| Uite ce au aflat pentru noi jurnaliștii care au câștigat în luna mai 2017 burse prin care să documenteze tema violenței în cuplurile de adolescenți: ascultă un podcast în două epidoade (110 min) și citește 2 materiale scrise (4 texte în total).
Împreună cu partenerii AVON Cosmetics România, de patru ani contribuim la un mediu în care putem înțelege mai multe despre fenomenul violenței domestice. După 3 ediții de burse jurnalistice pe tema violenței domestice și un an de experimentat un proiect cu liceeni (In a Relationship), în mai 2017 am oferit trei Burse Superscrieri pentru documentarea violenței în cuplurile de adolescenți.
DE CE? Pentru că violența timpurie, cea din cuplurile de adolescenți – dacă e tolerată, ajunge să fie privită, la maturitate, ca fiind „parte din viață”. Pentru că nimeni nu tratează acest subiect suficient de serios, deși e all over the place. Pentru că liceenii se confruntă, singuri, cu situații din ce în ce mai ciudate, care le modelează comportamentul. Pentru că ne gândim la un viitor mai bun. |
| [BACKGROUND] Maria Ruxandra Burcescu și Nicoleta Rădăcină au început documentarea materialului pentru Republica.ro cu un chestionar la care au răspuns 140 de liceeni. 120 dintre ei au spus că ştiu de cel puţin un caz de revenge porn la ei în şcoală. 28 au mărturisit că au trăit pe propria piele o întâmplare de acest tip.
REVENGE PORN – deși a început să arate a fenomen, nu are încă un nume în legislația românească. Nu avem nici măcar statistici care să dea o dimensiune fenomenului, însă polițiștii sunt de acord cu termenul „fenomen” și sunt conștienți că numărul de plângeri nu reflectă numărul real al victimelor.
[INFO MATERIAL] O fată de 15 ani este victima revenge porn-ului: fostul ei prieten face publice fotografii cu ea aproape nud. Evelina devine un paria în propria viață: părinții, prietenii, profesorii, întreaga școală, vecinii – îi oferă oprobiul public, nimeni nu se gândește că are nevoie serioasă de ajutor.
[GOOD TO KNOW] Din iunie 2017, Poliția Română, în colaborare cu Europol, a început prin școli o campanie – sub hashtag-ul #SayNo – care abordează „revenge porn”-ul din perspectiva șantajului.
„Ca și în cazul violenței domestice, a violului ori a altor agresiuni asociate cu rușinea, adolescenții care cad victime “revenge porn”-ului arareori depun plângere. Prima barieră ține de faptul că, pentru plângere, trebuie să vii la Poliție obligatoriu împreună cu părinții, de vreme ce ești minor – or, de multe ori, asta e spaima principală a adolescenților: să nu afle părinții. Plângerea, în caz că ea există, ar putea ajunge la polițiștii de la Biroului de Combatere a Pornografiei Infantile prin Sisteme Informatice (BCPISI) – doar că și aici e o piedică: nu toate cazurile de fotografii nud cu minori pot fi încadrate, juridic, la pornografie infantilă. E nevoie ca imaginea să aibă conținut sexual explicit.
O altă variantă de încadrare în legea penală e șantajul – dar nici aici nu e simplu să probezi infracțiunea; termenul “șantaj”, așa cum e el definit de lege, e mai riguros definit și mai rigid decât cel pe care noi îl folosim în judecățile de fiecare zi. De exemplu, explică avocata Casadra Pînzaru, șantajul făcut cu scopul “de a de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial” nu este reglementat încă în mediul online. Desigur, la nivel de principiu, captarea imaginii unei persoane – a Evelinei, în cazul nostru – ori utilizarea acestei imagini sunt interzise, teoretic, în absența consimțământului prealabil al persoanei fotografiate. Dar dreptul la imagine nu este nici el un drept absolut, spune Pînzaru; în plus, “delimitarea dreptului la imagine de dreptul la liberă exprimare nu este un exercițiu simplu”.”
 Maria Ruxandra Burcescu: „Cred că, din tot ce a înseamnat bursa şi materialul final, partea asta mi s-a părut cea mai grea – să discutăm cu toţi oamenii implicaţi în povestea asta fără să îi pierdem încrederea. Să balansăm deasupra unei prăpăstii, în întuneric, sperând că facem pasul corect. Ceea ce m-a motivat în tot timpul ăsta în care aveam senzaţia că ţinem în mâini viaţa unei adolescente, a fost gândul că materialul final va ajunge la oameni. Că îl vor citi şi că dacă, măcar lumea unuia dintre cei care îl citesc, se dă un metru mai încolo, merită. Că dacă un părinte se va gândi de două ori înainte să îşi insulte copilul, că dacă un profesor îşi va pune întrebarea cum să amelioreze şi nu ce măsuri punitive să ia şi, în fine, că dacă un adolescent va ezita înainte să dea click şi să publice nişte fotografii, atunci tot efortul ăsta va fi meritat. ”
|
Mara Mărăcinescu: „Cel mai revelator lucru pe care l-am descoperit lucrând la documentar a fost să văd câte victime adolescente și-au găsit puterea să iasă singure din situațiile de abuz în care se aflau. Mi-a fost greu să le aud vorbind cu atâta maturitate și calm despre faptul că au reușit să treacă este aceste momente îngrozitoare. De ce au trebuit să iasă singure din aceste situații? De ce nu există un sistem care să le protejeze? M-am simțit de multe ori neputincioasă în fața acestor povești.”
Lorelei Mihală: „Bursa Superscrieri mi-a dat ocazia sa stau de vorba cu liceeni si sa descopar, cu placere, ca dincolo de etichetele pline de prejudecati – “tinerii din ziua de azi beau, fumeaza, se drogheaza”, sunt adolescenti cu opinii bine conturate pe care stiu sa si le exprime clar. Prin intermediul lor am putut sa disec formele fine prin care tehnologia isi face loc abuziv in viata noastra, un aspect despre care nu se vorbeste in Romania.”
