CE SUNT PREMIILE SUPERSCRIERI ȘI CUI SE ADRESEAZĂ
Competiţia promovează jurnalismul de profunzime şi scrierea creativă despre oameni, evenimente şi momente reale.
Premiile Superscrieri sunt menite celor care se încăpățânează să documenteze subiectele pe care le consideră relevante, indiferent de numărul de click-uri probabile; celor care, pentru a înțelege cum stau lucrurile de fapt, se documentează tenace, până la ultima sursă; celor care scriu/filmează cu grijă, cu discernământ și cu talent – indiferent că e vorba despre oameni, despre evenimente, despre țara noastră în general.
Poveștile bine spuse, credem noi, chiar pot schimba lucruri: atitudini, judecăți și prejudecăți, cutume, norme, uneori chiar legi; și mai credem că schimbarea adevărată așa se întâmplă – de jos în sus.
Pornind de la aceste premise, deschidem competiția Premiile Superscrieri pentru toți autorii de limbă română – consacraţi sau nu, din presa tipărită sau de pe platforme digitale ori TV/video, jurnalişti sau bloggeri, profesionişti sau amatori. Nu impunem niciun fel de limite de vârstă, sex, domiciliu, naționalitate.
Superscrieri își propune să încurajeze în continuare și autorii care publică, în limba română, materiale de impact în Republica Moldova. Aceștia se pot înscrie la oricare categorie de concurs, mai puțin la categoria Presă locală. Trebuie doar să bifeze în formularul de înscriere mențiunea că materialul nu a fost publicat România.
Membrii juriului pot propune în competiție materiale valoroase care nu au fost înscrise de autori.
IMPORTANT DE ȘTIUT:
SUNT ELIGIBILE materialele publicate/difuzate – în orice mediu, tipărit sau electronic – în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024.
PERIOADA LIMITĂ ÎN CARE VĂ PUTEȚI ÎNSCRIE, pe baza formularului online, este până pe 31 ianuarie 2025.
DE REȚINUT: Completând formularul de înscriere, vă dați acordul că materialele pe care le înscrieți în concurs vor putea fi expuse și citate de către Fundația Friends For Friends (FFFF), cu menționarea numelor autorilor, în scopul promovării concursului și a câștigătorilor.
Toate datele personale colectate prin formularul de înscriere vor fi strict utilizate în desfășurarea proiectului Superscrieri.
TAXA DE PARTICIPARE este de 20 lei/fiecare lucrare înscrisă și se face exclusiv online, direct din formularul de înscriere. Suma cumulată din taxele pe care voi, candidații, le plătiți pentru înscriere, va merge, în final, către autorul recompensat cu Premiul Juriului 2024.
NU IMPUNEM NICIO LIMITĂ pentru nr. de materiale / participant / categorie de concurs; puteți candida cu un număr nelimitat de materiale. EXCEPȚIE DOAR categoria Audio/Podcast (vezi detalii la descrierea categoriei).
FOȘTI MEMBRI AI JURIULUI pot participa în concurs doar după o pauză de o ediție în care nu au jurizat.
DETALII TEHNICE:
a) Pentru materialele text:
Materialul trebuie trimis sub forma unui .pdf, cu o dimensiune maximă de 20 MB. Eventualele fotografii/ilustrații care însoțesc materialul pot fi încărcate și ele în acest .pdf.
Avem o limită maximă de 50.000 de semne (cu tot cu spații) – suficientă, credem noi, pentru a acoperi complexitatea oricărui tip de subiect; în caz că materialul original e mai lung, vă rugăm să trimiteți, ca aplicație, o versiune de max. 50.000 de semne (cu tot cu spații) și să ne furnizați, la final, linkul către materialul original;
Aveți grijă ca materialul înscris în competiție să fie corect redactat în termeni de ortografie; diacriticele sunt obligatorii;
Aveți grijă și la formatări; recomandăm font Times New Roman corp 12, cu paragrafe clar delimitate (tab-uri sau interspațieri).
b) Pentru materialele video înscrise la categoria TV & video jurnalism:
Asigurați-vă că link-urile pe care le furnizați juraților sunt funcționale; în baza lor va fi făcută jurizarea (nu vă solicităm upload/transfer de fișiere video, doar link-uri către materiale).
CALENDAR Premiile Superscrieri XIV:
până pe 31 ianuarie 2025 – aplicații la cele 9 categorii principale de concurs
februarie 2025 – nominalizări publice la premiile onorifice și la premiile speciale de susținere
aprilie 2025 – anunț nominalizați/publicul votează Superscrierea Cititorilor
mai 2025 – Gala de Premiere
Vom anunța și alte evenimente pe parcursul ediției.
AȚI PUTEA AJUNGE ÎN SITUAȚIE DE DESCALIFICARE DACĂ APLICAȚIA:
Nu respectă termenul limită de trimitere (31 ianuarie 2025, ora 00:00)
Nu respectă termenul de publicare a materialului cu care candidați (1 ianuarie – 31 decembrie 2024);
Nu include toate datele solicitate în formularul de înscriere și/sau juriul constată că acestea includ neadevăruri/falsuri;
Nu respectă condițiile tehnice de redactare a materialului (limba română, cu diacritice și formatare text, limită de semne, link valid pentru video);
Se înscrie la o categorie în care materialul nu se încadrează (vezi definițiile și criteriile de categorie specificate în regulament);
Există dovezi că titularul aplicației sau membrii echipei au încălcat Codul Deontologic Unic al presei românești, adoptat la Convenția Organizațiilor Media din octombrie 2009.
Dat fiind specificul clar definit al Premiilor Superscrieri și faptul că există categorii de concurs explicit definite, alte materiale precum poeziile, comunicatele de presă, cărțiile, scenariile etc. nu sunt eligibile.
Odată materialele înscrise în concurs, acestea nu mai pot fi modificate (conţinut, categorie, înlocuire cu alt material etc).
CATEGORIILE DE CONCURS
REPORTAJ
(pe un subiect din anul curent, de preferat)
Această categorie premiază abordări originale, creative, care aduc un suflu nou în prezentarea unui eveniment sau a unui fenomen pe un subiect din anul curent (2024).
Sunt încurajate materiale în care se ocolesc clișeele de abordare și în care o documentare solidă, riguroasă, de profunzime, este pusă în valoare de scriitură.
OPINIE & COMENTARIU
(pe un subiect din anul curent, de preferat)
Această categorie premiază o perspectivă personală sau o luare de poziție bine argumentată și originală față de evenimente/personaje/fenomene legate de subiecte de actualitate, din România sau din afara țării.
Opiniile înscrise pot fi difuzate în media tradițională (tipărită sau online), după cum pot fi prezentate și pe bloguri sau site-uri personale. Sunt acceptate în cadrul categoriei și opiniile / comentariile publicate pe alte canale electronice, precum platforme social media, comunități online sau canale de streaming audio-video. Pentru opiniile scrise, limita de întindere este 7500 de semne (circa 1500 de cuvinte).
TV&VIDEO-JURNALISM
Această categorie premiază povești și abordări originale care folosesc mijloacele video pentru a aduce un subiect de non-ficțiune în atenția publicului.
Pot fi ediții speciale, episoade/serii, transmisiuni din cadrul unor emisiuni TV sau alte canale media.
INVESTIGAȚIE
Această categorie premiază forța și claritatea unei documentări ce aduce în atenția publică un subiect relevant și de interes pentru societate. Sunt eligibile materialele distincte sau seriile de materiale, cu sau fără componentă multimedia.
FOTOJURNALISM
Poți opta între subcategoriile de premiu Fotografie documentară și Fotografie de news.
NU UITA – caption-urile trebuie traduse și în limba engleză în pdf-ul trimis.
Fotografie documentară: o serie de imagini care prezintă povestea unui om, a unei comunități sau a unui fenomen.
Fotografie de news: o serie de imagini care prezintă un eveniment de știri, planificat sau spontan.
Direcții de jurizare:
- Relevanța jurnalistică/documentară a subiectului propus
- Coeziunea seriei
- Impactul vizual (calitatea tehnică și estetică a fotografiilor)
- Respect pentru demnitatea subiectului
Detalii tehnice:
- maximum 12 imagini per serie (minimum 6)
- la cererea juriului, participanții trebuie să trimită originalul
- seria de fotografii trebuie trimisă în format .pdf
PRESĂ LOCALĂ
Această categorie premiază subiecte importante, de impact, publicate în presa locală în ultimul an, indiferent de genul jurnalistic și formatul în care sunt prezentate.
AUDIO/PODCAST
Categoria premiază producții audio (materiale independente, serii, emisiuni radio sau podcasturi de non-ficțiune) care abordează subiecte de interes public.
Fiecare realizator poate participa în concurs cu maximum 3 producții (materiale independente, serii sau emisiuni).
În cazul înscrierii în concurs a unei serii sau a unei emisiuni repetitive, concurenții selectează cel mult 3 materiale (episoade) pe baza cărora juriul va face evaluarea.
DEBUT JURNALISTIC
Această categorie premiază materiale realizate de jurnaliști la început de carieră (maximum 2 ani de profesie), care se remarcă prin talent și dedicație în prezentarea unor subiecte de interes (indiferent de genul jurnalistic și format) – publicate în ultimul an.
În cadrul categoriei de concurs vor fi înscrise, prioritar, materiale jurnalistice semnate doar de debutanți. Alternativ, pot fi înscrise și materiale colaborative, realizate de jurnaliști debutanți în echipă cu jurnaliști seniori (cu o experiență profesională mai mare de 2 ani) – dar cu condiția ca materialele să nu aibă mai mult de doi semnatari.
CIVIC INFLUENCERS
Categoria se adresează celor care creează conținut în spirit civic sau social în mediul online, pe orice platformă (FB, Instagram, TikTok, Youtube, blog etc.) sub formă scrisă/video/audio/foto și care:
– urmăresc să aducă la cunoștința publicului o temă socială de importanță generală pentru societate, într-un mod responsabil
– care încurajează implicarea civică
– care au un rol educativ pe diverse subiecte.
Premiem autorul și materialul (tema abordată) cu cea mai mare relevanță pentru această categorie. Acceptăm materiale stand alone și serii de materiale care constitutie o poveste integrată. Credem că această categorie nouă poate ajuta la combatarea dezinformării, extremismului și polarizării.
Criterii de jurizare
-
- Conținut informativ coerent
- Relevant pentru societate
- Impact pozitiv
- Reach-ul nu va fi criteriu definitoriu, ci calitatea materialului și mesajul vor fi prioritare
- Încurajarea implicării civice
Condiții de înscriere:
-
- Nu se pot înscrie materiale produse în urma unor parteneriate plătite cu branduri comerciale. Dacă autorul abordează tema respectivă și în materiale independente, acestea din urmă pot fi înscrise.
- Nu se pot înscrie autori și/sau materiale rezultate în urma colaborării cu autorități publice.
Fiind o categorie largă, de inovație, ne lăsăm libertatea de a rafina aceste criterii pe parcurusul jurizării, împreună cu juriul dedicat categoriei.
Definirea direcțiilor/criteriilor de jurizare
CRAFT – Materialul este fluent și imersiv, iar construcția narațiunii sau argumentării e solidă, cu firul roșu bine evidențiat. Argumentele, exemplele și referințele (date, citate, fapte) sunt integrate natural.
DOCUMENTARE – Documentare de substanță, din multiple surse, pe mai multe straturi. Jurnalistul folosește interviul, observația directă și alte tipuri de material documentar; acolo unde este cazul, conturează contexul. În cazul unui subiect de pe agenda publică, aduce obligatoriu informație nouă.
IMPACT – Materialul a generat sau are potențialul de a produce rezultate, de la cifre de audiență, la generarea de schimbări de atitudini sau măsuri sistemice, la nivel micro sau macro. Vom lua în calcul, eventual, și viralizarea / citarea / preluarea unui material, existența unor replici sau materiale de follow-up (mai ales la opinie). De asemenea, vor fi punctate materiale care produc schimbări la nivel de proceduri, politici publice sau generează reacții ale instituțiilor (mai ales la investigație și reportaj).
NOVELTY FACTOR – Autorul găsește perspective noi, non-standard, de a spune povestea. Includem aici integrarea de conținut multimedia sau de unelte de vizualizare a datelor, dar și abordări narative curajoase. De asemenea, punctăm materiale care propun interpretări noi ale unor subiecte (de la greenwashing la asistați social).
ACTUALITATE – Subiectul e relevant pentru timpul prezent.
JURIZARE
Evaluarea materialelor se face de către un juriu format din peste 20 de membri cu reputație în jurnalism, mass-media sau alte domenii din sfera comunicării. Jurizarea constă în trei faze: acordare de punctaje în două reprize și dezbatere, în funcție de criteriile de jurizare. Punctajele nu vor fi făcute publice.
Conflict de interese
Membrii juriului nu vor nota acele lucrări care i-ar putea pune în conflict de interese, de exemplu:
– Există un motiv personal sau profesional care afectează obiectivitatea în evaluarea lucrărilor;
– Pot fi înscrise în competiție materialele realizate în cadrul programelor Bursele Superscrieri (dacă acestea sunt publicate în termenul prevăzut de Regulament). Jurații care au participat și la selecționarea propunerilor de proiecte pentru a fi realizate în cadrul programelor de burse se vor recuza de la jurizare, chiar dacă pentru acest program au evaluat doar idei de proiecte și nu materialele finale.
CATEGORII DE PREMII
Vor fi anunțați mai întâi nominalizații, apoi locurile 1, 2 și 3 pentru fiecare categorie și premiile speciale.
Juriul poate decide neacordarea unui premiu 1 sau a premiului Superscrierea Anului dacă niciun material nu întrunește criteriile și calitățile unei superscrieri.
I. PREMIILE SUPER SPECIALE
(premiile mari ale competiției, oferite de juriu și de public, dintre categoriile de concurs)
Premiul Juriului – toată suma adunată din taxa de participare în concurs
Superscrierea Anului – 3.000 de euro (net)
Superscrierea Cititorilor – 3.000 de euro (net)
Superscrierea Anului, în valoare de 3.000 de euro, va fi acordată de juriu unui material înscris care poate fi premiat şi la categoria la care a fost înscris şi care îndeplineşte cel puţin două din următoarele criterii:
- A avut un impact vizibil/a schimbat o lege, percepţii, a mişcat cumva o comunitate
- A furnizat informaţii noi sau a adus o lumină nouă asupra unui subiect pentru care opinia publică era deja formată
- Are capacitatea de a genera emoţie/solidaritate publică
- Superscrierea Anului se acordă numai prin întrunirea a două treimi din voturile juraţilor.
Premiul Juriului, constituit din suma strânsă din taxa de înscriere, poate fi acordat de jurați unui autor, indiferent dacă acesta a participat sau nu cu o lucrare în competiție, unei instituții/redacții sau unui proiect de non-ficțiune. Asemeni celorlalte premii, și Premiul Juriului va fi acordat în concordanță cu misiunea și obiectivele Superscrieri.
II. PREMIILE PRINCIPALE, de CATEGORIE
(premiile pentru cele 9 categorii de concurs, stabilite de juriu)
Premiul 1 la fiecare categorie – 1.500 de euro (net)
Premiile 2 și 3 – produse oferite de sponsori
III. PREMIILE SPECIALE DE ÎNCURAJARE
(premii deschise către cei care vor să susțină zone specifice ale storytelling-ului; oferite de FFFF împreună cu diverși susținători)
Premiul pentru „Animal Welfare în România” – 800 de euro și cadouri
IV. PREMIILE ONORIFICE
(premii de recunoaștere, menite să deschidă competiția și către alte manifestări ale storytelling-ului care nu sunt acoperite de categoriile de concurs; oferite de FFFF cu consultarea juriului și a publicului)
* vom anunța premiile onorifice ale ediției în luna februarie, când vom deschide nominalizările și pentru publicul larg pentru o parte dintre ele.
SUPER SUCCES!