8/8 Superscrierile lunii iunie: selecție de Alex Nedea


Data publicării: 08/07/2020

Newsletter-ul Superscrierile Lunii ajunge la tine pe fiecare dată de 8, cu 8 recomandări jurnalistice –susținut de FAN Courier și Kaufland.

Pentru realizarea topului avem câte un invitat special (membru al juriului/comunității Superscrieri) care scanează aparițiile cu însemnătate din presa noastră și le adună în topul Superscrierile Lunii. Te poți abona la newsletter aici.

În această ediție adaptată a newsletterului citești recomandările superscrierile lunii iunie, alese de Alex Nedea, dezinformarea lunii – de Codruța Simina/Misreport, fotografia lunii – recomandată de Octav Ganea și alte noutăți.

Invitatul special care a ales cele 8 superscrieri ale lunii iunie este Alex Nedea, jurnalist Recorder. A câștigat marile premii la ultima ediție Superscrieri alături de David Muntean, dar și premiul onorific „Watchdog – câinele de pază al democrației”. Investigațiile pe care le-a semnat în ultimii ani sunt printre cele mai importante din România și suntem recunoscători că avem astfel de jurnaliști.

Alex Nedea:Noroc cu voi, că, în rest, presa românească e praf. E un comentariu pe care îl regăsești spus, într-o formă sau alta, pe aproape toate paginile redacțiilor românești mai vechi sau mai noi, fie că vorbim de RISE Project, PressOne, Recorder, Hotnews etc. Numai că, însumate, aceste redacții, considerate de unii “singulare” în presa românească, dau chiar presa românească.

În ciuda unor derapaje grave în breaslă, jurnalismul românesc e la înălțimea celui practicat în state care au avut uneori secole la dispoziție să tot exerseze presa liberă. Iar selecția de luna aceasta e un argument bun în acest sens.

În iunie presa românească a făcut ce trebuie să facă în oricare dintre democrațiile de pe glob: a stat cu ochii pe banii noștri și pe obiceiul politicienilor de a-i cheltui nechibzuit sau chibzuind la propagandă; a investigat modalitățile ingenioase ale unora de a fenta taxele și a chestionat autoritățile în legătură cu probleme grave din societatea românească; ne-a disecat în fața ochilor sisteme întregi sau ne-a pansat sufletul cu articole bine scrise.”

SUPERSCRIERILE LUNII IUNIE
SELECȚIE DE ALEX NEDEA

foto de Octav Ganea / Inquam Photos

Exclusiv | Partidul lui Ponta a cumpărat Tesla X de 133.000 de euro din bani publici. Creditorii vor executare silită
Cristian Andrei (Europa Liberă)

„Partidul condus de Victor Ponta a rămas cu datorii după campania de la parlamentare, iar creditorii vor să execute bunurile Pro România. Partidul a plătit, într-un singur an, pentru trei mașini între 300.000-350.000 de euro.

Finanțarea partidelor de la buget generează situații inedite, iar șefii partidelor se întrec în extravaganțe. Subvenția de la bugetul de stat a crescut anual, iar partidele au ajuns în situația să aibă atâția bani încât să nu aibă ce să facă cu ei.”

foto de Octav Ganea / Inquam Photos

12 milioane de lei de la Robert Negoiță către presă, în ultimii doi ani. Digi24, Digi Sport, Antena3 și România TV, cele mai mari sume
Bianca Albu (Buletin de București)

„În 2019 și 2020, 12 milioane de lei din bugetul public al sectorului 3 au ajuns la mai multe trusturi de presă din România, pentru promovarea a patru campanii locale. Digi24, Digi Sport, Antena 3 și România TV au primit cele mai mari sume, toate de ordinul milioanelor de lei. Pe lângă asta, Robert Negoiță a investit sute de mii de lei în radio, online, dar și în presa scrisă. Facturile au fost ținute secret până recent. Ionuț Codreanu, analist media în cadrul Active Watch, susține că astfel de practici nu fac altceva decât să erodeze și mai mult credibilitatea și independența editorială a instituțiilor de presă”.

Șeful serviciului secret al MAI are în declarația de avere conacul sindicalistului Liviu Luca, judecat pentru că l-a făcut din bani furați!
Mirela Neag, Răzvan Luțac, Cătălin Tolontan (Libertatea)

„Generalul de brigadă Tiberiu-Silviu Dumitrache conduce DGIPI, instituție care apără de corupție și vulnerabilități Ministerul de Interne și fără avizul căreia nu se poate ocupa nicio poziție importantă în poliție, pompieri sau jandarmerie. Șeful DGIPI are în patrimoniu o proprietate, cu conac, piscină olimpică și heliport, pentru care socrul generalului, Liviu Luca, fostul lider sindical și vechi partener de afaceri al lui Sorin Ovidiu Vîntu, a fost trimis în judecată de DIICOT. Domeniul de 31.565 mp, pe care e plasat un conac de 2.675 mp, a ajuns la generalul Dumitrache prin donație către copiii minori ai ofițerului, după ce Liviu Luca a început să aibă probleme juridice.”

Românca dintre mafia italiană și gigantul chinez
Andrei Ciurcanu, Alessia Cerantola (RISE Project)

„Cea mai mare corporație de tutun din lume, China Tobacco, împreună cu fabrica sa din Romania și cu mafia italiană s-au blocat într-un container clonat. Cazul arată legături dintre oficiali români ai companiei și crima organizată de pe bătrânul continent.
Adina Ionescu, 37 de ani, fostul director de marketing al China Tobacco, este acuzată de procurorii italieni c-ar fi avut un rol important într-o operațiune de trafic cu țigări dejucată la Napoli. În dosar sunt anchetate personaje conectate la temuta Camorra, mafia napoletană.”

Acest articol face parte din proiectul de investigatii #ChinaTobaccoGoesGlobal, derulat de OCCRP împreună cu RISE Project și alti 9 parteneri.

 

Documentar Recorder. Sistemul medical
Cristian Delcea, Mihai Voinea (Recorder)

 „În ultimul an, România a trecut printr-o criză sanitară fără precedent și fiecare cetățean al acestei țări a simțit că funcționarea sistemului medical îi influențează viața în mod direct. Unii dintre noi am ajuns în spitale, alții am avut rude internate, alții ne-am temut că am putea depinde de un pat liber la ATI. Însă problemele acestui domeniu n-au apărut odată cu pandemia.

Sistemul medical din România înseamnă mai mult decât niște clădiri de spital, populate cu oameni îmbrăcați în halate albe. În spatele lor se află, de fapt, o mașinărie uriașă și complicată, care înghite peste 9 miliarde de euro pe an și a cărei lege de funcționare a fost modificată de 2.000 de ori.”

Seria „După noi, gunoiul- o problemă greu de aruncat”
Bianca Iacob, Andreea Filip, Andreea Milea, Redacția (Observator, Antena 1)

Alex Nedea: „România a ajuns una dintre cele mai murdare țări din Uniunea Europeană. Un paradox, având în vedere că este în același timp una din țările care primesc cei mai mulți bani de la UE pentru a-și rezolva problema deșeurilor. Aruncați un ochi peste acest peisaj bine creionat printr-o serie de reportaje și anchete ale Observator (Antena 1).”

PING-PONG ÎN ȚARA ORBILOR. În fiecare zi două minore nasc în spitalele publice din sud-estul României, dar instituțiile sunt preocupate să-și paseze responsabilitatea
Andreea Pavel, Cristian Leonte (Dela0)

 „În medie, două minore au născut în spitalele de stat din sud-estul României în fiecare din cele aproape 2200 de zile cuprinse în intervalul 2015-2020.

Aproape 4600 de fete sub 18 ani au devenit mame, în perioada menționată, în județele Constanța, Tulcea, Galați, Brăila, Călărași și Ialomița, arată date colectate de jurnaliști în cadrul proiectului Media X Files. Mai bine de un sfert din cele 4600 de minore aveau la momentul nașterilor sub 16 ani. Doar jumătate dintre nașterile menționate au fost înregistrate – pe fondul unor sesizări instituționale – de structurile județene de asistență și protecția copilului (DGASPC) din regiune, cele care ar trebui să gestioneze anchetele sociale întocmite în astfel de situații.”

 

Când eram adolescentă, voiam să o salvez pe mama. Nu am știut cum.
Laura Ionescu, colaj de Oana Barbonie (Decât o Revistă)

„Sunt zile pe care știi că ți le vei aminti pentru totdeauna. Vin peste tine fără niciun avertisment și fără niciun presentiment, fără niciun fior pe șira spinării. Vin ca răspunsul la întrebare.

Mama, vii cu mine la Spitalul Militar, să iau rezultatul scintigrafiei?

Scintigrafia este o analiză a sistemului osos care detectează cancerul. După ce medicii i‑au zis mamei că are osteoporoză, ceea ce era normal la vârsta ei (avea 52 de ani), au trimis‑o să facă și analiza asta, ca să se asigure că nu a recidivat cancerul și că totul este bine. Cu niște ani în urmă fusese diagnosticată cu cancer la sân și trecuse printr‑o mastectomie. Ne temeam că se va întoarce și că a doua oară nu va mai pleca singur.”

—-

Alex Nedea

Jurnalist de investigații cu aproape 20 de ani de experiență în presa scrisă și în televiziune.
În prezent realizează investigații de impact pentru Recorder.

Printre utimele premii Superscrieri câștigate se numără marele premiu Superscrierea Anului pentru seria „Apă de băut”, Superscrierea Cititorilor și premiul 1 la categoria video pentru materialul „Singur împotriva partidului”, semnate alături de David Muntean. 

În 2019 a primit Premiului Ion Rațiu pentru Jurnalism, acordat de Centrul Rațiu pentru Democrație, pentru investigația „Dumnezeul achizițiilor”.

Aici poți vedea un interviu cu Nedea.

 


Dezinformarea lunii
de Codruța Simina / Misreport

Misreport este un newsletter săptămânal cu știri despre știri false, realizat de jurnalista Codruța Simina și Rubrika.
Abonează-te aici la Misreport ca să fii la curent cu dezinformările.

 

 

Luna iunie a lăsat pe rețelele sociale din România impresia că Parlamentul European a “reglementat” ca “bărbații să nască”. Expresia a fost folosită de politicieni de la PNL, PSD și AUR și rulată în mediul online.

Ce s-a întâmplat de fapt?

Parlamentul European a adoptat Raportul Matić, denumit așa după autorul său, europarlamentarul croat Predrag Fred Matić. Documentul aprobat de parlamentari privește sănătatea sexuală și a reproducerii și drepturile aferente în UE, în contextul sănătății femeilor. Raportul nu are valoare de lege. Ca atare, Raportul Matić nu conține „prevederi”, ci recomandări sau invitații față de statele europene.

HotNews arată că Raportul Matić nu are caracter obligatoriu, ci face apel la statele membre „să garanteze că femeile beneficiază de drepturi sexuale şi reproductive de calitate, complete şi accesibile, precum şi să suprime toate obstacolele care împiedică accesul deplin la aceste servicii”. Ca atare, nici nu poate fi vorba ca Parlamentul să fi “reglementat” în această sferă.

Cu toate acestea, o serie de politicieni din România au ales să prezinte eronat votul asupra adoptării raportului, susținând că acesta reglementează că „bărbații vor putea naște” (Sebastian Bodu via Facebook) sau că bărbații vor „împărți cu mamele povara alăptării”. (Pavel Popescu via Facebook)

Digi24 explică de ce afirmațiile celor doi sunt false.
În plus, Raportul atrage atenția asupra amenințărilor la adresa sănătății femeilor în țările în care avortul este limitat sau interzis. Numărul avorturilor este similar în țările în care avortul este permis și în cele în care nu este permis. Dar avorturile clandestine sunt periculoase pentru sănătatea femeilor, putând avea consecințe fatale, a arătat Predrag Matić, după votul asupra raportului. (TheParliamentMagazine.eu)

Codruța Simina


📷 Fotografia lunii
recomandată de Octav Ganea 

fotografie realizată de Cosmin Gârleșteanu
deschide această serie

„Imaginile lui Cosmin Gârleșteanu au darul de a facilita apăsarea simultană a butoanelor de pauză și REC din mintea mea de fotojurnalist, forțându-mă să mă opresc și să interiorizez o lume pe care altfel nu ajung, sau prea rar ajung, să o cuprind cu mintea și camera, între două evenimente de presă. Și dacă alegerea este una pur subiectivă, interesul ca un număr cât mai mare de oameni să ajungă să vadă street photography românesc este unul complet obiectiv.” (Octav Ganea)

 

Octav Ganea este fotojurnalist, managing partner al agenției Inquam Photos. Imaginile sale sunt vizibile pe aproape toate publicațiile mari de presă din mediul online, de multe ori menționațe și în acest newsletter. Este câștigătorul secțiunii Fotografie de News de la Superscrieri #10.

 

 

👏 Vești bune despre jurnaliști pe care îi apreciem


Victor Ilie, reporter la Recorder, este câștigătorul Premiului Ion Rațiu pentru Jurnalism 2021. Ancheta principală care i-a adus acest premiu, „Regele Pandemiei”, a fost recunoscută și la Superscrieri #10.

Elena Stancu, jurnalistă Teleleu, este una dintre cele două câștigătoare ale Bursei Persephone Miel, acordată de Centrul Pulitzer, pentru reportajele din seria „Plecat”.

La Gala Gopo 2021, documentarul „Acasă”, care îi are în echipa principală pe jurnaliștii Radu Ciorniciuc (regie) și Lina Vdovîi (scenariu), a câștigat premiile pentru cel mai bun documentar, cel mai bun film de debut și cel mai bun sunet. „Colectiv”, regizat de Alexander Nanau, a primit premiul pentru regie și pentru cel mai bun lungmetraj.

 

📖 Recomandare de carte
     Antologia KIWI, coordonată de Marius Chivu

„KIWI. Sosiri / Plecări” este o antologie de proză scurtă, apărută recent la Editura Polirom, rezultată în urma procesului de creație coordonat de scriitorul Marius Chivu. Cuprinde 18 povestiri semnate de autori diferiți, printre care se regăsesc majoritatea celor care au participat la mentoratul din programul nostru, Prima Carte.

Marius Chivu: „Antologia KIWI este cel mai important proiect literar al meu din ultimii ani, iar asta se datorează și pandemiei, care mi-a oferit, în primul rînd, timp. Am scris aici tot ce trebuie să știți despre ea înainte, în timpul sau după ce o citiți.”


VEZI AICI SUPERSCRIERILE LUNILOR TRECUTE.

Newsletter-ul Superscrierile Lunii ajunge la voi pe fiecare dată de 8, cu 8 recomandări jurnalistice – susținut de FAN Courier și Kaufland.
Mulțumiri: Pagina de Media, IQads, Cărturești și Savantgarde pentru preluarea topului către mai mulți cititori.

Împreună cu reprezentanți ai juriului & ai comunității Superscrieri, scanăm aparițiile cu însemnătate din presa noastră și distilăm un best of de 8 materiale din noul jurnalism românesc, pe care-l trimitem pe newsletter, în fiecare zi de 8 ale lunii. Te poți abona la newsletterul nostru aici.