donează

În fiecare zi de 8 ale lunii pregătim împreună cu juriul și cu membri din comunitatea Superscrieri o listă de 8 recomandări lunare de super materiale din noul jurnalism românesc.

Astfel, vom vorbi mai mult despre materiale jurnalistice valoroase și autori pe care îi apreciem, iar tu vei ști că la noi găsești permanent scurtături către ei. Te invităm să le urmărești și să-ți inviți toți amicii să o facă.

*Mulțumiri super-speciale acelor super-jurați neobosiți, care au răbdare să tot crească idei alături de noi!

SUPERSCRIERILE LUNII IUNIE

Acest top nu reprezintă un clasament, ci o listă de recomandări pentru public și de aprecieri față cei ce țin sus steagul meseriei de jurnalist. MAI MULTE DETALII AICI.

Institutul de boli inventate”, Victor Ilie (RISE Project)
https://goo.gl/EaGhp7


Practica diagnosticelor fictive – afecțiuni adăugate din burtă oamenilor care vin la spital cu diferite probleme și pentru care statul plătește, pacient cu pacient, note de plată umflate – are un efect devastator: sărăcește artificial sistemul, intoxică statisticile naționale de sănătate, umflă achiziții publice de medicamente, generează crize. „Suntem o națiune bolnavă pentru că uneori inventăm diagnostice”, admite actualul ministru al Sănătății.

 


„Medicina bazată pe dovezile preoților”
Diana Oncioiu (Să fie lumină)
https://goo.gl/Ykcht9


Multiple autorități publice tolerează prezența creștin-moralizatoare a BOR în zone ce ar trebui să țină exclusiv de experiențele și recomandările medicale. De ce e asta o problemă majoră? Pentru că Biserica, prin reprezentanții săi, nu își depășește doar atribuțiile misionar-pastorale, ci ajunge să promoveze în spitale și școli teorii apocaliptice, ultra-alarmiste, care se bat cap în cap cu programele și politicile sanitar-educaționale ale statului.

 


„VIDEO: România în zece minute: ură, furie, rușine”
Alina Păduraru, Iulia Marin, Teodora Preda, Isabela Pop, David Muntean, Mihai Voinea, Cristian Delcea (Recorder.ro)
https://goo.gl/h3pRLa

O zi cu moțiune de cenzură și proteste de stradă în care toată lumea a părut că urăște pe toată lumea. Sunt oameni luați cu forța de la birou și duși într-un loc în care nu-și doreau să fie. Nu e vorba de oameni de la țară, săraci și ușor de manipulat, ci de oameni din clasa de mijloc, cetățeni lucizi, înțelegând foarte bine unde sunt și ce li se întâmplă. Oameni cuprinși de rușine, lăsând capul în pământ și acoperindu-și fața ca să nu fie filmați în timp ce se obișnuiesc cu dictatura.


„Cele două păcate ale procurorului șef”
Andreea Pavel, Ana Poenariu, Cristian Leonte (RISE Project)
https://goo.gl/7K7pFS

Șeful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Gigi-Valentin Ștefan, s-a îmbogățit cu două terenuri retrocedate ilegal de gruparea fugarului Radu Mazăre. Frauda imobiliară din care s-a hrănit și procurorul implică mai mulți funcționari și face obiectul unui dosar celebru la DNA. Unul dintre loturi a fost cumpărat de magistrat chiar în timp ce subalternii săi închideau cauze penale cu retrocedări orchestrate de gruparea Mazăre.


„George Harabagiu, coordonatorul comunicării online de la PSD: S-a pus la cale un plan odios pentru a o discredita pe Gabriela Firea
Codruța Simina (PressOne)
https://goo.gl/MsDPby

Interviu cu George-Norocel Harabagiu, care spune că „viața va dovedi” dacă el este omul care le-a cerut filialelor PSD să distribuie pe Facebook „informația” că Simona Halep, și nu Gabriela Firea, ar fi fost huiduită, luni seară, pe Arena Națională. După aproximativ o oră de la publicarea acestui interviu, președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat pentru Antena3 că l-a concediat pe George Harabagiu.


Trecutul lui Dragnea (III)”
Cristian Delcea & Mihai Voinea (Recorder.ro)
https://goo.gl/XxLL34

Ultima parte dintr-o serie de 3 materiale, care încheie cu perioada în care Liviu Dragnea a devenit președinte de Consiliu Județean și și-a pregătit ascensiunea către vârful politicii. Au fost 12 ani (2000-2012) tumultuoși, în care micul afacerist s-a transformat în baron de județ: și-a subordonat presa și instituțiile, și-a fidelizat primarii, și-a împărțit bugetul județului cu prietenii transformați în patroni.


„Aurul lui Enescu”
Viorel Ilișoi (PressOne)
https://goo.gl/7uK7H4

Acum 40 de ani, liceanul din Buzău câștiga medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matemativă și devenea oficial cel mai bun matematician dintre toți elevii lumii, de până în 20 de ani. După Revoluție ar fi pututu să plece la orice mare universitate a lumii, așa cum au făcut mai toți olimpicii noștri. N-a vrut. Azi în găsim tot în Buzău. Predă matematică la liceul unde  a fost elev.


EXCLUSIV. Gabriel Vlase, propus la șefia SIE, plagiat la doctoratul său făcut la SRI
Sorin Semeniuc (Newsweek.ro)
https://goo.gl/V4egVk

În teza de doctorat susținută în 2010 la Academia Națională de Informații, Gabriel Vlase a plagiat zeci de pasaje. „Nu neg, dar, în 99% din cazuri, am o construcţie cinstită care s-a răsfrânt asupra activităţi mele.”, a spus Vlase pentru Newsweek România.

——–

VEZI AICI SUPERSCRIERILE LUNII MARTIE, APRILIE & MAI.

Mulțumim susținătorilor noștri, Monday Memo, IQads, Pagina de Media.


Implică-te!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Writing
is healing

Oscar
Caragiale
Au mai rămas
zile până la
#GalaSuperscrieri2017