Newsletter-ul Superscrierile Lunii ajunge la tine pe fiecare dată de 8, cu 8 recomandări jurnalistice – susținut de BRD-Groupe Societe Generale,
FAN Courier și Kaufland.

 

Pentru realizarea topului avem câte un invitat special (membru al juriului/comunității Superscrieri) care scanează aparițiile cu însemnătate din presa noastră și le adună în topul Superscrierile Lunii.

Răzvan Luțac (jurnalist GSP & Libertatea) este cel care a selectat cele 8 materiale care au însemnat luna octombrie. Este unul dintre tinerii jurnaliști care ne-au câștigat respectul prin toată munca investită în unele dintre cele mai grele investigații din România ultimilor ani (Colectiv, Hexi Pharma și investigațiile medicale post-Colectiv).

Îi mulțumim pentru semnul de cititor pe care îl lasă în această lună:

„Am ales 8 materiale dintr-o lună lungă și aglomerată, un trenuleț de subiecte din care n-am vrut să pierd ceva – deși, inevitabil, nu poți condensa o întreagă presă într-o listă cât jumătate de pagină de Word. M-am rezumat la câte un titlu pe fiecare temă principală – pădurile, Colectiv, industria pharma, imigrația. La campania electorală a fost mai ușor, pentru că e de departe cea mai săracă din câte țin eu minte (ce-i drept, nu foarte multe; plus că Recorder a dat documentarul în noiembrie, moștenire pentru următorul!). Și un bonus de Gazeta Sporturilor, un ziar pe care nu mulți oameni care urmăresc acest top îl răsfoiesc.” (Răzvan Luțac)

Poți primi lista direct pe newsletter, în fiecare zi de 8 din fiecare lună. Te invităm să le urmărești, oriunde ai fi, și să-ți inviți toți amicii să o facă.

SUPERSCRIERILE LUNII OCTOMBRIE 2019 – #semn de cititor de la RĂZVAN LUȚAC

seria Cultul lui Pomohaci – „La părintele îi e frică să doarmă singur”
Andreea Pocotilă, Mira Gomboș, fotografii de Mircea Topoleanu, editori Ioana Moldoveanu și Iulia Roșu (VICE România)


„Highschool gay porn teen” e numele unui video pe care polițiștii l-au găsit accesat în tableta fostului preot.
Într-o zi de mai din 2018, polițiști judiciari trimiși de Parchetul General din București bat la poarta cântărețului de muzică populară Cristian Pomohaci, preot exclus din Biserică și suspectat că ar fi abuzat sexual minori. În aceeași zi, oamenii legii percheziționează moșia acestuia din satul Moșuni, județul Mureș, un apartament al său din Cluj și unul din Bistrița.

 

Pe urmele hoților de lemn: cum funcționează sistemul de șpăgi care decimează pădurile României
Alex Nedea, David Muntean (Recorder)

Amploarea tăierilor ilegale din ultimele trei decenii este estimată la 270 de milioane de metri cubi, o cifră atât de mare, că pare imposibil de cuprins cu mintea umană. Imaginați-vă o coloană de camioane încărcate cu lemn furat și așezate bară la bară de-a lungul granițelor României. Înmulțiți lungimea acestei coloane de 26 de ori și veți avea dimensiunea reală a cantității de lemn care a fost furată din pădurile României din 1990 până astăzi.
 
 
 

România e în plin boom de muncitori asiatici. Dar cine sunt ei?
Adina Florea, fotografii de Bogdan Dincă, ilustrații Liviu Bărbulescu, editor Michael Bird (Inclusiv)


Astăzi sunt mai mulți lucrători străini decât în orice alt moment din istoria României. Majoritatea sunt din Asia. Boomul a început în 2017. Iar de atunci, numărul lor este pe o pantă ascendentă.
În acest articol explorăm cine sunt o parte dintre acești oameni. Dincolo de asta, vrem să începem o discuție necesară despre cum se pot împăca nevoia acută de forță de muncă cu respectarea drepturilor fundamentale ale muncitorilor străini.
 
 

Mircea Stoenescu, interviu tulburător de pe patul de cămin: „E «Apusul meu de soare». Visez să mai trec pragul casei cu soția”
Eduard Apostol (GSP)


Fostul jucător și președinte dinamovist Mircea Stoenescu, 76 de ani, trăiește cu soția sa în cadrul unui cămin de recuperare și de vârstnici de lângă baza de pregătire a ”câinilor roșii”.
 

Fața plânsă a satului românesc. Cum sunt ignorate de poliție micile furturi care devin crime
Andrada Lăutaru (Libertatea)


După trei furturi din gospodărie, nesoluționate de Poliția Zorleni, Vaslui, doi bătrâni au fost prădați de hoți și uciși. Libertatea spune povestea vieții lor lungi și demne, tocmai pentru că felul în care trăiești luminează felul în care mori.
 

foto: Raul Ștef, INQUAM

Doamna și vagabonzii
Valentin Șchiopu (PressOne)


Viorica intră în sală pe celebra melodie din Rocky, Eye of the tiger. Unii spun că o să cadă în prima rundă la prezidențiale, că stânga nu mai are alonja din ultima mare confruntare politică, atunci când Daddy The Moneymaker Dragnea și-a spulberat toți adversarii doar fluturând planul său de joc, programul de guvernare. Dar Dăncilă nu e dispusă să arunce prosopul.

 

foto: Sergiu Brega

Industria farmaciilor-fantomă
Ionuț Stănescu (RISE Project)


Ministerul Sănătății – în concurs cu un număr nedeterminat de primării din țară și cu filialele din teritoriu ale Colegiului Farmaciștilor – a eliberat mii de autorizații pentru farmacii înființate, în mod fraudulos, în orașe de pe tot cuprinsul României. Frauda a constat fie în nerespectarea regulii proporționalității demografice stabilită de lege: de cel mult o farmacie la 5.000 de locuitori, până în 2004, și de cel mult una la 3.000-3.500 de locuitori, după aceea.

 

Filmările secrete făcute la Colectiv de pompieri și ascunse până azi publicului, Guvernului și procurorilor! ”Nu le-au luat nici măcar pulsul!”
echipa Libertatea*


Libertatea a intrat în posesia celor 20 de minute și 40 de secunde filmate chiar de către subofițerul care a însoțit primul echipaj ISU București Ilfov, ajuns la locul dezastrului, și ascunse de superiorii lui. Astăzi restituim adevărul intervenției de la Colectiv celor care sunt adevărații proprietari ai filmărilor: victimele, familiile și cetățenii.

*Disclaimer Răzvan Luțac: „Deși apar și eu semnat la cel din urmă, e vorba de un subiect la care au lucrat cel puțin 15 persoane (reporteri, editori, DTP, art director, producători, montaj, prezentator), așa că îl propun ca fiind un text de redacție.”

 


Răzvan Luțac

Jurnalist Libertatea și GSP, Răzvan Luțac e în presă din 2009. A început la Gazeta Sporturilor, unde a lucrat la departamentul de ligi inferioare, apoi, din 2011, este reporter special. Desemnat de AFAN jurnalistul anului 2015 în presa scrisă sportivă. Face parte din echipa de investigații GSP / Libertatea care s-a ocupat de cazuri precum Gala Bute, Hexi Pharma, Colectiv și investigațiile medicale post-Colectiv. Din 2018 scrie și pentru Libertatea.

VEZI AICI SUPERSCRIERILE LUNILOR TRECUTE.

MULȚUMIM, MONDAYMEMOIQADSPAGINA DE MEDIA și SAVANTGARDE PENTRU PRELUAREA TOPULUI CĂTRE MAI MULȚI CITITORI.

Împreună cu reprezentanți ai juriului & ai comunității Superscrieri, scanăm aparițiile cu însemnătate din presa noastră și distilăm un best of de 8 materiale din noul jurnalism românesc, pe care-l trimitem pe newsletter, în fiecare zi de 8 ale lunii. 


Nu uita, înscrierile la Festivalul Superscrieri, premiile ediției #9, sunt deschise – vezi aici detalii.

Implică-te!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Writing
is healing

Oscar
Caragiale
Zilele & Gala Superscrieri 2019