Newsletter-ul Superscrierile Lunii ajunge la tine pe fiecare dată de 8, cu 8 recomandări jurnalistice –susținut de FAN Courier și Kaufland.
Pentru realizarea topului avem câte un invitat special (membru al juriului/comunității Superscrieri) care scanează aparițiile cu însemnătate din presa noastră și le adună în topul Superscrierile Lunii. Te poți abona la newsletter aici.
În această ediție:
- cele 8 recomandări ale lunii februarie, selectate de Daniel Condurache
- best of Mindcraft Stories
- despre dezinformare, din newsletterul Misreport
- nominalizează la premiile speciale & cele onorifice Superscrieri
- venim la Iași cu Alex Nedea – primul Masterclass Superscrieri local
Invitatul special care a ales cele 8 superscrieri ale lunii februarie este Daniel Condurache, considerat profesor și mentor pentru mai multe generații de jurnaliști români, prin „școala” Opinia Studențească, revistă ieșeană.
SUPERSCRIERILE LUNII FEBRUARIE
SELECȚIE DE DANIEL CONDURACHE
Podcast On the Record: Cea mai lungă noapte din ultimii 70 de ani
Anca Simina (Recorder)
„Armata lui Putin a atacat Ucraina din toate părțile după o noapte lungă la capătul căreia lumea noastră din estul Europei a încetat să mai semene cu ce știam.
Refacem ultima noapte de pace, dar și prima dimineață de război cu jurnalistul Mircea Barbu, corespondent al ziarului Libertatea în Ucraina.”
Nădejdea și deznădejdea oamenilor din Cernăuți
Cristian Delcea, Alex Varninschi (Recorder)
„În Cernăuți, orașul ucrainean cel mai apropiat geografic și cultural de România, distanțele par să estompeze groaza de război. Neatinși încă de panica sirenelor și a exploziilor, oamenii de aici încearcă să se pună în slujba refugiaților din nordul, estul și sudul Ucrainei. Un restaurant de pe pietonala orașului oferă mese gratuite celor care fac o escală la Cernăuți în fuga lor spre România. Întâlnim aici două femei venite din Kiev împreună cu copiii lor. Copii, echipați în haine groase de schi, se amăgesc că au plecat într-o excursie la munte.”
Corespondențele lui Mircea Barbu pentru Libertatea
Mircea Barbu este un jurnalist independent, care în ultimii ani a relatat din zone de conflict. Acum este corespondentul special al ziarului Libertatea, pentru situația din Ucraina. Toate materialele lui sunt centralizate în linkul de mai sus.
Exclusiv. Diaspora ucraineană: “Fratele meu are 25 de ani, e programator și azi a plecat la război”
Ioana Epure (PressOne)
„În ultima săptămână au avut loc demonstrații de susținere în toată Europa (Belgia, Franța, Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, Irlanda), dar și în SUA și Canada, unde se regăsesc printre cele mai numeroase diaspore ucrainene (peste două milioane de oameni).”
Aici ar trebui să te adăpostești în caz de război
Ionuț Sociu, Vlad Odobescu, fotografii de Claudiu Popescu (Scena9)
„Am intrat în șase adăposturi de protecție civilă amenajate la subsolurile unor blocuri din București pentru a vedea dacă suntem pregătiți pentru orice situație, așa cum ne asigura recent ministrul Apărării.”
Caricatură de la o expoziție stradală din Harkov, Ucraina, 2018. | Foto: Adam Jones / Flickr
Vladimir Putin vorbește cu vorbele lui Adolf Hitler
Redacția Dela0.ro
„Pe Putin și Hitler îi despart peste 80 de ani, dar îi apropie felul în care vorbesc despre lumea din jurul lor. Grandomania, credința că popoarele pe care le conduc sunt unele alese, dar asuprite, nedreptățite, vizate constant de alte puteri – toate aceste lucruri se pot vedea la o simplă comparație de discurs.”
foto: Sevastopol, Crimeea/Rusia, august 2019. Suporterii lui Putin celebrează cinci ani de la anexarea de către Rusia. © Ruslan Shugushev | Dreamstime.com
Portretul românului care crede în Putin
Barbu Mateescu (PressOne)
„Conform INSCOP, unul din puținele institute de sondare a opiniei publice care arată interes față de subiect, ponderea românilor care au încredere mare sau foarte mare în Putin oscilează, de un deceniu, între 19% și 23%. Însă doar jumătate din aceștia (adică 10,4% din românii aflați în țară) consideră că România ar trebui să-și schimbe aliniamentul politic și diplomatic, re-orientându-se către Est.”
Vama Siret, poartă de intrare în Europa, pentru ucrainenii care vor să ajungă în Vest. „Merg undeva, oriunde”
Cătălin Hopulele (Libertatea)
„Mii de oameni așteaptă în continuare să intre în România pe la Vama Siret. Libertatea a vorbit cu ucraineni, români și chiar americani care au plecat din calea bombardamentelor. Oamenii sunt speriați, dar încrezători. Chiar dacă abia au ieșit din Ucraina, nu se gândesc decât la momentul când se vor întoarce acasă.”
—-
Daniel Condurache
Este editor al publicației „Opinia Studențească” din Iași și a format mai multe generații de presă. Este și profesor la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de Litere, Departamentul de Jurnalism și Stiințe ale Comunicării.
📡 Best of Mindcraft Stories
recomandat de Mihai Ghiduc
Mihai Ghiduc ne recomandă materialele lunii din Mindcraft Stories – publicație online de știință și tehnologie, unde este redactor-șef.
MS este un hotspot BRD – Groupe Societe Generale, iar FFFF este partener strategic și gardian al proiectului, cu rol de management și dezvoltare editorială.
Mihai Ghiduc: „Războiul din Ucraina m-a prins la ai mei, la 35 de kilometri de graniță. O noapte de doomscrolling mai târziu, tot mi se părea o chestie îndepărtată, până am avut curiozitatea să măsor distanța, în linie dreaptă, dintre locul în care eram și Kiev. S-a dovedit a fi cu 12 kilometri mai scurtă decât cea față de București. O zi mai târziu, primii refugiați ucraineni au făcut și mai real sentimentul că am putea trăi începutul primului război major european de după WWII. Așa că singurul lucru pe care l-am putut face a fost să ne refugiem în muncă. Iată despre ce am scris.”
🔵 „Războiul în timp real: cum schimbă informațiile open-source monitorizarea conflictului din Ucraina”, de Ionuț Preda
Un articol despre informațiile open-source (OSINT) și rolul lor în urmărirea conflictului. Cu o listă de conturi de Twitter care merită urmărite.
🔵 „Imagini virale false din Ucraina se răspândesc odată cu cele reale. Iată 5 moduri de a le identifica”. T.J. Thomson, Daniel Angus și Paula Dootson
Am preluat acest articol scris de cercetători australieni, pentru The Conversation, pentru că sfaturile din el te pot ajuta să identifici imaginile false, în caz că ai dubii (și e bine să ai dubii).
🔵 „Armele care marchează războiul din Ucraina”, de Ionuț Preda și Mihai Ghiduc
În special despre utilizarea unor arme controversate, precum cele cu dispersie sau termobarice, dar și despre celebrul Javelin.
🔵 „Unitatea Ucrainei se naște din război”, de Dani Sandu
Un text care explică cum s-a schimbat radical felul în care ucrainenii se raportează la propria țară, după opt ani de la Maidan.
🔵 „Războiul cibernetic din Ucraina nu decurge conform așteptărilor”, de Ionuț Preda
O încercare de a explica de ce Rusia n-a apelat la una dintre cele mai temute (și anticipate) arme ale sale.
🔵 „NATO: Un atac cibernetic poate activa Articolul 5?”, de Radu Stochița
Un articol despre ce s-ar întâmpla dacă Rusia atacă cibernetic țările NATO.
🔵 „Cel mai mare avion din lume, Antonov 225, a fost distrus”, de Adriana Moscu
Nu mai e nevoie de alte explicații.
FYI by Mindcraft Stories înscrie-te în Facebook Group
„Suntem aici pentru a discuta despre știință și tehnologie, și influența acestor domenii asupra societății. Vrem să creăm un spațiu în care vorbim despre ce mai este nou în această lume aglomerată, în care ne împărtășim articole, informații și, da, chiar și glume care au legătură cu știința și tehnologia.”
Despre dezinformare
de Codruța Simina, în Misreport
Misreport este un newsletter săptămânal cu știri despre știri false, realizat de jurnalista Codruța Simina și Rubrika.
Abonează-te aici la newsletterul Misreport ca să fii la curent cu dezinformările.
|
|
NU UITA:
Poți nominaliza la #Superscrieri11 pentru:
- cele două premii speciale de susținere, „Acti-vlogerul anului” și ”Animal welfare în România” – aici detalii.
- cele cinci premii onorifice #Superscrieri11. – aici detalii.
Pe 16 martie, venim la Iași cu Alex Nedea de la Recorder, pentru a discuta despre importanța presei locale cu jurnaliștii, studenții și profesorii de la Jurnalism.
Discuția va fi moderată de Irina Păcurariu.
Dacă ai prieteni jurnaliști în Iași, mai avem locuri libere, le poți da acest link să se înscrie.
ÎNSCRIERI EVENIMENT
—
VEZI AICI SUPERSCRIERILE LUNILOR TRECUTE.
Newsletter-ul Superscrierile Lunii ajunge la voi pe fiecare dată de 8, cu 8 recomandări jurnalistice – susținut de FAN Courier și Kaufland.
Mulțumiri: Pagina de Media, IQads, Cărturești și Savantgarde pentru preluarea topului către mai mulți cititori.
Împreună cu reprezentanți ai juriului & ai comunității Superscrieri, scanăm aparițiile cu însemnătate din presa noastră și distilăm un best of de 8 materiale din noul jurnalism românesc, pe care-l trimitem pe newsletter, în fiecare zi de 8 ale lunii. Te poți abona la newsletterul nostru aici.