jurnalistice de impact pe tema „violența domestică” și punem pe roate un alt proiect major, pe care îl vom anunța în curând.
sponsor de categorie
Romanian Business Leaders este o comunitate a oamenilor de business, a treia ediție alături de noi, care funcționează în funcție de aceste patru valori: integritate, acțiune, altruism și încrederea în România.
Și ei, ca și noi, cred într-o Românie pozitivă, o Românie a valorilor și a unei societăți care prezintă modele demne de urmat.
Le-am povestit despre credința noastră în puterea cuvintelor de a schimba minți și suflete, de a revela lumea în care trăim și i-am convins că e un “business” bun în care să investească.
Așa a apărut premiul special sponsorizat prima oară de RBL, Superscrierea anului, în valoare de 1000 de euro.
sponsor de categorie
ORANGE
Orange este numele sub care creativitatea, îndrăzneala şi tehnologia se întâlnesc pentru a le oferi oportunitatea oamenilor să comunice aşa cum simt. Lider pe piata serviciilor de telecomunicaţii mobile din România, Orange este printre primii susținători de bază ai Superscrierilor si, prin susținerea acestui gen de proiecte, Orange participă la un demers de încurajare a autorilor și de responsabilizare a cititorilor.
sponsor de categorie
FAN COURIER
FAN Courier este liderul serviciilor de curierat rapid din România. Le mulțumim pentru susținerea oferită trei ediții la rând și ne-ar plăcea ca scrierile bune, care pot influența în bine relațiile dintre oameni și perspectiva asupra lumii în care trăim, să ajungă la un public cât mai larg, cu aceeași rapiditate și seriozitate precum livrările lor.
sponsor de categorie
Rogalski Damaschin Public Relations
Suntem mândri să avem, pentru prima oară, printre susținătorii acestei ediții și o agenție de PR de top în țara noastră, adică niște oameni care înțeleg puterea poveștilor bune de a ne aduna și a ne determina să fim mai activi în direcții care pot produce schimbări pozitive la nivel de comunitate și chiar de societate.
Friends\TBWA
În descriptorul de pe site-ul nostru veți vedea că scrie „FFFF – the good wing of Friends\TBWA”. Pentru că această agenție de advertising cu spirit mare este nu numai nașul Fundației Friends For Friends, dar și susținătorul numărul 1 al ideilor și proiectelor Fundației, inclusiv al Premiilor Superscrieri.
Le mulțumim și de această dată pentru tot suportul material (atât financiar, cât și logistic) și pentru prietenia și răbdarea cu care ne ajută să creștem acest proiect la valoarea și amploarea pe care le merită.
iVOX sunt experți în sondaje, așa ne sunt de un mare ajutor, căci pregătim împreună niște surprize la această ediție.
Prieteni și parteneri media
HotNews este unul dintre cele mai vizitate site-uri de știri din România, atrăgând peste 2.000.000 de vizitatori unici lunar. Este un site generalist, abordând o gamă largă de subiecte de actualitate, de la economie și politică până la sport și tehnologie. Ne bucură mult colaborarea cu ei, deoarece pe platforma HotNews publică un număr însemnat de superjurnaliști, dintre care unii chiar fac parte din juriul Superscrieri.
Șapte Seri este primul ghid săptămânal de petrecere a timpului liber și de informație culturală din România. De la începuturile din 1998, ghidul a crescut, ajungând ca în noimebrie 2007 să fie publicat în București și în alte 11 orașe. De la viziunea inițială a unui ghid de petrecere a timpului, publicația s-a dezvoltat înglobând și articole de opinie de la diverși colaboratori. Le mulțumim pentru colaborare și pentru că promovează valorile pe care căutăm să le încurajăm prin premiile Superscrieri în paginile lor.
Decât o Revistă este publicație trimestrială care își propune să reflecte și să explice, în cuvinte și imagini, ideile și obsesiile României de azi. Misiunea lor este să construiască povești care să stârnească, să edifice, să amuze, să creeze emoție. Decât o Revistă este unul dintre cei mai importanți exponenți ai valorilor pe care le căutăm, le încurajăm și le premiăm în presa românească de azi.
RISE Project este o comunitate de jurnaliști, programatori și activiști care își propune să investigheze și să dezvăluie crima organizată și corupția care afectează România și țările din regiune. Rise Project nu este doar o platformă de publicare a investigațiilor, ci și un program de vizualizare a intereselor nevăzute din România. Prin expunerea grafică de persoane, afaceri, litigii și legături RISE Project scoate la lumină rețelele subterane. Le mulțumim pentru că, la fel ca noi, încearcă să aducă o schimbare în bine în România.
Centrul pentru Jurnalism Independent este o organizatie non-guvernamentală, non-profit, care acționează pentru profesionalizarea presei prin păstrarea standardelor jurnalistice și prin dezvoltarea unui mediu echilibrat, onest și responsabil în mass-media. Organizează cursuri, seminarii, dezbateri și mese rotunde pentru jurnaliștii care sperăm că vor redacta următoarea Superscriere.
ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei a apărut în 1994 ca departament de monitorizare a presei în cadrul Aşezământului Cultural Academia Caţavencu. Din iulie 2006 ActiveWatch a devenit organizaţie de sine stătătoare, constituită legal ca asociaţie. În activitatea lor, cei de la ActiveWatch susțin politicile de bună guvernare și libertatea de exprimare, luptă împotriva discriminării și dezvoltă educația media. Le mulțumim pentru activitatea lor care vine pentru a pune bazele unei prese libere și de calitate, generatoare de Superscrieri.
Igloo Media este una dintre cele mai apreciate companii independente de pe piața editorială din România. Editează lunar publicația Igloo habitat & arhitectură. Deoarece în paginile ei, revista îmbină informațiile despre tendințe în arhitectura și desingn-ul modern cât și anchetele asupra subiectelor fierbinți ale spațiului urban, cititorii revistei nu sunt doar specialiști în arhitectură ci și cei interesați de cultura contemporană în sens larg.
RomâniaPozitivă.ro este o platformă de informație și educație pozitivă, cu peste 15.000 de exemple de bine despre România. Le mulțumim pentru că, la fel ca și noi, într-o țară în care majoritatea locuitorilor se complac în a se plânge și a fi critici, ei caută exemple de oameni care fac lucruri pozitive și îi promovează.
Veioza Arte este o televiziune on-line care documentează și arhivează arta și cultura independentă, underground și de avangardă din România. Prin documentarele și interviurile lor, cei de la Veioza Arte au creat o arhivă deschisă a schimbărilor din istoria vie a artelor Românești. Le mulțumim pentru activitatea lor de a documenta și promova artiștii români contemporani, așa cum noi promovăm jurnaliștii.
Bookblog.ro este un blog cu și despre cărți, scris de o echipă de 12 oameni pasionați de literatură. Le mulțumim pentru că promovează cititul și cărțile bune, deoarece Superscrierile au nevoie de supercititori.
Super-susținători
Profilul iniţial de ştiinţe umaniste al Editurii Humanitas este astăzi mult extins, editura publicând în prezent atât literatură, filozofie, religie, ştiinţe sociale şi politice, istorie şi memorii, cât şi carte de ştiinţă, carte practică, albume de artă, carte pentru copii şi carte şcolară. Prietenia noastră cu această editură s-a născut din prietenia cu Lidia Bodea, Director General și membră a juriului Superscrieri în 2012 și ne dorim să creștem împreună cât mai multe povești de bine.
Relația noastră cu Editura Publica a evoluat frumos de la vecini la prieteni. Lucru care ne bucură nespus, mai ales că ne-au trimis în dar pentru Biblioteca FFFF cam toate titlurile publicate de editură. Faptul că Publica identifică și promovează acele cărți capabile să producă schimbare este despre aceeași putere a cuvintelor pe care încearcă să o scoată în față și Premiile Superscrieri. Ne-au susținut și anul trecut și o vor face și anul acesta, iar noi sperăm ca sloganul lor „Aduce idei” să funcționeze pentru cât mai mulți.
Ceaiuri extraordinare și o ceremonie contemporană a ceaiului.
Tea Forte este brandul care a oferit lumii, în 2003, piramidele de mătase ca o alternativă mai elegantă și mult mai practică a clasicelor pliculețe de ceai, iar de atunci continuă să surprindă prin calitatea și varietatea ceaiurilor și designul inovator al accesoriilor.
Tea Forte lucrează direct cu o serie de cultivatori de ceai pentru a obține acele arome diverse și subtile, ceea ce i-a adus brandului o selectie de ceaiuri multipremiate. Și pentru că și ei, ca și noi, sunt într-o continuă căutare a excelenței, ne sunt alături în acest proiect și vor sprijini concursul Superscrieri.