Susținători 2020

Le supermulţumim prietenilor care susţin această iniţiativă şi menținem deschisă invitația către cei care vor să fie parte din poveste:

Parteneri de creștere

Susține categoria Portret

FAN COURIER

FAN Courier este liderul serviciilor de curierat rapid din România și probabil compania care și-a pus cei mai mulți angajați în slujba Superscrierilor, prin curierii care ne-au livrat sute de super-povești. Sunt alături de noi deja de șase ediții, ajutându-ne să ducem acele scrieri care pot influența în bine relațiile dintre oameni și perspectiva asupra lumii în care trăim la un public cât mai larg, cu aceeași rapiditate, plăcere și seriozitate precum livrările lor.

Susține categoria Opinie

KAUFLAND

Ne simțim onorați să fim, deja pentru al patrulea an, unul dintre proiectele în care Kaulfand investește încredere. Susținerea lor, încă o dată din poziția de partener de creștere, ne validează munca și ne dau curajul necesar pentru a continua, și în acest an, să construim rafturi pentru povești puternice.

Susținători premii

Susține premiul cel mare, Superscrierea Anului

BRD – Groupe Société Générale

Prietenii de la BRD – Groupe Société Générale ni s-au alăturat în 2013 când, datorită lor, am reușit pentru prima dată să acoperim în întregime tot ce a însemnat realizarea Galei de Premiere. Relația noastră a devenit din ce în ce mai puternică în acești ani, BRD devenind un aliat de bază al nostru în aprecierea și sprijinul conținutului jurnalistic de calitate în România. Nu numai că ne-au fost alături în cea mai importantă poziție a unui partener al nostru de până acum, aceea de partener strategic, dar împreună am construit un alt proiect important, Bursele Superscrieri/BRD pe tema educației, care a avut ca rezultat publicarea a 12 materiale de profunzime pe o temă de interes public precum educația, ]ntre anii 2015-2016. Pe lângă asta, tot ei au fost cei care au venit cu ideea de-a aduna cele mai bune materiale premiate la Superscrieri între coperțile unui volum – „Superscrieri: Drumul generației noastre”, ca o radiografie a tensiunilor care ne-au traversat societatea de-a lungul anilor 2011-2014. Între timp, tot cu ajutorul lor, am publicat și „Superscrieri 2.0”, pentru a pune în bibliotecile cititorilor și cele mai bune materiale jurnalistice ale anilor 2015-2017.

Le suntem recunoscători pentru toate lumile și poveștile pe care ni le-au deschis și pe care ne ajută să le creștem în continuare!

Susține categoria Fotojurnalism

ENEL

Energia lor pozitivă însuflețește pentru al patrulea an proiectul Superscrieri. Datorită susținerii lor am putut transforma premiul special de Fotojurnalism în categorie de sine-stătătoare, ba chiar împărțită în două subcategorii, cât să acopere atât forografia documentară, cât și cea de news, fiecare cu câștigătorul ei. Ne foarte bucurăm de acest parteneriat, mai ales că cele mai multe superscrieri au nevoie, la propriu, de energia lor pentru a fi redate lumii în mediul online.

Susține categoria TV&video-jurnalism

MEDLIFE

Credem că unul dintre primii pași spre o societate sănătoasă e susținerea celor care îi pun diagnosticul corect, chiar și în situațiile de nedreptate. În ultimii doi ani, Medlife ne-a fost alături în susținerea super-jurnaliștilor care fac lumea mai bine prin dezvăluirea tuturor aspectelor ei, care ne sunt ochii și urechile de la fața locului, în cele mai importante subiecte cu care ne confruntăm. Ne bucurăm să-i avem alături pentru o a treia ediție ca susținători.

Susține categoria Investigație

Think Digital

Susține premiul special Activloggerul Anului

BITDEFENDER

În urmă cu trei ani, ne-au inspirat să îi sărbătorim cu un premiu pe aceia care profită de cele mai noi forme de exprimare puse la dispoziție de mediul digital, pentru a însănătoși societatea din jurul lor.  Împreună am decis să creăm un premiu special, din dorința de a încuraja vocile acelor tineri care au potențialul de a schimba atitudini și percepții prin vlogging. Continuăm și anul acesta căutarea unor astfel de voci, care să ne inspirea și dea încredere pentru mai departe.

Susține premiul special Generația2020

AZARIA FOOD

Azaria este nu doar „prietenul din umbră al cofetarului din România”, ci și prietenul din umbră al tinerelor talente jurnalistice pe care le premiem la Superscrieri. Ne bucurăm pentru al doilea an de parteneriatul cu ei, care zicem noi că ne aduce, metaforic, fix doza necesară de dulce ca să ne mențină mințile alive&kicking atunci când ne raportăm la tinerele noastre talente ce merită încurajate. 🙂

Friends\TBWA

În descriptorul de pe site-ul nostru veți vedea că scrie „FFFF – the good wing of Friends\TBWA”. Pentru că această agenție de advertising cu spirit mare este nu numai nașul Fundației Friends For Friends, dar și susținătorul numărul 1 al ideilor și proiectelor Fundației, inclusiv al Premiilor Superscrieri.

„Proiectul de suflet este nu o campanie publicitară, ci această fundație. Este un proiect pe care îl finanțăm, găzduim și ajutăm cu tot ce putem noi, oamenii de la Friends\TBWA. Și în jurul căruia îi invităm pe toți cititorii și oamenii cu idei și energie din România!” – Sorin Trâncă, Managing Partner Friends\TBWA & fondator FFFF

Le mulțumim și de această dată pentru tot suportul material și pentru prietenia și răbdarea cu care ne ajută să creștem acest proiect la valoarea și amploarea pe care le merită.

Europa FM
partener media oficial

Mulțumim și super-prietenilor și susținătorilor media care ne ajută în fiecare an să ducem Superscrierile la oamenii potriviți.

Printre cei care ne-au dat votul lor de încredere și în acest an se numără: Pagina de Media, IQads, MondayMemo, Savantgarde, Scena9, The Institute, Bookster, Books-Express, Centrul pentru Jurnalism Independent, Decât o Revistă, RISE Project, IGLOO Media, România Pozitivă, Cărturești, Editura Humanitas, Editura Publica și mulți alții.