Premiile Superscrieri - Editia #1

Păreri Editia #1

Vlad Petreanu, presedintele juriului:

Cristi Lupsa, membru al juriului:

Petrisor Obae, membru al juriului:

“Intr-un moment in care presa trece printr-o puternica criza economica si de imagine, acest concurs a aratat ca exista (inca) scrieri de foarte buna calitate, care merita premiate si ai caror autori trebuie incurajati. Presa inseamna si altceva, dincolo de galceava zilnica de pe televiziuni, de articolele cu poze mari despre pseudovedetele autohtone si de interesele din spatele unor titluri din presa scrisa. Inseamna documentare, pasiune, inseamna o scriitura limpede si, pe alocuri, emotionanta, asa cum s-a vazut in materialele pe care le-am jurizat in acest concurs.

In acest context tulbure, nu este de mirare nevoia de recunoastere a jurnalistilor constienti de valoarea si calitatea muncii lor, care s-a vazut in numarul mare de inscrieri: peste 200 de participanti si-au trimis lucrarile.”

Larisa Ghitulescu, membru al juriului:

“E mai mult decat o competitie de jurnalism. Si e chiar mai bine sa fie asa. Toti sunt incurajati sa se inscrie si, iata, s-a intamplat sa fie premiati si non-jurnalisti. Vorbeam dupa premiere cu Dragos, unul dintre premianti (la categoria “Eseu”), care nu mai scrisese niciodata un text, si a recunoscut ca a facut cursuri sa invete sa scrie. L-am intrebat de ce, ce l-a indemnat sa faca asta. Mi-a spus ca scrisul e o terapie pentru el si ca, tot scriind si rescriind la eseul respectiv, de sase ori, a scapat de o obsesie mai veche.

In schimb, efortul de jurizare la o astfel de competitie, pentru publicul larg, creste semnificativ. Maximum 20% dintre lucrari au fost bune sau foarte bune – la categoriile unde am citit eu texte, nu ma pronunt in numele celorlalti colegi. Deci nu e simplu.”

“Scriitura nu este o preocupare doar a jurnalistilor. Toti putem scrie. Dar nu toti putem fi jurnalisti.”

“Media din Romania au mai trecut prin perioade dificile, ca acum. Dar, pe termen lung, sper ca aceasta perioada sa se dovedeasca a fi o oportunitate pentru sanatatea industriei. Nu o vad nicidecum ca pe un punct slab. Pentru ca acum se acutizeaza foamea de credibilitate si valoare. Ok, acum proprietarii de trusturi merg inca pe reduceri de costuri si pe conservarea cash-ului. Iar clientii de publicitate se uita strict la ROI, investitiile in media fiind niste calcule mai degraba matematice decat valorice. Insa, cand piata isi va reveni, daca ratiunile de investitii in media vor fi aceleasi ca si cele din anii de boom, oportunitatea de care vorbeam mai sus se va transforma intr-o mare amenintare. Amenintare la sanatatea – acum fragila – a media romanesti. Si la credibilitatea breslei, subrezita acum.”

Vlad Mixich, membru al juriului:

“Va scriu din Texas si aici oamenii vorbesc pe sleau. Scrieti, fratilor. Nu ca sa va dati destepti sau poeti. Ci ca sa-i ajutati pe unii sa inteleaga. Ca sa-i faceti pe altii sa planga. E simplu. Scrieti pentru ceilalti, nu pentru voi. Scrieti cu pasiune. Din pasiune m-am lasat de meseria sigura de doctor, ca sa devin jurnalist. Scrieti fratilor. Pentru ceilalti, nu pentru voi.”

Andra Badicioiu, membru al juriului:

“Se scrie mult in România. Dar FFFF a facut din asta un lucru bun. Intre „presa se sinucide” si „presa moare”, mai sunt si jurnalisti care se incapataneaza sa arate ca nu e asa. Si mai ciudat, exista oameni din afara breslei, care inca mai cred in ea si organizeaza astfel de concursuri. Textele premiate arata ca nu toata lumea alearga in presa, fara sa stie de ce. Mai sunt unii excentrici care se opresc in fata subiectului si il fac poveste.”

Ani Sandu, locul I la categoria reportaj

1. Care este povestea articolului scris de tine?

Pentru acest articol m-am intors la povestea fantastica a lui Ion Barladeanu, despre care mai scrisesem o data in 2008, cand, la 62 de ani, avea primul vernisaj. Ce m-a facut curioasa sa revin, a fost felul in care povestea de glorie a realizatorului de colaje, care primea in sfarsit recunoastere dupa ani buni traiti la marginea societatii, s-a transformat intr-o serie de acuzatii in presa. La doi ani de la vernisaj, ziarele nu mai scriau despre colajele minunate pe care le face Barladeanu, ci despre cum e folosit – ba de galeristul care l-a descoperit, ba de regizorul care a facut un documentar despre succesul lui Barladeanu. Am incercat sa inteleg dinamica dintre cei trei si s-o prezint fara sa-i judec, astfel incat cititorul sa-si formeze o idee despre lumile care s-au ciocnit in acest conflict.

2. A schimbat, sau va schimba ceva Superscrieri in lumea jurnalismului?

Jurnalismul de astazi din Romania are multe hibe, pentru care nu cred ca exista alte remedii decat institutionale, genul de schimbari pentru care nu vad sa existe deocamdata suficienta vointa. Stiu jurnalisti buni care din cauza asta s-au lasat de meserie, jurnalisti care continua sa-si faca treaba cum pot (ceea ce de multe ori inseamna compromisuri editoriale), sau care incearca sa construiasca, in conditiile date, ceva nou. Cred ca acest concurs poate aduce putin mai multa speranta pentru toti jurnalistii care se straduiesc, indiferent de constrangeri, sa-si faca meseria cat mai bine. Incurajand texte de profunzime, care sa explice realitati intr-un mod prietenos pentru cititor, texte mai bine documentate si mai putin „din condei”,  Superscrieri poate impune astfel de standarde si-i poate motiva, in plus, pe cei care scriu.

3. Ce parere ai despre ideea premierii excelentei in jurnalismul narativ?

Ma bucur ca exista un concurs in care-si gasesc locul natural si texte mai lungi, cred ca era nevoie de asta. Si care poate da o bila alba pentru lucrurile pe care le-am enumerat mai sus.

4. Vreo sugestie? Feedback, mostly.

Sa faceti Superscrieri si anul viitor.

Lorena Lupu, locul I la categoria experiment

Cum ti se pare ideea din spatele proiectului Superscrieri?

Bestiala. Presa se duce de rapa in primul rand datorita perceptiei asteia de-a dreptul penibile, ca scrierea de calitate e ceva ieftin, ba chiar gratuit, ca aerul. Presa pe print se prabuseste, cea pe online e speculativa – multe site-uri cauta proaspeti absolventi pe care-i platesc cu sume derizorii sau ii obliga la voluntariat, cu promisiunea gloriei. Ceea ce, pe temen lung, e demotivant, ca nu te poti duce la magazin, sa iei paine si s-o platesti cu glorie. Initiativa de a alege niste materiale de calitate, de a le premia cu vizibilitate si bani e o veritabila motivatie, mai ales in peisajul asta sumbru.

Tiberiu Cimpoeru, locul III la categoria portret

1. Care este povestea articolului scris de tine?

S-a intamplat in aprilie; eu lucrez la singura revista pubilcata in Braille, editata de Asociatia Nevazatorilor, iar la un concurs menit sa adune nevazatorii, sa-i scoata din casa, intitulat ”Citirea rapida in Braille”, a fost un tanar despre care am aflat ca este singurul dascal nevazator din Romania. Am fost la el in sat si am mers pana la biserica. A transcris singur la tablita si punctator, echivalentul scrisului de mana in Braille, 10 000 pagini: 7000 la treaba asta si 3000 la o masina de scris Braille.

2. Ce parere ai despre participarea la acest concurs?

O fac si anul viitor.