2012 in jurnalul lui Mr. FFFF


Data publicării: 20/12/2012

Dragă Jurnalule,

Cât ai zice “pește” se face și vacanță și vreau să îți fac o scurtă retrospectivă a lui 2012, până nu încep să visez prea intens la bălțile spre care mă voi petrece întru relaxare. Așa că hai să îți zic, pe larg și oarecum simbolic, despre lucrurile pe care le-am făcut anul ăsta. Pentru că vreau să mi le organizez în minte, nu neapărat temporal cât factual, ca lucruri prin care am devenit și mai mult ceea ce sunt. Și pentru că am realizat cu adevărat valoarea pluralului la verbul “a face”.  Nu am ce să îți povestesc că am făcut EU, totul e despre NOI, despre toți oamenii pe care i-am adunat în jurul FFFF, care îndrăgesc această fundație, o susțin și sunt în ea prin tot felul de resurse (de la zâmbete și Like-uri, la ajutor fizic, neuroni și chestii financiare).

Mai întâi și întâi, am luat 2-ul din coada anului și l-am pus la două proiecte dragi mie, pe care le-am avut și anul trecut: a doua ediție a expoziției Ciorne și a doua ediție a Premiilor Superscrieri.

Ciornele 2.0 au fost la fel de plimbărețe ca și cele de anul trecut și chiar au adus folos. În sensul că oamenii au cam prins faza cu importanța procesului prin care ideile devin realitate, ba chiar unii au început să ne spună că acum, când au un proiect, își păstrează schițele și notițele.

Cât despre ediția a doua a Superscrierilor, chiar ne-a dat speranțe că e un concurs cu potențialul de a ajunge un fel de Pulitzer românesc peste ceva ani. Pentru că se pare că cei care scriu chiar au nevoie de (și merită) o astfel de recunoaștere. Și noi am simțit cu bucurie că a crescut – de la numărul celor înscriși și calitatea lucrărilor, la premiile pe care le-am oferit prin bunăvoința multora și la numărul celor care au zis de bine despre competiție.

Dar să nu crezi că nu am și lucruri noi de povestit. Uite, că tot ziceam noi că vrem să facem din România țara creativității, ne-am tot gandit, am tot întrebat și am ajuns la concluzia  că toți suntem înzestrați cu un anume mușchi creativ. Numai că mușchiul ăsta, ca să dea randament, trebuie antrenat. Așa că ne-am pus pe fapte și, împreună cu doi antrenori simpatici și bine lucrați – Sandra Ghițescu și Vlad Tăușance – am creat Creative Fitness Studio. Iar acum îi ajutăm pe toți cei dornici să se îngrijească de silueta cerebrală (corporatiști, studenți, bloggeri, florărese ș.a.m.d.). Ba chiar și companiile s-au arătat interesate de antrenamente de grup pentru angajații lor. Noi abia așteptăm să trecem la aparate și anul care vine!

Și cum suntem oameni care cred în povești ale adevărului (vezi Superscrieri), vrem ca și alții, cât mai mulți, să înțeleagă rostul poveștilor și cum le pot schimba ele viața. De aceea îi susținem pe prietenii noștri de la Decât o Revistă în seria de seminarii lunare The Power of Storytelling. Așa că, dacă încep să apără istorioare din ce în ce mai interesante – fie la o bere, fie pe un blog, fie într-un simplu status, ne-ar plăcea să credem că e posibil să aibă oarece legatură cu aceste seminarii.

În rest, suntem aceeași nesinguratici, care adună prieteni cu orice ocazie și motiv de sharing good stuff. Cu TVR am făcut pe la începutul anului niște Întâlniri în Afara Cutiei, pe diverse teme inspirationale – ca puterea Japoniei de refacere după tsunami sau despre motivele pentru care ne pleacă creierele din țară.

Am rămas fani TEDx și am avut și seară de vizionare TED2012 Full Spectrum, în a noastră Caffffe Creativa, împreună cu prietenii de la InCub.  Nici de filme nu ne-am lăsat, Motivonti ne-a adus documentarul “I’m fine, thanks” –  alt motiv să ne strângem grămadă. Iar pentru când ne-o veni vreodată să evadăm cu totul din sistem, ne-a povestit Alec Bălășescu despre un oraș utopic din India, Auroville.

Sunt sigur că am omis câte ceva, nu prea am stat degeaba, dragă Jurnalule. Poate e și din cauză că sunt puțin melancolic – prietenul meu Sergiu, Ideas Wizard, semipărăsește echipa FFFF.  Zic “semi” pentru că știu că la nevoie, mă voi putea baza pe el. Și oricum, îi doresc minte creață și reușite la greu!

În orice caz, sunt un fericit cu atâția prieteni în jurul meu, oameni diferiți și crezuri comune, fiecare întreprinzător în a-și face din propriul colț de lume unul ideal.

Nu știu dacă mai apuc să le mulțumesc tuturor nominal, așa că îmi iau o oră după ce termin aici de scris să mă concentrez pentru o transmitere telepatică.

Te salut, dragă Jurnalule și dacă nu-mi iese telepatia, poate zbori tu foaia asta pe la toți oamenii care fac sau nu parte din lumea FFFF. Sper ca la anul să fim o gașcă și mai mare!

Cu prietenie,

Figaro Flavius Frodo-Fabian