Sorin Trâncă despre Premiile Superscrieri – Pulitzer-ul românesc


Data publicării: 28/09/2012

Interviu publicat pe Hotnews, în data de 25 septembrie.

Sorin Trâncă este Președintele Fundației Friends For Friends și cel care a avut ideea de promovare a jurnalismului narativ în România prin Premiile Superscrieri.

Reporter: Ce le spui celor care aud prima dată despre Premiile Superscrieri?

Sorin Trâncă: Că încercăm să cultivăm, în România, genul de scriitură creativă, de storytelling care dă câștigători de Premii Pulitzer. Pe foarte scurt, Superscrieri e un Pulitzer românesc.

R. De ce e nevoie în România de un astfel de concurs?

S.T.: Nu cred că e neapărată nevoie de un concurs, ci de acest tip de scriitură. Noi încercăm să facem un concurs, însă critic pentru societatea românească și naratorii ei e să înțeleagă rostul mai înalt al acestui tip de exprimare, care schimbă percepții și organizează realitatea într-o formă de o forță specială.

R. Cu ce se diferențiază Superscrieri de alte premii pentru jurnalism?

S.T.: Înainte de orice, prin faptul că e deschis oricui scrie și publică. Poți participa la Superscrieri și dacă ai un eseu sau un interviu de calitate pe un blog, de exemplu. În al doilea rând, prin faptul că încercăm, an de an, să impunem un juriu dincolo de orice suspiciuni, un juriu de oameni pricepuți și pasionați, care înțeleg miza unui asemenea tip de educație.

R. Cui se adresează, de fapt, acest concurs?

S.T.: După cum spuneam, oricui scrie. Eu aș adăuga și o latură a cititorului, dacă mă întrebați, cred că se adresează nu numai autorilor, ci și cititorilor, publicului în ansamblu, celor ce caută să citească și să-și înțeleagă mai profund lumea.

R. Care e miza pentru care ar trebui cineva să se înscrie?

S.T.: Nu știu, întrebați autorii. Noi încercăm să premiem consistent, inclusiv financiar, pe câștigători, să atragem sponsori și parteneri, să ne îngrijim de tot secretariatul acestei mici întreprinderi cât mai bine (ca fapt divers, la prima ediție s-au depășit 1.000 de ore de lucru în organizare, de la schimburi de mailuri, telefoane și clasificarea lucrărilor cu toți cei implicați, de la juriu la participanți și cei prezenți la Gală).

R. Care sunt câteva “hint-uri” care fac un text să fie jurnalism narativ de calitate?

S.T.: Am niște idei, însă avem un juriu foarte bun, căruia prefer să-i cedez toate aceste răspunsuri. Ne punem mari speranțe în calitatea criteriilor și aplicarea lor de către membrii juriului, noi încercăm să le punem toate resursele la dispoziție pentru a discerne și, prin urmare, să nu interferăm deloc cu judecățile lor. Sunt mult mai pricepuți decât noi la ce e bine și ce e mediocru în raport cu scrierea creativă.

R. Cine jurizeaza? (nu ne referim neapărat la nume, ci mai mult calificarea juraților – jurnaliști profesioniști, etc)

S.T.: Jurizeaza an de an jurnaliști cu experiență și oameni de cultură echilibrați. Aș vrea să mulțumesc domnului Vlad Petreanu și juriului de anul trecut, domnului Vlad Mixich și juriului din acest an pentru rigoare și interes – și nu în ultimul rând trebuie să le mai mulțumim și pentru că sacrifică sute de ore pentru această jurizare (exemplu – anul trecut au fost în jur de 350 de intrări în concurs).

R. Se încurajează și participarea bloggerilor. Care crezi că e viitorul jurnalismului narativ pe partea asta?

S.T.: Cred că vedem semne bune, bloggerii înțeleg din ce în ce mai mult că au un rol și un rost, că apariția lor în zona relatărilor despre evenimente și fapte reale, în mod tradițional acoperită de jurnalism, aduce și responsabilități. Sunt câțiva bloggeri care știu foarte bine ce sunt jurnalismul narativ și scrierea creativa, dacă e și numai pentru că unii dintre ei provin din presă. Aș vrea să-i invit să ni se alăture participând și promovând ideea Premiilor Superscrieri.

R. Care e viziunea ta – foarte personală – asupra acestui concurs?

S.T.: Viziunea mea pleacă de la ideea că jurnalismul factual e limitat în raport cu transmiterea de adevăruri despre un fapt, un eveniment. Mai mult, făcut fără rigoare și etică, duce mult mai degrabă la tabloid decât jurnalismul narativ, pe care că autor îl minți mai greu, care te pune în situații de a relata mult mai responsabil realitatea. Pe scurt, scrierea creativă produce nu numai conținut mai bun, ci și autori mai responsabili. Asta e viziunea mea, care ține indirect de stimularea unei clase de autori, editori și publisheri cu simț de răspundere față de cititori.

R. Câtă vizibilitate are în momentul de față?

S.T.: Nu știu să spun, exact. Are exact atâta vizibilitate câtă poate avea un lucru bun în România.

R. Cum putem să ajutăm, fiecare dintre noi, că acest concurs să capete amploare?

S.T.: Scrieți și citiți. Și promovați ideea, dacă vă place.

R. Câteva recomandări personale de reviste și cărți de citit (5 reviste la care te-ai abona, all time și 3 cărți care te-au impresionat prin tehnica narativă și abordarea de writing).

S.T.: Eu am multe preocupări și se intersectează cu scrierea creativă indirect, așa încât nu știu dacă e relevant. Îmi plac Gladwell, Kahnemann, Seth Godin, citesc economie și cărți de design sau literatură cu aceeași plăcere. Dacă mi-aș face un abonament, unul singur, probabil că mi l-aș face la Harvard Business Review. Sunt și în România autori și platforme interesante, cred că le știți cu toții… Aștept să se maturizeze și să dea roade, să impună o normă în presă și în conținutul digital, aștept de la ele și cititorii lor ziua în care vor duce în derizoriu (acolo unde le e și locul) fenomene de genul Libertatea, Can-Can sau OTV.

R. Răspunde la o întrebare pe care ți-ai pune-o tu, din postura de jurnalist, pentru ca cititorii să afle un superlucru despre Superscrieri.

S.T.: Din fericire pentru toată lumea (dar mai ales pentru cititori), nu sunt jurnalist. Dar vă pot spune cum a apărut nevoia acestui concurs. Acum câțiva ani, într-o seară, cam pe când căutam primele idei de programe pentru Fundație (ffff.ro), am trecut pe lângă un televizor la care rula un fel de talk show la una dintre Antene. Era ora 9 și un pic și în studio se aflau niște jurnaliști mondeni + niște personaje, invitații dumnealor. Chiar eram în trecere pe lângă televizor, care era cu sonorul la minimum. Pe burtieră de emisiune rula “tema” emisiunii, în speță o întrebare. Iar întrebarea era (repet, imediat după ora 21.00) – “Credeți că Marcela a înghițit sperma lui Marcel?”.

Marcel și Marcela sunt nume fictive, nu mai rețin numele exacte, doar întâmplarea. Dar am știut, atunci, că una din prioritățile Fundației noastre urma, într-un fel sau altul, să fie un program legat de felul în care se face jurnalism, de felul în care se relatează evenimentele în România.